Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat, astăzi, câți români ar trebui să treacă, zilnic, pe la centrele de vaccinare, după deschiderea unor noi centre.
Capacitatea de vaccinare în România a crescut începând de astăzi și a ajuns la 115.000 de persoane imunizate în fiecare zi. Conform unui mesaj transmis pe contul de Facebook de premierul Florin Cîțu. Șeful Executivului a făcut un nou apel, către populație, să se programeze pentru imunizare.
Anunțul făcut de Florin Cîțu în privința campanie de vaccinare
„Veşti importante pentru români! Am promis, am făcut. De astăzi capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi. Vă încurajez pe toţi să vă vaccinaţi. Este singura cale de a scăpa de pandemie. Pentru revenirea cât mai rapidă la normalitate este nevoie de un efort comun.
Doar dacă ne implicăm cu toţii, dacă suntem responsabili şi respectăm în continuare măsurile sanitare este posibil să ne reluăm vieţile de dinainte de pandemie”, a scris Florin Cîțu pe rețeaua de socializare.
Începând de astăzi, pe tot teritoriul țării au mai fost deschise 144 de centre de vaccinare. „Un alt element care va duce la creșterea accesului va fi operaționalizarea centrelor cu sprijinul marilor operatori economici care și-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare în incinta unităților, prin intermediul cabinetelor de medicina muncii și a cabinetelor medicale cu care se află în relație contractuală”, anunța Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România.
S-a ajuns astfel la 948 de centre de vaccinare unde se folosește Pfizer, 103 la care se administrează Moderna, iar 240 dintre centre sunt destinate pentru AstraZeneca.
„Contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital”
Luni, premierul afirma că această campanie de vaccinare este fundamentală. Totodată, Florin Cîțu vorbea și despre problema paturilor de la ATI.
„Trebuie să atingem obiectivul de 1.600 de paturi. Pe de o parte avem o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate şi vedem că, după ce am ajuns la un platou, începem să scădem, dar în acelaşi timp, oarecum contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital şi mai multe persoane în ATI.
Am vrut să înţeleg ce se întâmplă şi cum să ne pregătim pentru perioada următoare. Acest val poate va dura două - trei luni de zile şi trebuie să ne concentrăm să avem resursele pentru perioada următoare, în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare.”