Miercuri, 5 decembrie 2018, Klaus Iohannis urmează să lanseze la Cotroceni în dezbatere publică rezultatele Proiectului România educată. Titlul e înșelător prin raportare la realități. S-ar putea crede, mărginindune la sintagma Proiectul România educată, că șeful statului e pe cale să anunțe un Măreț plan de măsuri concrete, menite a face din România semianalfabetă cu diplomă o Românie educată.

La o adică, s-ar putea crede că președintele României cu sau fără Răvășitoarea (depinde dacă i s-a făcut între timp rochia fără mînecă pentru Lansarea de Proiecte), va pune o mistrie de mortar la temelia unei construcții de universitate la Dăbuleni, știut fiind că pentru cultivarea pepenilor e nevoie de doctori și doctori docenți. Sau măcar ar anunța că va lua lecții de română, multe dintre intervențiile sale publice semnalînd absența a ceea ce se numește simțul limbii, domnia sa exprimîndu-se în românește ca într-o traducere din germană cu Google translate.

Lectura Comunicatului prezidențial ne potolește entuziasmul stîrnit de iluzia că, în fine, după patru ani de mandat, Klaus Iohannis va înfăptui și el ceva. E vorba – zice Documentul- de niște rapoarte întocmite prin consultarea a 10.000 de persoane și a 60 de instituții. Nu e vorba de nici un fapt, nici măcar unuia de proporțiile unei manichiuri. Ne vom afla în fața unui nou derdeluș de vorbe. E limpede că acțiunea se înscrie în campania electorală pentru prezidențialele din 2019, declanșată de Klaus Iohannis în chip anticonstituțional, deoarece folosește în interes personal resursele bugetare ale Președinției. O decizie incorectă și din punct de vedere moral, cîtă vreme nici un alt pretendent la fotoliul din Deal nu s-a anunțat pînă acum.

Adăugată altor acțiuni – Promulgarea Legii de construire a unei singure autostrăzi în cadrul unui montaj-literar artistic susținut de parlamentarii PNLiști, hîrjoana cu acceptarea miniștrilor PSD, inculparea lui Călin Popescu Tăriceanu, afișarea la Parada de 1 decembrie de la Alba-Iulia cu Garda Pretoriană a SRI în spate –, lansarea de miercuri ne atrage atenția că Klaus Iohannis nu mai e președintele României, ci pur și simplu candidatul la prezidențiale.

Practic mandatul său s-a încheiat după patru ani. N-a făcut nimic în funcția de președinte. Timp de un an de acum încolo va fi candidat. Se înțelege că nu va face nimic din ceea ce-l obligă privilegiile de președinte. Va face însă mult rău din perspectiva celui angajat pe banii statului în campania electorală.

Și dacă va obține un al doilea mandat, va străbate următorii patru ani fără să facă nimic în funcția de președinte. În cel de-al cincilea an, nu va mai fi președinte, va fi un președinte deja trecut în rezervă.

Dincolo de întrebarea legitimă, dacă un președinte nu face nimic timp de patru ani, în afară de datul în stambă protocolar, n-ar trebui să trecem oare la o republică parlamentară? Decăderea voluntară a lui Klaus Iohannis din funcția de președinte și asumarea ipostazei de candidat la prezidențiale ne previn că de acum încolo toate vorbele și faptele lui Klaus Iohannis trebuie cîntărite prin raportare la interesele sale electorale și nu la interesele naționale.

Interesul național ar cere, de exemplu, ca președintele să lucreze din greu la formarea unui nou Guvern, eventual unul de Uniune Națională, astfel încît să fie stopat, chiar și în ultimul ceas, dezastrul numit Guvernul Viorica Dăncilă. Interesul electoral al lui Klaus Iohannis e însă net diferit de interesul național. Interesul personal electoral îi cere să păstreze în funcție Guvernul Viorica Dăncilă:

1) Plasîndu-se în Opoziție (e drept mai mult teatrală decît reală) față de Guvernul Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis are toate șansele să cîștige un al doilea mandat. Votul la prezidențiale va fi incontestabil unul negativ, împotriva Guvernării PSD-ALDE.

2) La prezidențialele din 2019, singurul contracandidat periculos pentru Klaus Iohannis e candidatul PSD.

În perioada postdecembristă candidatul PSD a fost de regulă șeful Guvernului PSD: Adrian Năstase, Victor Ponta.

Evident, în condițiile în care PSD s-a aflat la Guvernare.

În 2009, cînd a candidat Mircea Geoană, la Guvernare era PDL.

Poate fi Viorica Dăncilă premierul în stare să devină candidatul PSD la prezidențiale?

Evident, nu.

În acest caz, PSD-ul va fi lipsit de un candidat aproape sigur, care să acționeze și electoral, așa cum face președintele. Prin urmare, PSD e deja dezavantajat în perspectiva prezidențialelor, nu numai pentru că nici măcar n-a sugerat cine va fi candidatul, dar mai mult și pentru că nu-l va putea contracara pe Klaus Iohannis deja dispus să exploateze funcția în calitate de candidat.

Se discută cine va fi candidatul PSD la prezidențiale. Istoria postdecembristă arată că acest candidat nu poate fi altcineva decît președintele partidului. În prezent Liviu Dragnea e președintele PSD.

Va fi el și candidatul PSD?

Va fi, dacă nu va fi condamnat în a doua instanță.

Va fi condamnat?

Răspunsul trimite la voința lui Klaus Iohannis de a face orice pentru a obține un nou mandat. Sau mai precis de a-i pune pe șapcalii de la SRI să facă orice. Interesul național, cel căruia i se supune un Președinte, ar cere ca Justiția să fie lăsată să decidă în cazul lui Liviu Dragnea.

Interesul personal, cel căruia i se supune candidatul Klaus Iohannis, ar cere ca Justiția să fie influențată.

Pentru a-l achita pe Liviu Dragnea. Poate fi pentru Klaus Iohannis un alt candidat PSD mai comod decît Liviu Dragnea?