Pentru România, Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) a însemnat recunoașterea juridică internațională a frontierei vestice și nord-vestice a țării, după aplicarea de către populația majoritară din Transilvania și Banat a principiului autodeterminării naționale și unirea teritoriilor locuite de români cu statul național român care avea deja o vechime de șase decenii. În Ungaria, Tratatul de la Trianon a fost perceput și continuă încă să fie prezentat drept o catastrofă națională. Dialogul de mai jos, în cadrul căruia Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș răspunde întrebărilor noastre, poate fi citit și înțeles ca o veritabilă lecție de istorie.

- Florian Saiu: Felicitări, stimate domn, dumneavoastră și celorlalți colegi care au pus umărul la realizarea volumului „Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă” -, îngrijit și publicat la prestigioasa editură Școala Ardeleană! Verticalizez deja, mai ales că mă arde scurt o triplă curiozitate. Când/cum ați decis să realizați acest proiect editorial și cum ați ales titlul? L-ați stabilit pe parcurs sau înainte de conceperea cărții? Și, în siajul acestor prime mirări, explicați-ne, vă rog, ce-ar trebui să înțeleagă cititorii prin formularea „Un secol de mitologie politică revizionistă”? Aprofundați, vă rog, aceste importante - cred eu - șase cuvinte!

- Vasile Pușcaș: Mulțumim că vă interesează volumul Trianon, Trianon! Proiectul acestei cărți datează din 2018 când, împreună cu conducerile Institutului de Istorie „George Barițiu” (Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române) și Editurii Școala Ardeleană am propus să aducem contribuția noastră la reconstituirea istoriografică a procesului desăvârșirii unității național-statale românești. Conținutul a fost decis la începutul anului trecut. Inițial ar fi trebuit să trateze o parte a programului nostru de cercetare România în sistemul internațional al sec.al XX-lea. Dar cum opiniei publice de la noi i-au fost frecvent servite, în ultimii ani, informații dirijate politic despre Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920), am crezut de cuviință să aducem la cunoștința cititorilor de istorie câteva aspecte despre documentul amintit și contextul în care a fost emis, dimpreună cu efecte socio-politice și percepții de-a lungul unui secol de existență. Titlul a fost stabilit împreună cu redactorii editurii și a intenționat să sugereze că discutarea mai degrabă emoțională decât rațională a temei Tratatului de la Trianon poate deturna preocuparea istoriografiei de la sensurile adevărului istoric, mai ales când politicul intervine cu pretenții teziste. Ceea ce nu servește cunoașterii științifice și cu atât mai puțin constructivismului societal.

Aroganța maghiarilor

- Adevărat.

Tratatul de la Trianon, semnat de Puterile Aliate și Ungaria la 4 iunie 1920, consfințind terminarea Primului Război Mondial, a avut parte de o percepție negativă chiar de la început în Ungaria, stat abia atunci recunoscut de sistemul juridic internațional. Liderii politici unguri ai vremii nu se simțeau confortabil nici măcar față de propriul popor să-și asume răspunderea pentru declanșarea și derularea Primului Război Mondial, deși participaseră activ la procesul decizional din Imperiul Austro-Ungar care a inițiat conflictul. Ca atare, doreau să transfere întreaga responsabilitate asupra Vienei care, de altfel, nu a contestat partea de răspundere care i-a revenit. Context în care liderii politici din Budapesta credeau că vor fi luați de parteneri de Puterile învingătoare în război, că-și vor putea impune chiar viziunea de actor imperial dominant în Europa Centrală, fiind acceptați nu doar cu statutul politic de guvernanți ai unei Ungarii stat-național, ci și cu pretențiile teritoriale, economice și sociale pe care le-au imaginat conform unei doctrine politice extrasă din epoca medievală. Motiv pentru care au decis, încă de la finalul războiului, că nu vor respecta aranjamentele postbelice care-i vizau, chiar dacă ar fi semnat un tratat internațional.

Mitul statalității ungare

- Așa s-a ajuns la mitologizarea politică.

