Românii au realizat clasamentul! Care sunt cele mai abuzive instituții ale statului

Sondaj Sursa: Romania sociala

În cadrul unui proiect numit „Fii informat, NU abuzat!”, găzduit de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzururilor Statului (FACIAS), cetățenii au avut ocazia să își exprime nemulțumirile cu privire la instituțiile statului român. Guvernul, în topul instituțiilor abuzive.

În clasamentul celor mai abuzive instituții ale statului, fruntașe sunt Guvernul României și Comitetul pentru Situații de Urgență (CNSU). 39,4% din totalul respondenților au reclamat abuzuri din partea acestor două instituții.

Pe al doilea loc în clasament sunt parchetele și instanțele de judecată, 16,7% dintre cetățenii chestionați au răspuns afirmativ la întrebările privind abuzurile în justiție.

Medalia de bronz a fost atribuită primăriilor și autorităților locale, cu un procent de 10,6% din totalul de voturi.

Cetățenii au reclamat abuzuri din partea Poliției Române

Poliția Română se surclasează primăriilor, astfel că 9,8% dintre cei chestionați afirmă că au suferit abuzuri din partea apărătorilor legii, iar ANAF-ului îi este atribuit un procent de aproape 7% din respondenți.

Printre cele mai puțin abuzive instituții din chestionarul FACIAS, sunt Ministerul Muncii și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, ambele având atribuit un procend de 1,6% fiecare.

Din totalul de participanți la chestionar, 73% dintre cetățeni declară că au fost victime, cel puțin o dată, ale abuzurilor comise de instituții ale statului ori de angajații acestora.

Mai grav este că 47% dintre respondenți afirmă că au suferit abuzuri repetate din partea statului, de cel puțin șase ori, ceea ce ne face să ne gândim la faptul că aceste abuzuri ar putea fi o obișnuință, nu doar  greșeli izolate ale unor angajați ai instituțiilor respective.

Sondaj de opinie cu privire la posibilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina

Mulți dintre cetățenii europeni cred că Ucraina ar trebui să fie ajutată, în cazul în care ar fi invadată de Rusia. Asta arată un sondaj de opinie realizat pe „Bătrânul Continent”.

Acumularea de forţe militare ruseşti la granița cu Ucraina a declanșat o schimbare de optică în Europa. Pe fundalul unei tensiuni în creștere rapidă, majoritatea europenilor cred acum că Rusia va invada Ucraina în 2022 și sunt de părere că UE și NATO ar trebui să sprijine ferm Kievul într-un astfel de scenariu, potrivit unui nou studiu susținut de sondaje de opinie şi publicat astăzi de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR).

Europenii cred că Ucraina ar trebui să primească ajutor în cazul unei invazii a Rusiei

Sondajul efectuat de ECFR în șapte state membre ale UE a reiterat că, în cazul unui conflict între Ucraina și Rusia, cetățenii europeni consideră NATO și cele treizeci de state membre UE ca fiind principalii apărători ai suveranității ucrainene. Acest lucru este mai pronunțat în special în statele membre situate geografic în apropierea graniței de est a Europei, precum Polonia, Suedia, România ori Italia.

Sondajul mai relevă faptul că, atunci când vine vorba de apărarea Ucrainei, europenii își pun încrederea atât în NATO, cât și în UE, însă nu au încredere că Statele Unite se vor angaja la fel de mult sau chiar mai mult în apărarea interesului cetățenilor UE, în cazul în care Rusia ar invada Ucraina.