Lipsa de încredere dintre cele două părţi este un fapt consemnat la nivel general. Totuşi de ce ar accepta Beijingul să fie târât în operaţiuni ostentative precum în Siria doar pentru a satisfice elementele imagologice utilizabile de către Rusia? Cum de nu realizează Moscova că principalul său inamic este Beijingul astăzi şi nu Occidentul, şi că oricât l-ar ţine de aproape şi oricâte exerciţii militare comune ar face şi angajări bilaterale sub steagul parteneriatului strategic, China se va revărsa natural peste Extremul Orient Rus şi peste Siberia bogată în resurse pe baza principiului vaselor comunicante, care presupune faptul că potenţialul major de populaţie se află în China – 1,2 miliarde de oameni, iar de partea cealaltă a frontierei se află doar 20 de milioane de ruşi la Est de Ural? Evident că ambele părţi realizează poziţiile, spun eu. Totuşi, acceptă să-şi facă servicii şi să transmită această coeziune aparentă pentru că ea potenţează ambii parteneri.

China profită pentru a fura ce mai e de luat la nivel tehnologic de la Rusia, pe zonă militară, pentru că are ambiţii militare naturale. Odată ce şi-a proiectat global forţa şi odată ce a achiziţionat proprietăţi, companii şi resurse, doreşte să şi le apere, şi a început proiecţia militară. Apoi, Rusia profită pentru a clama rolul de superputere globală pe seama acestei asocieri, chiar dacă e deja pe locul trei, iar China, care i-a luat locul de challenger global, aspiră la statutul de hegemon nu numai economic, dar, în perspectivă, şi militar, provocând SUA şi Occidentul.

Ceea ce nu e adevărat, dar ambiguitatea e tolerată şi utilizată aici de ambele părţi în scop propriu. În plus, pentru Beijing, dacă Rusia vrea, de ce să nu o angajăm, să îi limităm temerile, pentru moment, şi să o lăsăm să se joace cu terţii, Occidentul, care ar fi destinatarul mesajului militar de forţă de aici? Încrederea dintre cele două state este foarte redusă spre inexistentă. În timp ce mai multe surse media au speculat pe tema legăturilor din ce în ce mai strânse în domeniul militar dintre China şi Rusia, există multe semnale că niciuna dintre părţi nu are cu adevărat încredere în cealaltă parte.

De fapt, cei doi au suficient de multe date unul despre celălalt pentru a realiza cât e realitate, zâmbet de complezenţă şi cât e înţelegere sinceră. Dar această perspectivă generează implicaţii pentru toate statele lor vecine: dacă cei doi se combină, ce rezultă pentru terţi? Ce ameninţare reprezintă? Dar dacă sunt conştienţi de limitele cooperării lor şi planifică alt tip de evoluţie, o confruntare de perspectivă, ce poate genera această evoluţie pentru vecini? Iar dacă-şi tolerează jocurile din raţiuni de imagine, ce vor de fapt fiecare din cei doi jucători? Până unde împing agresivitatea în raport cu terţii? (Apropo, terţii suntem chiar noi!) În timp ce „VOSTOK“ se traduce „Est“, adevăratul scop al cooperării militare ar putea fi acela de a transmite un mesaj în direcţia opusă, către Vest. Moscova ar putea încerca să afişeze în faţa lumii şi în mod particular vecinilor săi de la vest, precum şi NATO, o atitudine ruso-chineză unită.

Această „prietenie“ este îngrijorătoare, deoarece în timp ce Moscova şi Beijingul se presupune că sunt buni parteneri comerciali, încrederea dintre cele două state este foarte redusă spre inexistentă. China, ca greutate strategică, va strivi şi va domina în primul rând Rusia.

Oricum, e greu de acceptat la Moscova că Rusia e simplul rezervor de resurse pentru creşterea Chinei, eventual sursă de tehnologie militară pentru a-şi potenţa dezvoltarea, iar ulterior aceste capabilităţi, dublate de resursele economice ale Beijingului, vor strivi în greutate strategică şi vor domina în primul rând Rusia. În plus, se cunoaşte faptul că Rusia, pe baza memoriei fostei grandori şi posturi de superputere, precum şi a relaţiei istorice cu China veche, în curs de dezvoltare, este paranoică în privinţa outsiderilor din Jocul Mare, iar China încă intră, pentru Kremlin şi pentru gânditorii din preajmă, în această categorie.

