Luni, 14 septembrie 2015, Klaus Iohannis a convocat o conferință de presă la Cotroceni.

E a doua ținută într-un timp relativ scurt.

Și dacă ne gîndim că ea n-a fost provocată de un eveniment apocaliptic, singurul care l-ar fi scos din biroul unde dezleagă cuvinte încrucișate în nemțește, momentul de luni poate fi confirmarea unei schimbări în bine a poziției președintelui față de ceea ce se numește statul de vorbă cu Poporul.

O conferință de presă la un asemenea nivel are două părți, deosebite ca apa de foc în planul semnificaților:

Declarația de presă, zisă și Statementul.

Răspunsurile la întrebările jurnaliștilor.

Deosebirea dintre cele două părți n-are nevoie de prea multă zarvă  pentru a fi explicată.

Statementul dă seamă de ce-a vrut președintele cînd a convocat conferința.

Răspunsurile la întrebări dau seamă de ce-au vrut jurnaliștiii să afle.

Sau, mai precis, fiind vorba de fătuce și guguștiuci veniți la reuniune în dinți cu întrebarea pusă de ștabii din redacții, dau seamă de ce-au vrut  mogulii din pușcărie sau slugile lor de la televiziune.

Alegerea chestiunii care face tema Statementului e unul dintre criteriile de dibuire a scopului Conferinței.

Spre stupoarea multora, Klaus Iohannis a consacrat Statementul de luni unor chestiuni vizînd învățămîntul. Spun spre stupoarea multora, deoarece un deranj mediatic de tipul Conferinței de presă extraordinare de la Cotroceni trebuie să-și aibă explicația într-un fapt  ieșit din comun, petrecut cu puțin timp înainte de convocarea conferinței. Se presupune, într-o logică devenită banală deja, că opinia publică a fost lovită în moalele capului de un fapt ieșit excepțional,  fie pe plan intern, fie pe plan extern, un fapt cu vădit impact asupra vieții de fiecare zi. Prin redacții, prin cafenele, dar mai ales prin piețele de zarzavat și prin piețele de palavre care sînt talk-show-urile, se discută despre faptul respectiv cu privirile presupus ațintite spre Cotroceni:

Ce spune și ce face Președinția în legătură cu acest fapt?

Și atunci Președintele n-are încotro.

Trebuie să iasă și să se pronunțe.

 Cele mai importante fapte care ar fi putut stîrni o Conferință de presă la Cotroceni, echivalentă cu ninsoarea în toiul verii,  în cazul unei președinții legate la gură, țineau de Criza imigranților.

Stupefacția analiștilor și-a avut temelia în faptul că Statementul președintelui a fost consacrat în exclusivitate situației din învățămînt.

Criza imigranților, cea mai mare provocare europeană din timpurile moderne, a fost subiect de intervenție prezidențială doar în urma întrebărilor puse de jurnaliști. Prin absurd, dacă jurnaliștii ar fi fost preocupați de graviditatea nu știu cărei muieruști din show biz, mai mult ca sigur conferința de presă de la Cotroceni ar fi rămas în istorie ca dedicată însămînțării mai mult sau mai puțin roditoare a starletei cu pricina.

La o simplă privire ai impresia, citind Stenograma Statementului, că evenimentul care a provocat Breaking News-ul de la Cotroceni a fost începerea anului școlar, luni 14 septembrie 2015.

Începerea anului școlar nu e însă un eveniment. E un fapt de rutină, ceva în genul cîntatului de dimineață al cocoșilor,  smartwatch- ul lui Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu poate da, conectat la bluetooth-ul  cocoșului ora exactă de atîtea milenii.

Debutul anului școlar poate fi doar pretext pentru  spunerea a ceea ce crede președintele despre învățămînt.    În acest caz, nu era nevoie de o conferință de presă extraordinară. Se putea exprima președintele și într-un discurs ținut, să-i spunem, la școala unde predă Răvășitoarea sa soție.

