Duminică, 23 martie 2014, emisiunea "După 20 de ani" de la Pro tv, o emisiune mai obosită decît postul, l-a avut ca invitat pe Titus Corlăţean, ministrul nostru de Externe.
Membru al echipei de golănaşi strînsă de Victor Ponta la Palatul Victoria, Titus Corlăţean nu mi-e simpatic. Ba chiar urmărind eforturile sale de a fi cît mai stins posibil, pentru a nu cumva să supere, cu strălucirea-i orbitoare, steluţa care Șeful lui, Victor Ponta, mi-e chiar antipatic. Cu toate acestea, am citit stenograma emisiunii cu creionul în mînă. Motivul? În chestiunea crucială a acestor zile – Criza Crimeea – pentru prima oară după decembrie 1989, poziţia României mi s-a părut una de hăis-cea. Deşi Guvernul, prin Victor Ponta, a fost mai puţin limbut în legătură cu evenimentul decît Preşedinţia, prin Traian Băsescu, totuşi, am întrezărit o deosebire între cele două poziţii: ale Guvernului şi ale Preşedinţiei. Rostitului pe două voci i s-a adăugat, pentru a întări senzația de fiecare cu mămica lui, intervențiile hodoronc- tronc ale tot felul de băgători de seamă plătiți de la buget pentru alte treburi, cum ar fi de exemplu, Călin Popescu Tăriceanu sau Mircea Geoană. Lipsesc încă de pe tabloul principal al întrecerii Cine-și dă cu părerea despre Criza Crimeea Valeriu Zgonea și Eugen Nicolicea. Nu cred însă că-i prea tîrziu să-i vedem și pe ei zicînd ce să facă și să dreagă țărișoara noastră în atari împrejurări. Lectura stenogramei urma să-mi desluşească poziţia Guvernului, exprimată de ministrul de Externe. A reuşit Titus Corlăţean să mă convingă că există o poziţie a Guvernului? Fireşte că da. I-au dat o mînă de ajutor şi ziariştii din emisiune, isterici pînă-n pragul epilepsiei, toţi amintindu-mi de reporterii de front din timpul Campaniei din est, obligaţi de paralele primite de la Mihai Antonescu să cînte Războiul Sfînt. Faţă-n faţă cu aceşti tipi în călduri, Titus Corlăţean a dovedit o remarcabilă stăpînire de sine, străduindu-se să emane o atmosferă de calm, de siguranţă, indispensabilă în aceste zile românilor speriați de politicieni şi jurnalişti cu strigătul bezmetic: Vin ruşii! În chip corect, Titus Corlăţean a spulberat toate alarmele OTV-iste gen Ruşii merg mai departe! Ruşii ne vor cotropi! România e în pericol! R. Moldova e ca şi luată! Unde e NATO, să ne ajute. Ministrul nostru de Externe a arătat că românii n-au de să se teamă nu numai de un nou august 1968 pentru țările din Est, dar și de un nou 1940 pentru Basarabia. Într-adevăr, cea mai simplă analiză arată că Rusia nu-şi poate permite nici măcar o jumătate de pas mai departe după Anexarea Crimeii. A fost un gest atît de îndrăzneţ, atît de nelalocul lui în vremuri de pace, încît nici Vladimir Putin n-a crezut că l-a făcut. Gestionarea post conflictului cere Rusiei timp, energie, bani, efort diplomatic şi economic. Bani, pentru a rezolva problemele economice grave ivite din pricopsirea cu un teritoriu dependent economic de Ucraina. Energie diplomatică, pentru a încălzi cît de cît realțiile înghețate cu Occidentul. Efort intern pentru a contracara efectele sancțiunilor economice. Printre altele, Titus Corlăţean a demontat gogoaşa de presă, servită de jurnaliştii noştri prin preluarea unui fonfleu al presei moldoveneşti, despre cererea de alipire a Transnistriei la Rusia. „ A existat în primul rînd o tentaţie, în aceste zile, dumneavoastră aţi comentat-o în presă. Noi în mod justificat, pe fond, am fost mai reţinuţi în comentarii, dacă aţi remarcat, de această dată la nivel politic, în România, cel puţin, şi chiar şi la Chişinău, legată de acea faimoasă scrisoare, pe care mi-e greu s-o traduc, aşa-zisul preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol ar fi adresat-o domnului Narîşkin, pe numele său, de la Duma de Stat. După verificările făcute, normal, guvernul moldovean discutînd cu autorităţile ruse, s-a confirmat faptul că nu a fost depusă, înregistrată la Dumă o astfel de chestiune şi pînă la urmă se pare că a fost mai degrabă un demers individual, fără să aibă în spate o discuţie serioasă în aşa-numitul parlament. Faptul că preşedintele Putin nu a menţionat şi alte nume după Crimeea în faimosul, la fel de faimosul discurs în parlament... Cristian Hostiuc: Îl menţionează după ce îl anexează“. De observat, isteria ziaristului, care o ţine langa cu anexarea Transnistriei. Guvernul are, aşadar, o poziţie de îndemn la calm, dar mai ales de evitare a isteriilor anti-rusești. Asemănător, procedează și Guvernul Republicii Moldova. Fireşte această poziţie ţine şi de programul extern al Guvernului Ponta, cel de normalizare a relaţiilor cu Moscova. După ce-ai dus o întreagă campanie în chestiunea trecerii de la orientarea unilaterală, spre vest, la orientarea, multilaterală, incluzînd și Estul, e destul de greu să angajezi o politică de mîncător de ruși. Indiferent de motive, după opinia mea, poziția Guvernului Ponta e înţeleaptă. Oricum mai înțeleaptă decît a Președinției. Preşedinţia prin Traian Băsescu are o poziţie net diferită. Prin numeroase declaraţii Traian Băsescu dramatizează pînă la isterie momentul. Concentrarea pe inadmisibilitatea faptului – anexarea unor teritorii aparţinînd prin tratate internaţionale altei ţări – Traian Băsescu preferă concentrării pe Pericolul rusesc pentru R. Moldova şi România. Rusia se uită cu jind la Gurile Dunării! Rusia e Germania lui Hitler! NATO trebuie să se mobilizeze la hotarele noastre! Sînt cîteva din Sirenele lui Roaită trase de Traian Băsescu. Desigur, atît în cercurile din SUA, cît mai ales în cercuri NATO, se vîntură Pericolul rusesc față de România, față de Republica Moldova. Recenta, producție video a Victoriei Nuland, făurită parcă în 1948, cînd parizienii tresăreau la orice huruit, confundîndu-l cu cel al tancurilor sovietice, lasă impresia falsă că Armata Roșie a spart deja Frontul din Moldova și se îndreaptă spre București. O astfel de exagerare a Pericolului rusesc face din plin jocurile Rusiei. Pentru a abate atenția de la anexarea Crimeii, Rusia a lansat diversiunea Pericolului rusesc față de Ucraina și de Europa de Est. Occidentul se năpustește asupra acestui pericol. Cînd se constată că Rusia n-a mai întreprins nimic, toată lumea răsuflă ușurată, zicîndu-și că dracu nu-i atît de negru. Da, dar între timp, Crimeea a rămas a Rusiei. Şi-n cazul acestei poziţii a lui Traian Băsescu întîlnim un interes electoral: Cîştigarea pro-Românilor din Republica Moldova pentru PMP la europarlamentare. Numai că Traian Băsescu e președintele României și nu președintele unui partid. În postura de președinte, una dintre îndatoririle sale e să asigure României o politică externă bazată pe luciditate și nu pe zvîcniri isterice.
Recomandările noastre
