În țara noastră se vor înregistra din ce în ce mai des furtuni uscate, provocate de temperatura extrem de ridicată a aerului, după cum au anunțat specialiștii.
2021 este anul în care au avut loc mai multe fenomene meteo extreme. Frecvența anomaliilor a crescut vertiginos în toate zonele Globului. În România sunt emise zilnic avertizări de furtuni, iar pe de altă parte, țara noastră este marcată de un val de caniculă neobișnuit chiar și pentru această perioadă „de foc”.
Un fenomen meteo care se va intensifica în viitor
Din cauza acestor temperaturi foarte ridicate se creează un fenomen destul de des întâlnit în ultima vreme, acela de furtună uscată. Am crescut temperatura medie globală cu un grad, practic deplasăm această distribuție de temperatură cu care eram obișnuiți către valorile mai mari. Valurile de căldură sunt mai probabile, datorită schimbărilor climatice, și mai intense. Și exact la asta asistăm acum, la un val de căldură. Vom vedea în următoarele luni dacă e asociat direct schimbărilor climatice”, a explicat Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, la Digi 24.
El a mai afirmat că, în viitor, este foarte posibil să se înmulțească acest fenomen. „Furtunile uscate e posibil să apară din ce în ce mai mult în viitor, pentru că vom avea valuri de căldură. Înseamnă un nor, cum observăm în timpul verii, din care plouă dar precipitațiile nu ajung la suprafață, pentru că e foarte cald și se evaporă. Problema cea mai mare cu aceste furtuni uscate este că ele produc descărcări electrice și, dacă suntem într-o regiune aridă poate duce la incendii de pădure.”
Emisiile de carbon reprezintă marea problemă
Bogdan Antonescu a mai explicat care sunt motivele pentru care fenomenele meteo extreme devin tot mai dese: „Emisiile de carbon, gazele cu efect de seră, oceanele devin din ce în ce mai acide, pădurea amazoniană își pierde din copaci. Aceste lucruri sunt importante, pentru că sunt indicatori că clima se schimbă într-un ritm pe care poate nu-l anticipam în anumite regiuni”.