România la Eurovision, mult zgomot pentru nimic. Rezultate mediocre și scandaluri interminabile. Video

România la Eurovision, mult zgomot pentru nimic. Rezultate mediocre și scandaluri interminabile. Video Sursa foto: 259359235 © Valerio Rosati | Dreamstime.com

De-a lungul timpului, selecția pentru Eurovision a încins spiritele pe plan intern, indiferent de numele câștigătorului. Dar, odată ajunși la faza finală, concurenții s-au făcut de râs, cu câteva excepții.

Nici în acest an, Selecția Națională pentru Eurovision nu a deviat de la regula obișnuită: scandaluri ce vizează contestarea câștigătorului. Faza finală a fost câștigată de un tânăr de 19 ani, Theodor Andrei, pe care foarte puțini români îl cunosc, și care va reprezenta țara noastră la Liverpool. Marea bătălie muzicală a Eurovisionului se va da, în acest an, în orașul trupei Beatles.

România, doar 2 locuri 3 la Eurovision

Privind retrospectiv, luând în considerare rezultatele obținute de România la acest concurs cu pretenții elitiste, se poate spune că agitația creată pe plan intern, după preselecții, este doar mult zgomot pentru nimic. Cu mici excepții, reprezentanții țării noastre au obținut rezultate submediocre. Și nicio carieră nu a fost influențată în bine, ori în rău, de participarea la marele show.

România a luat startul pentru prima dată, în 1993. Dar, a fost un star fals, pentru că Dida Drăgan nu s-a calificat în cadrul rundei de pre-calificare, terminând pe locul al 7-lea din 7.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa că propriu-zis, debutul s-a întâmplat un an mai târziu. Deși piesa „Dincolo de nori” s-a bucurat de succes în România, le ediția Eurovision găzduită de Irlanda, s-a clasat doar pe locul 21 din 25.

În 1995 România nu a putut participa, iar un an mai târziu, Monica Anghel și Sincron nu s-au calificat în faza finală, ocupând locul 29 din 29 de participanți. Iar în 1997, din lipsă de punctaj suficient, România a rămas iar în afara jocului.

Au urmat rezultate foarte modeste, cu mici excepții. Prima s-a înregistrat în anul 2005, atunci când, la Kiev, Luminița Anghel și trupa Sistem au terminat concursul pe locul al 3-lea, datorită interpretării piesei Let Me Try.

În 2010, La Oslo, Paula Seling și Ovi s-au clasat și ei pe ultima treaptă a podiumului, cu melodia Playing With Fire. De asemenea, de menționat a mai fost și participarea lui Mihai Trăistariu, în anul 2006, la Atena, acolo unde, cu piesa Tornero, fostul component al trupei Valahia s-a situat pe locul al 4-lea.

În 2017, la Kiev, Ilinca și Alex Florea s-au clasat pe 7, cu piesa Yodel It, iar în 2002, la Tallin, Monica Anghel și Marcel Pavel au terminat pe 9, cu Tell Me Why.

În rest, România a terminat pe poziții sub locul al 10-lea.