La împlinirea a 100 de zile de la preluarea mandatului, Klaus Iohannis ne-a vîrît pe gît două noi somnifere de consumat în plină zi de lucru: O producție proprie pe Facebook, între o rețetă de murături și un tipar de izmene de lînă, și o Conferință de presă, anunțată după ce consilierii din Deal l-au avertizat că cei din Vale bombăne că nu ajunge apariția virtuală pe Internet; e nevoie și de o apariție în carne și oase, să nu se creadă că președintele s-a evaporat.

Consumarea producției de pe Facebook - un film în genul celor date pe întreprindere, de aniversarea lui 7 noiembrie, în sala de ședințe a sindicatului - și un text din lemn masiv, în care nu intră nici cuiul, d-apoi înțelegerea omenească, m-a obligat la o confruntare dramatică cu somnul.

Dat gata de experiența de dimineață, n-am vrut s-o mai repet și seara, cînd a fost anunțată conferința de presă.

Pentru că răspunsesem invitației făcute de Mura Frânculescu, producătoarea emisiunii Vorbește liber, moderate pe B1tv de Cătălin Striblea, n-am avut încotro.

Am ieșit din sala de lectură de la Bibliotecă și am accesat transmisia în direct de un post de știri.

În jur, atmosferă făcută s-o iei razna pe străzi și să strigi femeilor singure, întîlnite în cale, ca să le faci și lor o bucurie:

A venit primăvara!

Simțind sărbătoarea la care se lucra de zor în jurul meu, țineam privirile fixe în tabletă, mai ceva ca privirea pistolarului ațintită pe pistolul adversarului din westernuri, doar voi reuși să pătrund, printr-o crăpătură uitată deschisă, în adîncurile celor spuse de Klaus Iohannis.

Grație acestui efort am remarcat:

1. Klaus Iohannis a  explicat absența sa din viața României reale prin faptul c-a lucrat la fundația Proiectelor pe care ni le va propune cîndva.

2. Klaus Iohannis a făcut bilanțul Parlamentului, uitînd că era vorba de bilanțul mandatului său.

3. Klaus Iohannis n-are propritetatea cuvintelor românești, odată ce a putut declara că în cele o sută de zile România a reînceput să conteze pe plan internațional. A reînceput de la cine? De la Ceaușescu?

4. Singurul lucru trăit de Klaus Iohannis cu toată puterea e enervarea că n-a luat în primire Palatul în care să stea cu soția, dat fiind că Palatul Cotroceni n-are dormitor conjugal.

5. Fătucele și guguștiucii din presă sunt la fel ca pe vremea lui Traian Băsescu: Au venit la conferința de presă cu cea le-au pus în gură, ca să zică, șefii din redacții, slugi la rîndu-le ale mogulilor mai mult sau mai puțin încarcerați.

Grație acestui efort, am putut remarca tratarea în treacăt a sloganului România lucrului bine făcut, cu care Klaus Iohannis s-a prezentat la Bacalaureatul politic care au fost Prezidențialele.

Păcat!

Și iată de ce.

O istorie a sloganelor electorale din campaniile prezidențiale ne-ar dezvălui strînsa legătură dintre chemarea celui care a cîștigat scrutinul și notele acute ale realității de la momentul respectiv. Emil Constantinescu a făgăduit Schimbarea. Chiar dacă, ulterior, prin prestația catastrofală a regimului CDR, lipsit de experiența administrației, dar pricopsit cu pofta de cîștig personal, sloganul a fost ridiculizat, el corespundea cerinței principale a lui 1996:

Nevoia de Schimbare.

1992-1996, perioadă marcată de băltirea de tip Nicolae Văcăroiu și de scandalurile din Coaliția de Guvernămînt, născuseră sentimentul de Stagnare, devastator pentru o societate în tranziție. Sloganul Nevoia de Schimbare a fost transpus în realitate. Deși Emil Constantinescu s-a contaminat rapid de rîia puterii postdecembriste, deși oamenii regimului n-aveau experiență nici cît să conducă un Aprozar, d-apoi ditamai țara, totuși, regimul CDR a înviorat societatea românească, i-a pus sîngele în mișcare, într-un cuvînt, a trezit energii adormite, dar mai ales, a purces la reformele radicale, refuzate de Regimul Stagnării.

