Chiar dacă hotelurile de pe litoralul românesc se bucură de o capacitate de ocupare de aproximativ 80%, totuși numerele arată că mulți au preferat să petreacă minivacanța de 1 mai în străinătate. Destinațiile preferate au fost Egipt, Turcia, Grecia și Bulgaria.
România nu oferă destinații noi pentru vacanța de 1 mai, așa că vânzările de pachete turistice la mare sau la munte au fost sub așteptări, mai ales că în ultimii doi ani nu ne-am putut bucura de distracții din cauza pandemiei de COVID-19.
Aproximativ 30.000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoral, însă mulți au preferat destinații din străinătate. Turcia, Grecia, Egipt și Bulgaria sunt printre cele mai căutate destinații.
”Destinaţiile din ţară sunt cam aceleaşi, nu au apărut destinaţii noi. Litoralul s-a vândut mai slab ca în alţi ani, şi nici nu au fost multe hoteluri deschise de 1 Mai pe litoral. Zonele de balneo-munte s-au vândut ceva mai bine, oricum sub nivelul la care ne aşteptam”, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, CEO al touroperatorului Paralela 45.
”În străinătate, s-a vândut foarte bine Egipt, Hurghada/ Sharm, câteva chartere pe insulele greceşti, Bulgaria (şi ca urmare a anulării tuturor restricţiilor), individuali Grecia-Thassos în primul rând, şi câteva chartere pe Antalya, adaugă el.
Cât au scos românii din buzunar pentru o vacanță în străinătate de 1 mai
Bugetul alocat pentru minivacanta de 1 mai este variat, în funcție de destinația aleasă. Pentru Bulgaria, românii au scos din buzunar aproximativ 150 de euro, în timp ce pentru Grecia au plătit între 200 și 250 de euro. Cei care au preferat să meargă pe cont propriu au plătit mai mult, aproximativ 500 - 550 de euro pentru charter și 200 - 300 de euro pentru zonele balneare și de munte.
”În acest an, ne dorim să "revitalizăm" destinaţiile tradiţionale, care, odată scăpate de " stresul" Covid, trebuie să îşi revină. Spania îşi revine, pentru că nu s-a putut călători în ultimii ani, Italia la fel, aici vor călători mult mai mulţi turişti. Se vor relua acum grupurile în Thailanda, care se deschide, anulând restricţiile, precum şi Indonezia. Israelul s-a redeschis, am început să organizăm grupuri, primul grup fiind în luna mai. Reluăm de asemenea şi Israel - Iordania, Iordania fiind un succes al ultimilor 2 ani. Am lansat Uzbekistan şi merge foarte bine”, adaugă Alin Burcea.
Litoralul românesc oferă doar locuri de cazare noi, însă nu și atracții, susțin specialiștii, care precizează că același lucru se întâmplă și în stațiunile balneo.
Cât costă carea în România
Turiștii care au preferat să petreacă 1 mai pe litoralul românesc au fost atrași de petrecerile fără restricții și de festivalurile organizate în această perioadă. Vremea bună este de partea petrecăreților care doresc să participe la Sunwaves Festival, Festival du Bonheur Mamaia şi Costineşti Festival ”Beach, Please”.
Corina Martin, proprietar al agenției de turism Mistral Tours, susține că peste aproximativ 30.000 de turiști sunt așteptați pe litoralul românesc, fiind deschide peste 100 de unități de cazare.
”Faptul că evenimentele anunţate pe litoral precum şi că pretrecerile din cluburi vor fi fără restricţii - după doi ani de pandemie - relevă într-o manieră corectă preferinţele turiştilor în acest an cu privire la weekend-ul de 1 Mai pe Litoral. Aşadar, discutăm despre un procent de 80% în hotelurile din Mamaia si Mamaia Nord, Costineşti şi Vama Veche şi 60% în sudul litoralului, acesta fiind şi topul staţiunilor pentru acest weekend. Evident, sunt preferate hotelurile situate în apropierea cluburilor sau locurilor unde sunt anunţate evenimente”, a declarat Corina Martin, pentru News.ro.
Mulți participanți de la Festivalul Sunwaves sunt din Europa de Vest, o categorie de turişti mai puţin dependentă de factorii economici, financiari sau geopolitici.
”Însă, cu toate acestea, numărul rezervărilor şi al turiştilor aşteptaţi se situează sub nivelul normal al anului 2019 (din aceeaşi perioadă). Tarifele pornesc de la 113 lei/noapte pentru două persoane, sumă ce acoperă doar cazarea, fără masă sau alte servicii, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord. Pe de altă parte, în Mamaia, o noapte de cazare pleacă de la 230 de lei pe noapte (camera dublă) şi poate ajunge la 225 de euro în funcţie de hotel şi facilităţi”, spune Corina Martin.
Pentru o noapte la Costinești, turiștii trebuie să scoată din buzunar de la 160 de lei/noapte la pensiuni, până la 574 de lei pe noapte. Pentru o noapte la un hotel din Vama Veche trebuie să plătești între 300 și 400 de lei. Prețurile variază în funcție de hotel, tarife mai mici fiind găsite la pensiuni sau persoane particulare.
”Operatorii de pe litoral asigură că startul sezonului estival se dă în cele mai bune condiţii. Pe plaje au fost amenajate deja beach-baruri şi s-au instalat umbrele şi şezlonguri şi conform victoriei obtinute de Patronatul RESTO, Guvernul a aprobat prin Ordonanta de urgenţă şi posibilitatea ca şi pe plajele noi să poată fi amenajate şezlonguri, umbrele şi beach baruri mobile”, adaugă ea.
Sezonul 2022 vine cu o gamă largă de hoteluri nou deschise
Dacă atracțiile turistice de pe malul Mării Negre sunt același, în ceea ce privește cazarea turiștii au o gamă largă de variante. Hotelierii au înțeles că cerințele românilor cresc, așa că multe dintre unitățile de cazare au fost reamenajate. De asemenea, anul acestul au fost deschise mai multe hoteluri nou construite.
”Proprietarii şi administratorii de hoteluri de pe litoralul nostru au înţeles că preferinţele turiştilor şi criteriile în funcţie de care aleg cazarea s-au schimbat în ultimii ani. Primează calitatea serviciilor, precum şi confortul, curăţenia, românii fiind dispuşi să plătească mai mult, dar să şi primească un pachet complex. De aceea, s-au făcut investiţii în crearea unor locuri de joacă pentru copii, spaţii de recreere, spa-uri etc. În plus, nu doar că au fost îmbunătăţite condiţiile de cazare în hoteluri mai vechi, preluate de noi investitori care le-au renovat, dar au apărut şi unităţi de cazare noi”, afirmă Corina Martin.