Dacă poziţia Moscovei vizează să transmită un mesaj vecinilor săi şi NATO, asta pune milioane de civili într-o situaţie de risc. Nu este important dacă aceştia plac sau nu plac Rusia, ci faptul că ar putea fi victimele nevinovate ale oricărei activităţi nesăbuite a sa îndreptată împotriva unui stat NATO.

Pe de altă parte, cum spune zicala, elefanţii sunt periculoşi şi când se bat, şi când se iubesc. Iarba de dedesubt, împreună cu toate animalele mici ale pădurii, sunt tăvălite rău de tot în toate situaţiile. Or, ambiguitatea şi dihotomia celor două posturi ameninţă deopotrivă vecinii şi lumea pe de-a-ntregul. Cu atât mai mult cu cât, pe flancul estic, la linia de contact între spaţiul euro-atlantic şi Rusia, tensiunile sunt constante şi evidente, în timp ce Extremul Orient are propriile lui temeri şi preocupări legate de subiecte şi terţi potenţaţi de către Moscova şi Beijing precum Coreea de Nord sau situaţia din Marea Chinei de Sud.

Acţiunile Moscovei, aşa cum este exerciţiul comun militar VOSTOK 2018, reprezintă doar un alt exemplu al dorinţei sale de a crea agitaţie şi de a exercita influenţă într-un mediu regional deja dificil. În timp ce putem doar spera că strategia necugetată a Moscovei nu ne va atinge, totuşi aceste acţiuni ale sale generează tensiuni nejustificate şi merită atenţia cuvenită din partea tuturor comunităţilor care pot fi afectate.

 

Tratatul INF şi Deveselu

Tratatul INF a fost semnat de URSS şi SUA la 8 decembrie 1987 la Washington. Pentru prima oară, SUA au acuzat Rusia de încălcarea tratatului în iulie 2014 şi au impus sancţiuni pentru a face presiuni asupra Moscovei să respecte acordul. Ulterior, Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea acestui document. Kremlinul a negat că a încălcat tratatul INF, însă a acuzat recent Statele Unite că fac acest lucru prin sistemul de apărare antirachetă desfăşurat în Europa, inclusiv în România. Vladimir Ermakov, din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat luna trecută că aceste componente ale sistemului de apărare antirachetă al SUA din România şi Polonia riscă să ducă la colapsul Tratatului INF. Potrivit acestuia, instalarea în Europa a unor platforme terestre capabile să lanseze rachete de croazieră cu rază medie de acţiune „Tomahawk” reprezintă o „încălcare flagrantă a INF”.

 

Ambasadorul Kuzmin ameninţă direct România

„Din ce cauza a apărut scutul antirachetă american? Tocmai din cauza acelei amenințări imaginare, din cauza agresivității mitice rusești, care, chipurile, și-ar fi spus cuvântul în „anexarea ilegală a Crimeei”. Cu totul neadevărat!”, a declarat Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la Bucureşti, în cadrul unui interviu acordat portalului „Veşti din Rusia”, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ruso-române.

„Amplasarea rachetelor americane care sunt de o importanță strategică pentru a crea un fel de „linie de protecție” în jurul Rusiei și a crea iluzia că, dacă Rusia va fi atacată, inclusiv cu ajutorul armelor nucleare, veți putea să stați în spatele acestui scut – în mod firesc nu poate, în nici un fel, din punctul de vedere al Rusiei, să fie perceput ca un factor de întărire a stabilității sau, cu atât mai mult, ca un factor de securitate. În acest sens, ca răspuns la cuvintele des repetate aici, precum că România a devenit un „furnizor de securitate” se poate obiecta: ea a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu”, afirmă ambasadorul rus.