În 2000, Ion Iliescu și-a deschis noul mandat cu Sloganul Schimbarea schimbării sau mult mai adecvat, cu sloganul Un președinte pentru liniștea noastră. Și acest slogan era în acord cu nevoile de moment ale realității. Regimul CDR provocase o aiureală a schimbării cu orice preț, a neașezării ca urmare a deciziilor schimbătoare și contradictorii. Nu în ultimul rînd, regimul CDR fusese unul al unei adevărate obsesii în materie de campanii pur ideologice, anticomunismul și antisecurismul, în timp ce dificultățile născute de proasta administrare creșteau de la o zi la alta. Românii simțeau nevoia unei perioade de liniște, de așezare a lucrurilor, mai ales de deplasare a atenției celor de Sus spre viața cotidiană a omului, desfășurată în plan social-economic.

În 2004, Traian Băsescu a învins cu sloganul Luptei împotriva corupției.

Și acesta corespundea unei nevoi de moment.

Regim de bună administrare a țării, Regimul Iliescu, în realitate, Regimul Adrian Năstase, deoarece premierul stăpînea țara, și nu președintele, retras în expectativă cel puțin din punct de vedere public, a fost însă unul al corupției la nivel înalt.

Deșănțarea Corupției a fost înlesnită de slăbiciunea statului, mai precis a instituțiilor de forță.

Sloganul Luptei împotriva corupției limita anticorupția la prestația instituțiilor de forță, cînd, în realitate, anticorupția ar trebui să fie un proces social-politic și moral de amploare.

Cu toate acestea, regimul Traian Băsescu a reușit să declașeze și să susțină acțiunea statului de forță împotriva corupției.

Toate sloganele prezidențiale postdecembriste vizează domenii anume ale României postdecembriste și probleme de moment.

A lipsit în postdecembrism un slogan care să țintească România eternă, să presupună un ciclu de cel puțin un sfert de secol, să cuprindă toate sferele vieții social-politice, să vizeze pe fiecare cetățean.

Acest slogan este România lucrului bine făcut, asumat de Klaus Iohannis în campania prezidențială.

Nu știu cine a avut ideea acestui slogan.

Presupun c-a fost gîndit ca un slogan de campanie pur și simplu. El se potrivea cu etnia lui Klaus Iohannis sau, mai bine zis, cu imaginea deosebită a acestei etnii în România (vezi lauda Făcut nemțește, adică făcut bine), era în acord cu obsesia românilor – Vrem o țară ca afară!

Slaba prestație a candidatului ACL, dar mai ales strategia Tabloului surîzător, au făcut imposibilă cunoașterea în profunzime a acestui slogan. Pînă la urmă, Klaus Iohannis n-a învins datorită sloganului România lucrului bine făcut, ci datorită unei realități contrare sloganului România lucrului prost făcut, definitorie pentru organizarea votului din străinătate.

Gîndit ca un slogan de campanie, România lucrului bine făcut nu se mai regăsește în Programul prezidențial.

Pentru acest Program, definitoriu ar fi România lucrului făcut cu calm, România lucrului făcut pas cu pas, dar în nici un caz România lucrului bine făcut.

Și e păcat.

Pentru că, așa cum observam mai sus, România lucrului bine făcut nu trebuie să rămînă un slogan electoral. El trebuie să fie un slogan de existență al românilor. Pentru prima dată după decembrie 1989 și chiar după un secol românesc, un președinte a apelat la un slogan a cărui concretizare ar schimba radical România.

Pentru că România a fost și este țara lucrului prost făcut.

Prost făcut din o mie de motive, principalul constituindu-l legendarul Merge și așa.

Lucrul bine făcut presupune: orgoliu profesional, evident nu numai la artiști, dar și la tîmplari, conștiință civică, respectarea cu sfințenie a procedurilor.

De ce a renunțat Klaus Iohannis la sloganul România lucrului bine făcut?

Pentru că primele 100 zile de mandat stau sub semnul sloganului România lucrului prost făcut.

Că doar n-o fi impunerea în fruntea PNL a pupilei Alina Gorghiu, această Elena Udrea fără sare și fără piper, un  moment din România lucrului bine făcut?!