Care a fost faptul ieșit din comun care a scăpărat pentru a produce un eveniment de proporțiile mediatice ale unei conferințe de presă ținute de Klaus Iohannis?

Răspunsul ni-l dă chiar debutul Statementului:

„Aşa, la început de an, se întîmplă de mulţi ani încoace un lucru ciudat, cînd ne uităm la ştiri observăm că în fiecare an apar un soi de ştiri care sînt, de fapt, neplăcute. Auzim că şi în acest an şcolar un număr mare de unităţi şcolare nu au condiţii bune pentru a primi elevii. Auzim, în fiecare an, că sînt multe şcoli care nu au autorizaţii de funcţionare, care nu au autorizaţii sanitare. Încercînd să aflu cam despre cîte unităţi şcolare este vorba, am ajuns la ceva surprinzător: am aflat că 4.000 de clădiri din România, din unităţile şcolare româneşti nu au autorizaţie de funcţionare, în principal nu au autorizaţie sanitară. Asta este una din cinci clădiri. În România sunt aproximativ 20.000 de clădiri unde funcţionează unităţi şcolare şi 4.000 din acestea nu sunt potrivite. Este foarte mult, marea majoritate, peste 80%, nu au această autorizaţie fiindcă fie nu au apă curentă, fie nu sînt racordate la canalizare, fie nu au nici una, nici alta. Este o ruşine naţională.”

Așadar, întîmplarea  neobișnuită, cea care a rupt ritmul de rutină al lui Klaus Iohannis  constatat în aflarea cîtorva  date despre situația multor școli la deschiderea anului școlar.

Un autor obosit de scheciuri se plîngea recent că mediul politic nu-i mai oferă materie pentru glumele sale mai mult sau mai puțin bune.

Dacă ar fi fost cu adevărat autor comic, respectivul și-ar fi dat seama că în mediul nostru politic s-a ivit un imens producător de comic involuntar:

Klaus Iohannis.

Nu numai Klaus Iohannis, ci și – dacă nu mai ales – nevastă-sa, sînt deja izvoare nesecate de haz involuntar.

Statementul de luni, 14 septembrie 2015, e o dovadă.

Cele spuse de Klaus Iohannis sînt realități banale în România postdecebristă.

Klaus Iohannis lasă impresia că acum le-a aflat întîia oară.

Dacă ne gîndim că ele sînt adevăruri de tăria unor axiome, impresia lăsată de Conferința de presă de la Cotroceni, cea de descoperire a faptului că apa fiartă frige și a faptului că nu barza aduce frățiorul, stîrnește rîsul.

Stîrnește rîsul și soluția oferită de Klaus Iohannis:

„În acest context, lansez Guvernului o provocare. Cred că este posibil să avem un plan pe trei ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că este posibil ca, pînă în toamna anului 2018, cînd vom serba un centenar de Românie modernă, să avem o Românie modernă şi în şcoli. Din acest motiv, trei ani – 2016, 2017 şi 2018 – în aşa fel încît cînd începe anul şcolar 2018-2019 acest tip de ştiri să nu mai existe şi să intrăm în serbările Centenarului fără această ruşine naţională.” 

Absența autorizațiilor de funcționare are drept cauză absența apei curente în școlile respective.

Mai precis spus, faptul că wc-ul e în curtea școlii și nu în clădire.

Numai că această realitate școlară, parte indisolubilă a realității românești (potrivit unei statistici UE, aproape jumătate dintre români au buda în grădină), își are cauza în faptul că în localitățile respective nu există apă curentă.

 Președintele României, cel care teoretic ar trebui să fie printre cei mai informați din țară, nu știe că absența apei curente își are o cauză mult mai profundă decît lipsa de preocupare a edilililor locali față de școală.

Planul cerut Guvernului e o fantasmagorie.