„După cum știți, acordul privind Deveselu nu a fost semnat deloc după „anexarea” Crimeei, ci în 2011. Iar în 2016, baza militară a devenit funcțională. Aceleași planuri sunt în prezent puse în aplicare în Polonia. Mai mult, auzim că Marea Britanie și Norvegia, bineînțeles, împreună cu Washingtonul, sunt foarte „îngrijorate” de situația din regiunea Arctică – și ei doresc să-și pună și acolo mijloacele antirachetă. Și acum ne întoarcem la hartă. Vedem că toate aceste arme antirachetă încearcă să cuprindă teritoriul Federației Ruse din toate părțile, apropo, și pe cel al RP Chineze. Prezentarea informativă respectivă a experților militari din Rusia și China a fost făcută în față întregii comunități internaționale la sesiunea anterioară a Adunării Generale a ONU de la New York”, a mai declarat Kuzmin. (Marius Bâtcă)

 

NATO acuză Rusia

Rusia dispune de un nou tip de rachete care ameninţă Europa – încălcând astfel Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) – iar NATO doreşte imediat o explicaţie, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de Politico. În cadrul unei conferinţe de presă înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării ai statelor membre NATO, Stoltenberg a acuzat Rusia de încălcarea Tratatului INF, semnat în anul 1987, care interzice o întreagă clasă de rachete care ar putea fi folosite de Rusia pentru a atinge ţinte în Europa. „Acum, acest tratat este în pericol din cauza acţiunilor Rusiei”, a mai spus Stoltenberg.

El a declarat că Rusia a recunoscut abia recent că deţine un nou tip de rachete cu rază medie de acţiune, denumite 9M729, care, susţine el, încalcă INF. „După ani de negare, Rusia a recunoscut recent existenţa unui nou sistem de rachete denumit 9M729”, a declarat Stoltenberg la sediul NATO. „Rusia nu a oferit răspunsuri credibile cu privire la acest nou tip de rachetă. Cea mai plauzibilă variantă ar fi că Rusia încalcă tratatul. Este aşadar necesar ca Rusia să răspundă urgent acestor îngrijorări”, a mai spus el.

 

Vostok-2018: Rusia şi China, o alianţă de conjunctură

În perioada 11-17 septembrie, cu participarea Chinei, Rusia a organizat manevre militare de amploare (Vostok-2018), la care, potrivit informărilor oficiale, au participat peste 300.000 de militari, 36.000 de vehicule, 1.000 de avioane şi 80 de nave.

Vostok-2018 a provocat o îngrijorare serioasă în Statele Unite și în rândul aliaţilor săi din NATO, în special în rândul statelor de pe flancul estic al Alianţei, din care face parte şi România. Iar îngrijorarea este cu atât mai justificată, cu cât există precedentul anexării Peninsului Crimeea, din 2014.

Există însă foarte multe voci, din rândul analiştilor militari, care suţin că alianţa actuală dintre China şi Rusia este una de conjunctură. Astfel, potrivit lui Michael Kofman, care studiază probleme legate de armata rusă la Centrul Naval de Analiză (Center for Naval Analyses), un think tank afiliat guvernului SUA, Rusia şi China „nu sunt aliaţi, dar ca răspuns la presiunile Statelor Unite, ei doar semnalează că nu se văd reciproc ca amenințări”, mai ales că „în cadrul Strategiei de Apărare a SUA, cele două state sunt considerate competitori strategici”.

 

Vostok-2018: Rusia şi China, o alianţă de conjunctură

„Ce este diferit în legătură cu acest exercițiu este participarea chineză, care este relativ mică, dar trimite un semnal important”, consideră şi Jeffrey Mankoff, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale și fost consilier în relațiile SUA-Rusia la Departamentul de Stat. „Moscova îi transmite Chinei că nu se mai află în centrul planificării militare rusești în Orientul îndepărtat și semnalează SUA și NATO că, dacă relația rămâne tensionată, Rusia are și alte opțiuni”, a continuat Mankoff, citat de Politco.