- Așa s-a născut o atitudine politică revizionistă prin care Budapesta a urmărit să modifice sau chiar să elimine acele prevederi din Tratatul de la Trianon care nu-i conveneau. Și trebuie spus că parte din acestea au fost schimbate sau abrogate prin acte internaționale ulterioare, exceptând statutul teritorial. Chiar daca în 1938-1941 au reușit unele alterări ale granițelor recunoscute în 1920, cu sprijinul direct și indirect al Puterilor totalitare și revizioniste ale vremii - Germania, Italia, U.R.S.S. - după Al Doilea Război Mondial au fost restaurate granițele ungare trasate la Trianon. Același statut teritorial al Ungariei a fost reconfirmat și în alte documente juridice postbelice și chiar după 1989. La Budapesta s-a perpetuat până astăzi o exprimare revizionistă față de Tratatul de la Trianon, ceea ce nu mai are substanță decât dacă se referă doar la același aspect teritorial. Aceasta a fost menținută ca o constantă în ideologia naționalistă ungară și în doctrina de politică externă a Budapestei din vremea Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) și până în prezent, desigur cu nuanțe, intensități și forme de acțiuni diferite, în funcție de conjuncturile specifice ele epocilor istorice. Elita politică din Ungaria a investit enorm, intern și extern, pentru a impune mitul unei statalități ungare imaginare, iar de la sfârșitul Primului Război Mondial, așa cum spuneam, a făcut din revizuirea Tratatul de la Trianon un punct central al opțiunii contestării unui statut teritorial. O astfel de atitudine, argumentată doar printr-un imaginar identitar romantic și mitologizat, a generat reacții din partea statelor învecinate care se simțeau vizate de o astfel de contestare teritorială, în unele perioade simțindu-se tragic ceea ce a însemnat revizionismul promovat de Ungaria (ex. între anii 1938-1945). De unde a rezultat o stare de neliniște și turbulențe în aproape toată zona Europei Centrale, cu unele reverberații negative inclusiv la scară continentală. Acest fenomen a fost tratat și de autorii volumului de față (de unde și subtitlul „Un secol de mitologie politică revizionistă”).

Obligația României de astăzi

- Acum, că am lămurit primele nedumeriri, spuneți-ne, domnule profesor Vasile Pușcaș, ce-a însemnat și ce (mai) înseamnă astăzi semnarea Tratatului de la Trianon pentru români, pentru România? Conștientizează tinerii ei importanța acestui eveniment istoric? Detaliați, apoi, pentru cititorii noștri, ce anume a stabilit tratatul semnat la Versailles sau măcar două din cele patru părți ale înțelegerii!

- Pentru România, Tratatul de la Trianon a însemnat recunoașterea juridică internațională a frontierei vestice și nord-vestice a țării, după aplicarea de către populația majoritară din Transilvania și Banat a principiului autodeterminării naționale și unirea teritoriilor locuite de români cu statul național român care avea deja o vechime de șase decenii. După ce românii și alte grupuri etnice (exceptând maghiarii) din Transilvania și Banat și-au exercitat un drept intern, prin Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), urmată de alte acte legale interne ale Marii Uniri, Tratatul de la Trianon și celelalte tratate semnate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) au introdus România în sistemul internațional postbelic ca stat-națiune ce-și desăvârșise unitatea națională. Așadar, tratatele Sistemului Versailles au recunosut de drept rezultatul aplicării principiului autodeterminării naționale în majoritatea teritoriilor locuite de populație românească, au trasat frontierele statului-națiune România prin utilizarea celor mai temeinice studii statistice și etnice ale epocii, dar exprimând și interese geostrategice și geoeconomice regionale și continentale. Și mai trebuie subliniat faptul că, datorită atenției acordate la Conferința păcii din 1919-1920, granițele stabilite României prin Tratatul de la Trianon au rezistat războaielor, presiunilor de Mare Putere și reconfigurărilor din Europa Centrală timp de peste un secol (excepție făcând perioada celor aproape cinci ani acoperiți de Dictatul de la Viena și a primei etape a Convenției de Armistițiu, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial). Faptul că generațiile postbelice de români au fost vigilente și atașate apărării fruntariilor țării, așa cum ele se găsesc precizate în Tratatul de la Trianon, ne obligă să continuăm a menține semnificația istorică, dar și politică, a evenimentelor care au făcut posibilă semnarea documentului internațional menționat.

