România nu este izolată din cauza vreunui complot exterior (şi, oricum, nu există complot de succes fără trădătorii din interior), ci din cauza prostiei, inculturii, lăcomiei, grobianismului, micimii oamenilor politici care s-au perindat la conducerea ei în ultimii 27 de ani. Cauza acestei izolări externe trebuie căutată în mizeria din politica internă. Dacă „patrioţii-caricaturi” de serviciu învârt cuvintele goale în spatele cărora nu sunt decât interese personale, drept care nici nu reuşesc ceva concret şi nu au nici susţinere populară, ceilalţi, vechilii spălaţi pe creier ai axei globaliste, îşi urmăresc cu tenacitate obiectivele de dezmembrare morală şi identitară. Pe această cale, s-ar putea ca în câţiva ani România să trăiască şi o altă dezmembrare: cea teritorială.

Şi nu ruşii, aşa cum suntem speriaţi, ne vor ocupa. Poate nici nu vor fi în linia întâi. Republica Moldova se va uni cu Moldova şi Bucovina în Moldova Mare. Bulgaria va lua Dobrogea. Ungaria, Ardealul. Şi, la o adică, şi sârbii vor lua bucuroşi Banatul. Se poate ajunge chiar, la desfiinţarea României; nu e prima astfel de întâmplare din istorie, cum nu suntem nici primii beneficiari ai unor conducători, dacă nu trădători (Deşi avem tot mai multe date de discutat în acest sens. Voi reveni.), atunci cel puţin proşti şi ticăloşi.

Ştiu, veţi spune: Prostii, doar Putin şi Rusia lui sunt un  pericol, dar există UE, există NATO, există Occidentul, nu vor lăsa ei ca lucrurile să evolueze în această direcţie. La fel şi cu rebelii din UE, vor fi puşi cu botul pe labe. Şi astfel ajungem la întrebările din finalul episodului trecut:

Care UE? Care nucleu dur? Care Franţă? Care Germanie?

Pentru a vedea dacă e posibilă dezmembrarea despre care vorbeam, vă propun să avem în vedere câteva probabile dezvoltări ale situaţiei internaţionale şi să trageţi singuri concluziile de rigoare.

Suntem în mijlocul unor schimbări rapide şi de amploare ale situaţiei europene, americane, internaţionale determinate de: migraţia masivă; agresiunea pe tematica migraţiei şi LGBT din partea UE, ONU, UNESCO, a elitelor şi media occidentale; oprimarea şi genocidul creştinilor; ruptura gravă între elite şi popoare; corupţia generalizată şi denunţată la nivel mondial

Pe acest fundament, asistăm la ridicarea mişcărilor civice şi politice identitare – SUA, Franţa; Germania, Olanda, Austria etc.

Beneficiind de alegerea lui Trump, partide identitare, anti-globalizare şi anti-UE (atenţie, nu-anticooperare europeană, ci pentru o altă formulă) pot să ajungă la putere chiar şi în state europene vestice.

Franţa. Pe tiparul brexitului, alegerilor americane şi referendumului italian, în care nu cel „iubit”, „admirat” şi propulsat de elite şi media ca câştigător a şi câştigat, iese preşedinte nu Fillon, ci Le Pen. Franţa părăseşte UE.

Germania. Deşi Merkel e favorită, UCS-ul bavarez în creştere şi cu ambiţii naţionale şi AfD-ul pot forma viitorul guvern. Schimbări majore în politica germană.

Austria. Câştigarea preşedinţiei de către extrema stângă va sufla în pânzele identitarilor pentru alegerile din 2018. Oricum Partidul Libertăţii se află deja în faţa partidelor tradiţionale. Posibil referendum de apartenenţă la UE cu rezultat probabil părăsirea acesteia.

Olanda. Probabilă victorie a Partidului pentru Libertate al lui Geert Widers, aflat acum pe locul 1 la intenţii de vot. Referendum privind aderarea la UE şi ieşire.

Guvernări de stânga şi de extremă stânga, anti-UE, antiglobalizare, dar anti-identitare, pro-LGBT şi migraţie, în Italia şi Spania, alături de Grecia.

Nucleul dur al UE nu mai funcţionează, Franţa şi Germania fiind ocupate cu problemele şi alegerile interne.

Pe acest fundal, este de prevăzut trecerea UE în irelevanţă şi prăbuşirea ei de facto în 2-5 ani, funcţie de modificările interne de mai sus. 

Care NATO? Care Românie?

Funcţie şi de preluarea puterii de către identitari, avem perspectiva declanşăriiunor războaie civile în statele vest-europene de către progresişti şi musulmani.

