Evenimentul Zilei > Economie > România, prinsă în capcana forței de muncă de împrumut
România, prinsă în capcana forței de muncă de împrumut

România, prinsă în capcana forței de muncă de împrumut

În spatele brandurilor de lux din confecții şi încălțăminte, produse în lohn în țara noastră, stau angajați care muncesc mult peste program şi totuşi abia au ce pune pe masă.

Consumatorii din Europa de Vest consideră că „Produs în Europa” este sinonim cu condiții de lucru decente şi salarii rezonabile. În realitate, mari producători de încălțăminte sau îmbrăcăminte din lume, ascunşi în spatele unor etichete de lux, încă se bazează mult pe state foste comuniste, unde salariile sunt extrem de mici, pentru a produce în lohn la costuri similare sau chiar mai mici decât cele din China.


Mai mult, FMI și Comisia Europeană au impus unor state sărace ca România, în cadrul acordurilor de împrumut, plafonarea salariului minim, pentru a nu se pierde competitivitatea în fața investitorilor, ceea ce a crescut presiunea pe o pătură largă a salariaților, confruntată cu scumpirea traiului.

Deşi nu are o contribuție relevantă la bugetul de stat, industria lohn-ului este unul dintre cei mai mari angajatori din România. Circa 252.000 români lucrează acum în industria textilelor, confecțiilor, pielii şi încălțămintei, potrivit FEPAIUS. Majoritatea lucrează pentru branduri din afară, pe salarii care, în multe cazuri, nu depăşesc nivelul minim decât după multe ore suplimentare. Iar în lipsa unei strategii de dezvoltare, economia rămâne prinsă în „drumul înfundat” al lohn-ului. „N-avem ce face, nu avem produse româneşti. Ăsta este rezultatul restructurării haotice. Dați-mi 10 nume de produse româneşti de renume, gândite şi dezvoltate în România, în afară de cârnații de Pleşcoi şi magiunul de Topoloveni”, ne spune Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România. Oraşe întregi din Moldova sau Transilvania se bazează pe confecții şi încălțăminte.

„Valea pantalonilor” din Covasna

Câteva milioane de perechi de pantaloni sunt croite și cusute anual în fabricile de confecții din județul Covasna, zonă recunoscută ca „Valea pantalonilor”. Marfa pleacă aproape în totalitate la export și ajunge în magazinele de lux din Vestul Europei.

România este al patrulea mare producător de pantofi din Europa, cu o pondere de 8,2% din total, după Italia (50%), Spania (13%) şi Portugalia (12%). Eticheta „Produs în Italia” nu înseamnă însă neapărat că încălțămintea a fost lucrată acolo. Anual, circa 29 de milioane de perechi de pantofi pleacă din România spre Italia sau Germania, însemnând jumătate din exporturile de încălțăminte ale țării, arată studiul „Munca din spatele etichetei”.

Analiza, derulată de 12 cercetători independenți în şase state de la periferia Europei, scoate la iveală condițiile mizerabile de trai ale celor care muncesc în spatele etichetelor de lux. Este vorba despre Albania, Bosnia-Herțegovina, Macedonia, Polonia, România şi Slovacia. Studiul s-a bazat pe interviuri luate în anonimat unor lucrători din aceste fabrici, care produc pentru branduri ca Zara, Lowa, Deichmann, Ara, Geox etc. „Muncitorii din toate cele şase țări câştigă salarii extrem de mici, care sunt insuficiente pentru a le acoperi nevoile de bază ale lor sau ale familiei”, susțin autorii studiului. În toate aceste state, diferența dintre salariul minim şi salariul necesar pentru un trai decent este mai mare chiar decât în China. De exemplu, în România, salariul minim estimat de muncitorii intervievați ca să trăiască decent o familie de patru persoane este de 706 euro.


Muncă multă, prost plătită

În România, salariul minim s-a dublat în ultimii şase ani, dar aceasta este singura majorare primită de salariați. În schimb, presiunea a crescut. Un salariat dintr-o fabrică mare de încălțăminte spunea că norma de pantofi a crescut de la 4.200 la 6.000 de perechi pe tură, dar salariul a rămas acelaşi. Pentru a supraviețui, depind de împrumuturi, dar şi de ajutoare venite de la rudele plecate în afara țării. Mulți au raportat ore suplimentare de lucru neplătite sau dificultăți în a-şi lua concediul anual.