Pentru că acest Plan vizează, în ultimă instanță, rezolvarea în trei ani (altă năstrușnicie – invocarea Centenarului Marei Uniri ca temei de rezolvare a chestiunii wc-urilor!) a unei probleme care ține de rezolvarea unei probleme istorice:

Aducerea întregului teritoriu național în Uniunea Europeană.

O altă chestiune descoperită luni dimineața de Klaus Iohannis se referă la mai multe probleme:

„Avem foarte multe probleme, în afară de acestea care ţin de logistică. Dacă ne uităm pe datele ultimilor ani care privesc bacalaureatul constatăm un lucru foarte trist: aproximativ jumătate din cei care au frecventat liceul nu au trecut de bac. Cînd analizăm situaţia manualelor şcolare vedem că în continuare sînt probleme. Cînd urmărim rezultatele învăţământului, comparativ urban-rural, aici avem o mare problemă: copiii din mediul rural nu au nici măcar aproximativ aceeaşi şansă ca şi copiii din mediul urban. Cînd urmărim datele de integrare în piaţa muncii, atunci chestiunea devine de-a dreptul tragică. Un număr mare de tineri absolvenţi, pur şi simplu, nu îşi găsesc un loc de muncă. Iată că toate acestea ne duc, cu siguranţă, la ideea nevoii unei reforme, dar reforme s-au tot făcut. Reforme s-au făcut în fiecare an aproape şi problemele au rămas, în mare, aceleaşi. Din acest motiv, eu, astăzi, vreau să propun un alt demers.”

Problemele enunțate sînt reale.

Nu însă și noi, ca să justifice Conferința de presă extraordinară a Președintelui.

Soluția avansată de Klaus Iohannis?

Legați-vă bine de scaune ca să nu cădeți pe podele cînd o să leșinați.

Klaus Iohannis propune o nouă Reformă a învățămîntului!!!

„Astăzi, propun să începem, printr-o largă consultare publică, o nouă reformă în învăţământ. O largă consultare publică înseamnă că îi invit pe toţi cei interesaţi şi implicaţi să participe la această consultare – şi societatea civilă, şi sindicatele, şi asociaţiile profesionale, şi instituţiile centrale şi judeţene care se ocupă de şcoli, evident universităţile. Pe scurt, invit pe toţi cei care au informaţii, care au o gîndire despre cum trebuie să arate şcoala românească şi sper ca, prin aceasta, care cred că va dura cel puţin doi ani, să reuşim împreună să creăm bazele unei adevărate reforme a învăţământului românesc, să creăm bazele unei reforme care aduce învăţămîntul românesc în secolul XXI, care transformă profund şcoala românească, în aşa fel încât elevul, când termină şcoala, să fie dorit la locul de muncă, să fie performant, să fie foarte bine integrat. ”

De cînd mă știu ziarist democrat, de 25 de ani, adică, n-a existat președinte, premier, ministru al Învățămîntului,  gurist politic în general,  care să nu lanseze cu huruit și uneori chiar să și facă o Reformă a învățămîntului.

De cînd mă știu ziarist democrat, această Reformă a presupus „o largă consultare publică”.

 La finele acestei largi consultări publice a ieșit de fiecare dată un Dezastru pentru învățămîntul românesc.

Învățămîntul românesc a fost făcut pulbere tocmai de lanțul neîntrerupt de reforme iscate din creierele odihnite ale politrucilor.

Învățămîntul românesc are nevoie de o minimă stabilitate.

Măcare pe un ciclu de patru ani.

Cel care intră anul acesta la liceu să fie sigur că nu se va schimba nimic din ceea ce știe el că e școala pînă la Bacalaureat.

Învățămîntul românesc n-are nevoie de reforme pentru a fi unul la nivel european.

Învățămîntul românesc are nevoie de o altă țară pentru a fi european.

Altfel spus, învățămîntul românesc nu poate fi mai bun decît toate domeniile de activitate din România de azi.

El se va îmbunăți fundamental numai și numai o dată cu țara.