Rafinăria Petromidia Năvodari este cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.
Alături de Kazakhstan – principalul său furnizor de țiței și benzinăriile Rompetrol, rafinăria susține securitatea energetică a regiunii și a țărilor membre, dar și crearea unei surse alternative de aprovizionare cu produse petroliere.
În 2018, Grupul KMG International a consemnat o creștere semnificativă pe segmentul comerțului cu amănuntul (retail), vânzările totale (cu ridicata și cu amănuntul) pe canalele de distribuție interne și externe ridicându-se la 3,35 milioane de tone.
La finele lui 2017, Grupul KMG International a aniversat 15 ani de prezență a brandului Rompetrol în Republica Moldova și Bulgaria. Înființate la finele lui 2002, subsidarele Grupului din Moldova și Bulgaria și-au stabilit pentru început crearea unei rețele de distribuție a carburanților produși de rafinăria Petromidia, atât în retail prin dezvoltarea de noi stații Rompetrol, cât și în whosale prin depozitele din Chișinău și Stara Zagora, dar și din punctele de tranzit – porturile Giurgulești și Ruse.
O dată cu deschiderea în 2005 a primei benzinării Rompetrol în Republica Moldova și Bulgaria, Grupul a început să pună bazele rețelei sale de distribuție de carburanți, după ce în perioada 2003-2004 aceasta a vizat extinderea și consolidarea activităților de whosale.
Tot in 2005, Grupul își extinde prezența și în Georgia, unde își deschide o subsidiară pentru dezvoltarea activităților de vânzare de carburanți, înființarea unei rețele de benzinării sub brandul Rompetrol dar și crearea unei infrastructuri necesare livrărilor de la rafinăria Petromidia.
În prezent, Rompetrol Georgia operează pe plan local o rețea formată din 81 de benzinării, un depozit de carburanți în Tbilisi – capitala Georgiei - cu o capacitate de stocare de peste 10.000 tone și unul în Batumi – principalul port al Georgiei - cu o capacitate de 23.500 metri cubi.
Pe fondul preluării Grupului în 2007 de către compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas, strategia Grupului a vizat consolidarea și creșterea prezenței produselor și serviciilor Rompetrol, dar și evoluția firească a distribuției de carburanți –trecerea de la whosale la retail.
Astfel, Rompetrol reușește performanța să importe materie primă, petrol din Kazahstan, pe care o prelucrează până la produsul finit - carburanți și produse derivate, pe care le exportă în țări din jurul Mării Negre.
Georgienii caută calitatea carburantului produs în România
„Rompetrol este perceput ca fiind rețeaua care are cel mai bun carburant din punct de vedere al calității. Toată lumea știe că benzina și motorina vin direct din România și că vindem doar propriile produse petroliere” a explicat pentru EVZ Zamanbek Mirzayanov, directorul general al Rompetrol Georgia.
El explică faptul că Rompetrol este rețeaua din Georgia care vinde numai carburanți Euro 5, produși în România după standardele Uniunii Europene. „Georgia este o piață deschisă, iar acum face pași importanți pentru a se adapta la legislația europeană, în vederea integrării în Uniunea Europeană. Au un drum lung în față, dar în această perioadă se lucrează pentru a se alinia la standardele de mediu ale Uniunii Europene.
Dar până în 2020, când este prevăzută adoptarea standardelor Euro 5 în Georgia, ne confruntăm cu o c o n c u r e n ț ă importantă din alte țări precum Turk e m n i s t a n , Azerbaidjan și Rusia, de unde se pot aduce carburanți cu standard Euro 3 sau Euro 4.”, spune managerul Rompetrol din Georgia.
De asemenea, Rompetrol aprovizionează cu carburant toate autoritățile de stat din Georgia, toate ministerele și toate agențiile guvernamentale”, ne-a explicat Zamanbek Mirzayanov. Tot el a specificat că în acest moment Rompetrol are o cotă de 19% din piața de retail a produselor petroliere din Georgia, iar compania se află în primele cinci firme private din țară din punct de vedere al taxelor și impozitelor plătite către stat.
Mai trebuie amintit faptul că firma are peste 750 de angajați în statul de la poalele Caucazului și de curând a terminat modernizarea unui depozit de peste 10.000 de tone de carburanți în Tbilisi, din care se alimentează și alte rețele de benzinării locale.
Ținta pentru următorii cinci ani
Reprezentantul Rompetrol în Geogia a vorbit și despre planurile pentru următorii ani în zonă: „Ținta pentru Rompetrol este de a deschide în următorii cinci ani încă 40 de stații. Până la finalul anului vom mai deschide încă patru stații”. Reprezentantul companiei românești în Georgia ne-a explicat că prin această extindere a rețelei de benzinării speră ca în următorii cinci ani să atingă o cotă de piață de 25%.
Schimbarea mentalităților
Dar unul dintre cele mai importante proiecte de viitor se referă la un soi de schimbare a comportamentului consumatorului georgian care intră într-o benzinărie. În acest moment în Georgia primul lucru care îți atrage atenția, ca european, la o stație este lipsa magazinelor cu care suntem obișnuiți în zona noastră.
Managerul Rompetrol Georgia ne-a explicat faptul că oamenii din zonă sunt obișnuiți să intre în benzinărie, să îi spună angajatului de acolo cât carburant să îi pună în rezervor, să plătească și să plece. Practic, georgienii nici măcar nu coboară din mașină la o benzinărie, spre deosebire de noi care am ajuns să folosim aceste stații ca zone de relaxare.
„Încercăm să schimbăm această obișnuiță a consumatorilor locali, dar este destul de greu pentru că cei care ne sunt concurenți continuă să îi servească pe șoferi luându-le banii pe fereastră. De aceea este foarte greu de a dezvolta comerțul cu alte produse decât carburanții. Dar noi avem o strategie de a deschide cafenele și mici magazine pe lângă benzinăriile Rompetrol. Avem designul lor finalizat și de anul viitor vor apărea primele astfel de cafenele Rompetrol”, spune Zamanbek Mirzayanov.
De asemenea, reprezentantul Rompetrol spune că în următoarea perioadă se vor axa pe dezvoltarea rețelei de benzinării din afara marilor orașe.
„Rompetrol influențează balanța comercială cu Georgia”
Despre performanțele Rompetrol în Georgia ne-a vorbit și ambasadorul României la Tbilisi, Excelența Sa Radu Liviu Horumbă, care ne-a explicat faptul că România are o balanță comercială pozitivă cu țara din estul Mării Negre, în mare măsură datorită carburanților importanți de la noi. „Schimburile comerciale s-au ridicat anul trecut la peste 220 de milioane de dolari. La un moment dat eram pe locul șase între statele europene care exportă în Georgia. Întotdeauna am fost pe plus în ceea ce privește balanța comercială cu Georgia și asta se datorează în mare măsură carburantilor aduși de Rompetrol de la rafinăria Petromidia”, a explicat ambasadorul român