În America, stânga şi extrema stângă declanşează deja revoluţii locale, sau regionale, universităţile, unele dintre oraşele mari (Oraşe sanctuar, cum se autodenumesc), unele districte, statul California refuză să se se mai supună legilor federale într-un stat condus de preşedintele Trump. Organizaţiile teroriste ale negrilor declară secesiunea statelor Louisiana, Mississippi, Carolina de Sud, Alabama şi Georgia ca o „naţiune în interiorul unei naţiuni” (formulă folosită de Partidul New Black Panther). Începe războiul civil.

În acelaşi timp avem perspectiva unei grave crize economice mondiale amplificate şi de situaţiile conflictuale interne.

Într-o situaţie de criză, conflict şi dezordine generală, cu o Americă luptând de data aceasta în interior, NATO este nefuncţional.

Se reaprind conflicte armate între etnii din interiorul statelor, dar şi între state europene şi se ajunge la  modificări de frontiere.

Într-o regiune în care, după cum spuneam, România a devenit un corp străin, nu are relaţii solide cu niciun alt stat, nu are tratate solide, nu are interdependenţă de interese, atuuri pe care să le folosească, şi în care revendicarea unor părţi din teritoriul ei a fost vehiculată constant de către vecinii săi, fără vătaful european şi cu jandarmul american ocupat cu cele de acasă, ce credeţi că se va întâmpla?

Pe ce mă bazez în discutarea posibilităţii unei viitoare dezmebrări? Pe lucrurile improbabile-imposibile, care deja s-au întâmplat. Brexitul – improbabil. Trump – imposibil. Eşecul lui Renzi – improbabil. Şi totuşi ele au fost posibile. În realitatea asta, nu în cea contrafăcută şi visată de către progresiştii-socialişti. Mă bazez pe situaţia politică din statele occidentale atât de diferită de cea de acum 2-3 ani. Mă bazez pe continuarea inundării continentului cu migratorii care ne cer nouă să ne integrăm în cultura lor. Mă bazez pe situaţia agitată şi în continuă mişcare din întreaga lume.

Şi mă bazez pe evenimente recente legate de România şi vecini, episoade situate între băşcălie şi jignire grosolană, impardonabilă, fără precedent, pe care le-am evocat deja în primul episod.

La băşcălie situez contribuţia amabasadei ruse la colecta (de băşcălie şi ea, după cum s-a dovedit) guvernului pentru Cuminţenia Pământului. Am putea spune simplu: la aşa colectă, aşa donaţie. Dar e mai mult. Sub această contribuţie se ascunde o întreagă poziţie a Rusiei faţă de România. Pentru care, de la un moment dat încolo şi de la o anumită configuraţie geopolitică nu-i fac vină Rusiei, ci României.

La celelalte, „flit-ul” dat de guvernul şi preşedintele bulgar, deci de Bulgaria, omologilor lor români, deci României, în problema flotei româno-bulgaro-turce de la Marea Neagră. A doua zi după ce preşedintele Iohannis se împăuna cu succesul său din Bulgaria, declaraţiile sale au fost contrazise de preşedintele Plevneliev şi făcute una cu pământul de prim-ministrul Borisov. Care, la rândul lui, a suspendat în vid declaraţiile anterioare ale premierului Cioloş date după vizita acestuia la Sofia. Şi ne-au arătat o preşedinţie şi un guvern în pielea goală.

Ultima, muşchii arătaţi de guvernul maghiar (pe care, altfel în apreciez pentru ceea ce face acasă şi în regiune), în frunte cu premierul Orban, urmat de ministrul de externe, de vicepremier şi de alţi demnitari, în declaraţii privind situaţia maghiarilor din România şi ziua naţională. O atitudine mitocănească, mincinoasă, provocatoare, dispreţuitoare ca de la groful ungur de pe vremuri la ţăranul român supus lui.

De ce se întâmplă acest lucru în acelaşi timp în care Orban se îmbrăţişează cu slovacul Robert Fico şi cu sârbul Alexsandar Vucic, premierii unor state care au avut o poziţie mult mai intransigentă faţă de vociferările din trecut, pe temă etnică, a Ungariei împotriva statelor lor? Păi tocmai pentru că se văd, discută şi se îmbrăţieaşează, Şi asta de mai multe ori pe an. Fac şi pun în aplicare politici regionale comune. Se ajută. Îşi sunt necesari şi de folos unul altuia. Au nişte lucruri comune de apărat. Aşa că acum nu mai există o problemă ungurească în Voivodina sârbă – zice Orban – sau în Ţara de sus slovacă – zice tot Orban. Dar, există una „uriaşă” în România. Noi ştim că e de fapt una penală. Că şi ai lor au furat ca şi ai noştri. Dar ce contează: România e slabă, singură, dezagreabilă, dăunătoare şi periculoasă pentru această regiune prin milogeala şi supuşenia ei faţă de Bruxelles, Berlin, globalişti. Va fi şi mai slabă şi mai singură în viitor. Aşa că...