Românii care muncesc în Italia sunt cu moralul la pământ. Guvernul italian a decis

Românii care muncesc în Italia sunt cu moralul la pământ. Guvernul italian a decis

Veste foarte, foarte proastă pentru românii care muncesc în Italia şi care trebuie să aştepte noul an pentru a putea sper că-şi vor petrece concediile în România.

Radio România Actualităţi (RRA) anunţă că guvernul din Italia se pregătește să prelungească starea de urgență până la 31 octombrie. Premierul Giuseppe Conte s-a adresat recent Parlamentului, iar marţi după-amiază este programat deja votul în Senatul de la Roma.

Conform corespondenteu RRA, Elena Postelnicu, premierul Giuseppe Conte va prezenta situația epidemiologică a țării și necesitatea prelungirii stării de urgență, de la 31 iulie la 31 octombrie.

Demersul acestuia va fi prezentat azi în Senat și miercuri, 29 iulie 2020, în Camera Deputaților. Amintim că Italia este primul stat din Europa afectat de pandemia de coronavirus

Din februarie până în prezent, Italia a înregistrat în medie la 170 de noi cazuri de infectare cu Covid-19 şi a avut 246.286 de persoane contaminate și 35.112 morți.

Liderul formațiunii de extremă dreapta Liga, Matteo Salvini, a anunțat că va protesta împotriva acestei prelungiri cu toate că face parte din opoziţie.

„Nu există o urgență sanitară în curs și cine vrea să prelungească starea de urgență este dușmanul Italiei”, a comentat Salvini.

Mai mult, acesta a subliniat că cetățenii merită să respire și să fie liberi. Răspunsul secretarului de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Pierpaolo Sileri, a fost că prelungirea stării de urgență nu înseamnă o închidere a populației.

Şi nici nu presupune nimic dramatic, ci este vorba doar de un instrument în măsură să ofere o mai mare flexibilitate executivului în acțiunile sale.

Tot azi, încă o veste proastă pentru românii care doreau să plece spre Italia sau să revină din Italia în România a venit de la Blue Air, care a precizat că va anula 64 de zboruri.

„Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolării obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru.

În acest moment sunt afectate 64 de zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcţie de durata restricţiilor impuse de autorităţile italiene. Rutele afectate de aceste anulări sunt:

Bucureşti Otopeni – Milano Malpensa, Florenţa, Napoli; Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iaşi – Torino; Bucureşti Otopeni – Larnaca.

În cazul în care pasagerul nu optează pentru rebooking gratuit, după cele 7 zile de la data zborului anulat, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electronic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziţia, de unde banii vor putea fi utilizaţi în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinaţie deservită de Blue Air”, a precizat Blue Air.

Foto: premierul Giuseppe Conte

Transcript realizat de Rador

Ne puteți urmări și pe Google News