Pentru chinezi, participarea la aceste manevre militare de amploare „a reprezentat mai mult o oportunitate de învăţa câteva lecţii importante privind mobilitate trupelor, având în vedere că R.P. Chineză are o suprafaţă mare”, consideră şi generalul în retragere Bill Hix, care, potrivit publicaţiei Politico, a colaborat, până în această primăvară, cu US Army, în realizarea unor strategii privind potenţiale conflicte majore.

În realitate, ruşii au mai mare nevoie de chinezi, decât invers, consideră şi Ian Brzezinski, un fost oficial de la Pentagon care s-a ocupat de politicile privind NATO şi Europa, în timpul administraţiei George W. Bush. „Nu cred că ruşii au fost luaţi prea în serios de către chinezi, nu sunt consideraţi parteneri strategici importanţi (…) Puterea militară chineză o surclasează mult pe cea rusă. Ce s-a întâmplat (n.a.-la Vostok-2018) a fost doar o colaborare tactică, nu una strategică”, a mai spus Brzezinski.

 

Slăbiciunile unei căsătorii din interes

Deceniile de inamiciție dintre Rusia și China nu pot dispărea peste noapte, chiar în fața unui inamic comun, Statele Unite. Nu mai departe de anul 2015, un studiu realizat de Consiliul Rus pentru Afaceri Internaţionale, în colaborare cu Institutul pentru Extremul Orient de la Academia Rusă de Ştiinţă şi Fudan University din Shanghai, concluziona că “încheierea unei alianţe politicomilitare este inoportună, deoarece necesită alocarea de fonduri semnificative şi implică anumite riscuri”.

Lupta pentru resurse și teritoriu dintre Rusia și China nu este nouă, chiar regiunea în care a avut loc exercițiul militar VOSTOK – 2018 fiind una disputată. În trecut, China a fost copleșită de avansul rus, fiind nevoită să renunţe iniţial la Siberia şi, în secolul XIX, să abandoneze regiunea din jurul Vladivostokului, după un tratat care a generat numeroase resentimente. Acestea s-au amplificat după venirea comuniştilor la putere, când China, aşteptând un sprijin substanţial din partea URSS, nu a fost susţinută la nivelul dorit.

Numai dacă ne reamintim de ura cu care s-au confruntat în anii 1968-1969 la frontieră şi care era pe punctul să escaladeze într-o criză nucleară, cu care Rusia ameninţa şi care fost oprită doar prin intervenţia SUA. Tot din această perioadă datează și primele exerciții Vostok, care aveau drept obiectiv desfășurarea de forțe pentru intimidarea Chinei. În perioada sovietică, Beijingul s-a raportat la Moscova ca la cel mai mare competitor, alegând în schimb o consolidare a cooperării cu Occidentul. Colaborarea a condus la un reviriment substanţial al economiei chineze, în timp ce URSS, și apoi Rusia, s-au confruntat cu perioade tumultoase de creștere și descreștere economică.

Este un exemplu că, istoric, China este mai apropiată de Occident şi SUA, decât de Rusia. Rezolvarea formală a disputelor teritoriale a avut loc abia în anul 2008, dar nu putem să nu ne punem întrebarea cât de adevărată este această înţelegere în două ţări în care istoria joacă un rol important în promovarea măreţiei regimului politic actual.

Cooperarea strategică și militară între Moscova și Beijing se desfășoară în baza unui Parteneriat Strategic Extins, în care însă dimensiunea de securitate a fost de cele mai multe ori doar o proiecție de imagine. Privită prin declaraţiile publice ale autorităţilor celor două state suma cooperării militare ar putea părea un tablou foarte divers: de la exerciții militare – care în ultima perioadă promovează cooperarea în sfera apărării antirachetă – la colaborare tehnico-militară – vânzări de armament, asistență tehnică, cercetări comune, acorduri privind licențierea armamentului – şi contacte militare la nivel înalt. Aceasta dacă rezultatele nu ar putea reflecta şi un joc cu sumă nulă.

Alianța dintre China și Rusia are toate datele unei căsătorii de interes. Care se poate desface dacă una din părți descoperă interese mai mari în altă tabără. O slăbiciune de care încearcă să profite administrația Trump, cu biciul într-o mână și zăhărelul în cealaltă.

 

Te-ar putea interesa și: