Țara noastră a exportat, în primele patru luni din 2019, fructe comestibile în valoare de 11,1 milioane de euro, cu 18,1% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut, se arată în datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Pe de altă parte, importurile de fructe s-au cifrat la 221,1 milioane de euro –minus 12,8% - rezultând un deficit de 210 milioane de euro. Un calcul simplu arată că am importat de 20 ori mai mult decât am reușit să vindem în afara țării. Din totalul exporturilor de fructe comestibile, 85,6% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea însumând 9,5 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Italia, de unde am primit 2,3 milioane de euro, Olanda care a ne-a livrat și ea două milioane de euro şi Franţa cu 1,3 milioane de euro.
În ceea ce priveşte importurile, 80,7% - în valoare de 178,6 milioane de euro - au provenit din ţările UE, în special din Grecia, cu importuri de fructe de 36,5 milioane de euro, Germania, cu 28,2 milioane de euro şi Olanda, cu 26,8 milioane de euro.
Începem să uităm fructele parfumate ale copilăriei de altădată
Cumpărăm și punem pe masă mere din Polonia, fade, roșii-hibrid din Olanda, cauciucate, căpșuni uriașe, dar mai ales insipide, din Turcia sau Grecia, în timp ce semințele, sevele, culturile noastre vechi - înalt calitative, deci perisabile - au devenit o raritate, un soi de excentricitate uzurpată de legile dure ale consumerismului. Am început să mâncăm mult și prost produse cu față, dar fără gust, fructe și legume care, uitate cu zilele în frigider sau aiurea, păstrează încă aceeași textură și culoare din momentul recoltării. Încet, începem să uităm de roșiile „inimă de bou”, parfumate și delicioase ale copilăriei și de merele ionatane sau perele și gutuile părinților și bunicilor noștri.
UE ne-a acceptat pentru consum, nu pentru producție
Dorel Hoza, prof. universitar. dr. și decan al Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, spunea, într-un interviu publicat recent în Evenimentul zilei, că: „Vorbind despre pomicultură, unde înainte de 1990 am avut 350.000- 360.000 de hectare de livadă, după ce am intrat în Uniunea Europeană, prin contractele pe care le-am negociat, avem dreptul doar la 180.000 de hectare de livezi, așadar am ajuns aproape la jumătate față de cât aveam înainte de Revoluție. Nu putem depăși această suprafață, chiar dacă avem această posibilitate. Problema e că în momentul de față nu mai avem nici măcar 180.000 de hectare, cât neau impus ei. Probabil că avem vreo 140.000-150.000. E greu de spus, pentru că n-avem o statistică corectă”. Cu alte cuvinte UE ne-a acceptat pentru consum și nu pentru producere.
Recomandările noastre
