România și-a schimbat ambasadorii în Rusia, Ungaria și Turcia

România și-a schimbat ambasadorii în Rusia, Ungaria și Turcia

 România a intrat luna aceasta într-un proces de înnoire a garniturii de ambasadori.

Nu mai puțin de 26 de șefi ai unor misiuni diplomatice au fost rechemaţi de președintele Klaus Iohannis pentru că mandatele lor ajunseseră la termen. Urmează acum să fie numiţi 31 de noi ambasadori, pentru a ocupa și anumite posturi ce erau vacante deja. Numele lor ar fi fost deja convenite de Ministerul Afacerilor Externe și președintele României. De remarcat că 11 dintre aceștia vor avea pentru prima dată această calitate.

În Federația Rusă, o țară cu care avem o relație diplomatică rece, misiunea ambasadorului român este  delicată. Sarcina îi va reveni pentru următorii 4 ani lui Cristian Istrate, un diplomat de carieră care până de curând era reprezentantul permanent al României pe lângă instituțiile internaționale de la Viena. A mai jucat rolul de ambasador în Norvegia și a ocupat mai multe funcții în zona de politici de securitate. Astfel, a reprezentat România în Consiliul Nord-Atlanric, la Bruxelles.

O altă ţară cu care relațiile diplomatice sunt complicate și chiar tensionate este Ungaria. Aici va merge Gabriel Cătălin Şopandă. Fost ambasador al Turciei, acesta a mai ocupat funcții importante în Ambasada României în Israel, precum și în cea din Statele Unite ale Americii. În țară a fost directorul de cabinet al ministrului de Externe și are un doctorat în economie. Locul său în Turcia va fi luat de un alt diplomat de carieră, Ștefan Alexandru Tinca. În prezent, acesta este director politic în MAE şi şi-a început cariera în această instituție încă din 1995. Este fiul fostului ministru al apărării, Gheorghe Tinca, din guvernul Văcăroiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă schimbare importantă este făcută în Marea Britanie, unde marea provocare diplomatică a ultimilor ani va fi Brexitul. Aici, locul lui Dan Mihalache va fi luat de numărul 2 din Ambasadă. Fostul strateg de campanie al președintelui Klaus Iohannis va merge însă ambasador în Cipru. El a mai ocupat funcția de deputat PNL și timp de doi ani a fost consilier prezidențial, chiar șeful cancelariei prezidențiale.

Un alt viitor ambasador cu un nume deja cunoscut este Dan Petre, fiul lui Zoe Petre. În prezent este secretar de stat în MAE, însă şi el a ocupat o funcție importantă în Palatul Cotroceni, fiind șeful cabinetului diplomatic al lui Emil Constantinescu. Acum urmează să fie numit ambasador în Argentina și Paraguay. Lista noastră se încheie cu Simona Miculescu, fost ambasador al României la ONU. Ea îi va lua locul lui Adrian Cioroianu la UNESCO. Şi aceasta a ocupat funcția de consilier prezidențial în mandatul lui Ion Iliescu. Înainte, aceasta fost atașat de presă la Ambasada României în SUA, precum și purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, scrie Agenția Rador.