Provocarea

- Fără îndoială, dar românii de astăzi (mai) înțeleg aceste resorturi?

Cei tineri ar trebui să știe că aplicarea principiului wilsonian al autodetreminării naționale, în 1918-1919, nu a fost pentru români un simplu marș triumfal, un cadou primit, ci rodul unor acumulări aspiraționale și acțiuni politice naționale care s-au concretizat, cu inteligență și mare efort, abia la sfârșitul Primului Război Mondial. Și ar fi bine să reținem că obținându-se greu un astfel de rezultat, merită să-l susținem și în continuare, chiar cu riscul întâlnirii unor dificultăți și mai mari. Dar nu vreau eu să dau lecții, mai degrabă considerați spusele mele ca pe niște îndemnuri. Lecțiile de mare valoare pot fi găsite în ISTORIE și îi provoc pe tinerii de azi și de mâine, dar și pe politicieni, să extragă din ISTORIE învățămintele cele mai bune.

- Așa să fie!

- Volumul prezintă și o recitire a conținutului Tratatului de la Trianon, pornind de la concepția juridico-politică a epocii. Este bine să reamintim că acest tratat nu se referă doar la granițele nou-stabilitului stat ungar, al celorlalate state învecinate Ungariei, desigur și cele vestice-nord-vestice ale României. Au fost avute în vedere relațiile Ungariei, din postura de stat succesor al Austro-Ungariei,cu țările vecine și trebuie subliniat că se considera absolut necesară o relație de cooperare strânsă a tuturor actorilor statali din zonă. S-a acordat atenție și aspectului minorităților în aceste state. Clauzele militare au ocupat un loc important, precum și cele privitoare la problemele financiare, reparații, despăgubiri, proprietăți, transporturi etc. Menționăm că s-a acordat o atenție importantă viitoarelor relații comerciale, în respectivele articole subliniindu-se cât de important era ca Ungaria să se asocieze raporturilor de colaborare și promovare a proceselor de dezvoltare din întreaga Europă Centrală. Fără a intra în alte detalii, aș spune că Tratatul de la Trianon a fost un instrument juridic internațional care a încorporat modernitatea politico-juridică a epocii, a încercat să reglementeze probleme care veneau dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, să reglementeze un prezent înscris într-o dinamică rapidă, dar mai ales prevedea clauze care se adresau viitorului relațiilor Ungariei cu celelalte state din regiune, dar și cel al sistemului european și internațional codificat în Pactul Societății Națiunilor.

Semnalul structurării doctrinei revizioniste

- Dar ce-a însemnat, de fapt, semnarea acestui tratat pentru Ungaria, pentru vecinii noștri maghiari, pentru că ei au catalogat întotdeauna acest tratat drept o dramă națională. Și asta în ciuda faptului că Ungaria își pierduse consistența din vremea regatului Sf. Ștefan încă din 1526, după bătălia de la Mohács, care a avut ca efect împărțirea țării între otomani și habsburgi.

