Românii nu sunt încântați de anvelopele „All Season”. Literele cu care sunt marcate cauciucurile de iarnă

Românii nu sunt încântați de anvelopele „All Season”. Literele cu care sunt marcate cauciucurile de iarnăSursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Odată cu venirea sezonului rece, șoferii trebuie să-și pregătească autovehiculele pentru a face față noilor situații din trafic. Iar trecerea de la anvelopele de vară la cele de iarnă reprezintă o condiție obligatorie, a cărei încălcare se sancționează cu amenzi usturătoare. Proprietarii de vehicule trebuie să se asigure că și-au dotat mașinile cu anvelopele corespunzătoare, iar pentru aceasta este nevoie să verifice o serie de elemente de identificare.

Cea mai mare parte a șoferilor români, proprietari de vehicule nu sunt interesați de anvelope all season, conform unui studiu pe acest subiect realizat de Arcoplast Anvelope. Astfel, 71,5% dintre români își schimbă anvelopele în funcție de sezon, preferând să-și doteze mașinile atât cu anvelope de vară cât și de iarnă.

Conform cercetării, aproape jumătate dintre cei chestionați cheltuie sume pornind de la 800 de lei și până la 1.200 de lei pentru un set de patru anvelope, în funcție de sezon. Aproape 58% dintre cei care au răspuns la întrebările puse, își achiziționează câte un set nou de anvelope la fiecare doi sau trei ani.

Un procent de 28,8% dintre participanții la sondaj au spus că plătesc mai mult de 1.200 de lei pentru cumpărarea unui set de 4 anvelope, în timp ce 18,2% dintre ei au răspuns că nu sunt dispuși să cheltuie mai mult de 800 de lei (între 600 și 800 de lei).

Literele care marchează anvelopele de iarnă

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii în România, odată cu venirea sezonului rece, iar cei care nu se conformează și nu-și pregătesc vehiculul riscă amenzi de până la 2.900 de lei. De menționat că aceste anvelope sunt marcate cu însemne specifice, astfel încât un șofer să le poată achiziționa cu ușurință.

Potrivit reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), cauciucurile de iarnă trebuie să fie marcate obligatoriu cu literele M și S de la termenii englezești „mud” – noroi și „snow” – zăpadă. Denumirea „all seasons” este comercială, folosită de producătorii de anvelope, dar care nu are un corespondent în legislația națională a României. Drept urmare, indiferent care este denumirea comercială a unui pneu, trebuie inscripționat cu literele M şi S într-una din combinațiile: M+S, M.S. sau M&S. Dacă ambele litere sunt înscrise pe anvelope, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de legislație.

„Chiar dacă vremea încă este însorită în cea mai mare parte a țării, au început să circule deja informații menite să panicheze posesorii de autovehicule, așadar precizăm CLAR că NU există o dată limită pentru montarea acestor cauciucuri și că TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (însemnând noroi și zăpadă – engl. mud and snow), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră”, au transmis oficialii RAR, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce elemente trebuie verificate la anvelope

Potrivit sursei citate, utilizarea anvelopelor de iarnă a devenit obligatorie în România, pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață și polei, conform Ordonanței Guvernului nr. 5/2011 care modifică OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006.

„Este important de reținut că legea NU prevede o dată limită de la care autovehiculele trebuie dotate cu anvelope de iarnă sau o temperatură minimă care să declanșeze procesul. Așadar, anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp, iar de la momentul elaborării legii aceste prevederi nu au suferit modificări”, se arată în mesajul RAR.

„Vă recomandăm ca, înainte de a monta anvelopele, să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4 - 5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme accentuate de uzură. Sancțiunea pentru lipsa anvelopelor adecvate, în condițiile specificate în lege, se pedepsește cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificat de înmatriculare al vehiculului”, au mai transmis reprezentanții Registrului Auto

Ne puteți urmări și pe Google News