Estimarea cursului valutar pentru următoarele 12 luni. Euro va deveni tot mai scump și ratele tot mai mari

Estimarea cursului valutar pentru următoarele 12  luni. Euro va deveni tot mai scump și ratele tot mai marisursă: arhivă

Un studiu realizat de CFA România arată că în lunile care vor urma, inflația va scădea, sub pragul de zece la sută. În acest timp, cursul euro/leu se va deprecia ușor, dar nu se vor impune alte măsuri de austeritate din partea Băncii Naționale a României.

Pentru anul 2023 va există un procent real de creștere economică, estimat la trei la sută, din Produsul Intern Brut, față de anul 2022.

De asemenea, datoria publică în PIB este anticipată să ajungă la 54% în următoarele 12 luni, iar rata anticipată a inflaţiei medii va fi de 8,96%.

Prețurile la imobiliare vor scădea. Va exista creștere economică

Studiul realizat de CFA România mai arată că 47 la sută dintre români, cred că prețurile la imobile se vor stabiliza. Același procent de oameni crede că prețurile vor scădea în următoarele 12 luni.

La acest capitol, un procent de 81% consideră că preţurile actuale în imobiliare sunt supraevaluate.

“În contextul veștilor pozitive venite din economie, încrederea analiștilor a continuat să crească și în luna martie, în concordanță cu îmbunătățirea anticipațiilor de creștere economică în 2023. De asemenea, s-au îmbunătățit așteptările de continuare a procesului dezinflaționist, acestea fiind confirmate și de anticipațiile de reducere a ratelor de dobânda în anul următor”, a declarat Adrian Codirlașu, CFA – Vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania.

Curs valutar va crește ușor

În ceea ce privește cursul valutar, dintre leu și euro, acesta va crește aproape insesizabil, în următoarele 12 luni, ceea ce înseamnă ca va urma o perioadă de stabilitate economică.

Această teorie este susținută și de cei care au răspusn la sondajul de opinie realizat de CFA România.

Astfel, 81 la sută dintre cei care au răspuns, apreciază că leul se va deprecia în raportul cu euro. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a rămas sub valoarea de 5 lei pentru un euro, la 4,9814/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0274 lei pentru un euro.

Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională. În prezent, Asociaţia CFA România are 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA), potrivit Agerpres.