România suspendă fondurile către UNRWA. Agenția, acuzată de implicarea în atacurile teroriste

România suspendă fondurile către UNRWA. Agenția, acuzată de implicarea în atacurile teroriste UNRWA rămâne fără fonduri. Sursa Foto - UNRWA, Facebook

Agenția ONU UNRWA pentru ajutorarea refugiaților palestinieni se confruntă cu o situație dificilă. Israelul a acuzat că unii angajați au fost implicați în atacurile teroriste comise de Hamas din 7 octombrie 2023. România și alte țări își suspendă ajutoarele.

Uniunea Europeană sistează ajutorarea refugiaților palestinieni

Uniunea Europeană solicită un audit „urgent” al agenției ONU pentru ajutorarea refugiaților palestinieni, UNRWA. Mai multe state europene, dar și Japonia,  anunță că își revizuiesc finanțarea palestinienilor după ce Israelul a acuzat că unii angajați  ai agenției UNRWA au participat la atacurile teroriste comise de Hamas pe  7 octombrie 2023.

Auditul ar trebui să fie condus de experți numiți de Comisia Europeană și să fie efectuat alături de o anchetă a ONU asupra acuzațiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al comisiei, Eric Mamer.

Majoritatea statelor membre UE se angajează să sprijine Israelul în eforturile sale de război din Fâșia Gaza, deși UE a fost al treilea cel mai mare finanțator al agenției de ajutorarea palestinienilor în 2022, după SUA și Germania, care au anunțat deja înghețarea fondurilor, potrivit Times of Israel.

Ne puteți urmări și pe Google News

190 de angajați UNRWA, suspectați că au participat la masacrul de pe 7 octombrie 2023

Serviciile de informații israeliene au raportat că agenția ONU de ajutorare a palestinienilor, UNRWA, a fost implicată direct în atacurile Hamas asupra civililor israelieni și străini pe 7 octombrie 2023.  Israel solicită imediat sistarea fondurilor către această agenție a ONU.

Potrivit Reuters, 190 de angajați din UNRWA, inclusiv porfesori, sunt militanți Hamas și ai Jihadului Islamic.

Palestinienii acuză Israelul de flasificarea informațiilor, iar agenția neagă acuzațiile, însă 11 angajați ai agenției au fost identificați, cu nume și fotografii, au fost dovediți ca fiind complici.  Unul dintre cei 11 palestinieni, un consilier școlar, și-ar fi instruit fiul să răpească o femeie pe durata atacului Hamas de pe 7 octombrie.  Peste 1.200 de persoane au fost ucise și altele 253 au fost răpite.

Europa și Japonia sistează ajutoarele către UNRWA, dar continuă să ajute în mod direct civilii din Fâșia Gaza. Sursa Foto - UNRWA, Facebook

România suspendă ajutoarele către UNRWA

Și Ministerul de Externe al României, solidar cu politica UE, declară că a suspendat plățile voluntare către UNRWA.

„Ne exprimăm încrederea deplină că ancheta ONU va clarifica situația cât mai curând posibil. Până la finalizarea anchetei, ministerul nu va face nicio nouă contribuție voluntară către UNRWA”, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul va continua să prioritizeze nevoile civililor palestinieni afectați de conflictul din Gaza.