- Tratatul de la Trianon a introdus în relațiile internaționale postbelice entitatea statală Ungaria, dându-i o recunoaștere juridică internațională. Într-adevăr, statul medieval ungar dispăruse după episodul istoric de la Mohacs (1526), iar între 1867 și 1918 Budapesta doar a administrat în numele Vienei teritoriul estic al entității juridico-statale numită Imperiul Austro-Ungar, în care numărul ungurilor abia se apropia de jumătatea procentului totalului populației. În configurarea Tratatului de la Trianon s-a pornit de la procesul socio-politic european în derulare în regiune, încă din sec.al XIX-lea, anume autodeterminarea națională și constituirea și/sau desăvârșirea statelor naționale. Ca atare, Ungaria post-Trianon a devenit un stat național în adevăratul sens al concepției sec.al XX-lea, primind chiar un grad ridicat de coerență națională. Este adevărat că și în Ungaria, precum și în celelalte state naționale din zona central europeană au fost încorporate minorități naționale, căci amestecul populațional etnic în regiune era o caracteristică provenită dintr-o istorie multiseculară. Tratatul dădea Ungariei șansa de a dezvolta interacțiuni regionale favorizante dezvoltării, desigur dacă intra în noul cadrul de desfășurare a relațiilor internaționale inițiat de președintele american Woodrow Wilson și Pactul Societății Națiunilor. Or, și la Conferința de Pace de la Paris, în prima parte a anului 1920, reprezentanții Ungariei au afișat o mentalitate de grup etnic dominator, așa cum se manifestaseră și în Imperiul Austro-Ungar, și nu de națiune europeană modernă, așa cum austriecii au acceptat în Tratatul de la Saint-Germain, pe alocuri pretinzând chiar supremație rasială în întreaga arie a Europei Centrale. Ceea ce a constituit și semnalul structurării doctrinei pe care s-a construit atitudinea revizionistă de care am mai discutat. Studiul colegului Florin Abraham este relevant pentru acest subiect și vi-l recomand.

Victimizare

- Mulțumesc. Cum a exploatat și cum instrumentează astăzi clasa politică acest eveniment istoric? Pentru că, trebuie s-o spunem, Tratatul de la Trianon a fost mai mereu pretext pentru manipularea maselor, dar și prilej de exacerbare a discursurilor sforăitoare, populiste, xenofobe, patriotarde.

- Vedeți, mai ales în condițiile utilizării propagandei în acțiunea politică și a comunicării intense prin noile tehnologii de comunicații, adesea politicienii au transformat principiul folosirii raționale a învățămintelor istorice (Historia Magistra Vitae) în abuzul istoriei pentru instrumentarea în discursuri și atitudini politice. Mistificarea istoriei a fost o preocupare a politicienilor care nu găseau argumente raționale pentru propunerile cu care veneau în fața electoratului sau pentru mobilizarea maselor în direcția unor scopuri care necesitau susținere populară (războaie,transformări sociale, revoluții etc.). Politicienii folosesc istoria și pentru elaborate identitare naționale, situație în care abuzul apare frecvent, iar procedura mistificării se prelungește în enunțuri și programe politice care păcătuiesc față de realitate. Este și cazul multor politicieni unguri care au propus și perpetuat mituri istorice drept schelete ale construcțiilor ideologice și programelor naționaliste legate de identitatea lor națională și statală. Iar după Primul Război Mondial au relaționat Tratatul de la Trianon cu o victimizare a poporului ungar. Printr-un demers propagandistic formidabil, având ca subiect legenda trianonică, s-a intenționat perpetuarea în Ungaria interbelică a vechii structuri sociale interne și a unui regim politic ultraconservator, dar s-au justificat și acțiuni de politică externă care au bulversat de multe ori întreaga regiune. Și unele grupări politice din România postbelică au instrumentat câteodată subiectul Tratatului de la Trianon pentru a sublinia rolul unor partide sau/și personalități politice în pregătirea și realizarea Marii Uniri din 1918. După Al Doilea Război Mondial, politicienii din Ungaria și statele învecinate s-au raportat la Tratatul de la Trianon după cum au relaționat cu „Marele Frate de la Răsărit”. Iar în ultimele trei decenii, tema „Trianonului” a fost reluată la Budapesta cu puseuri radicale, întreținând o atmosferă naționalistă care contrasta cu obiectivele enunțate de aderare la structurile euro-atlantice. După ce aceste scopuri au fost atinse, contestarea Tratatului de la Trianon în Ungaria a redevenit politică de stat, cu similitudini în perioada horthystă. Ceea ce a stârnit nu numai nedumerire în celelalte state din Europa Centrală, dar câteodată și radicalizări ale unor grupări politice. Însă subiectul instrumentalizării de către politicienii din această regiune a semnificațiilor istorice ale Tratatului de la Trianon, în secolul care s-a scurs, este atât de vast încât poate fi deslușit doar prin riguroase studii istoriografice și analize politice sistematice.

România, incosistență și inconsecvență

- Se vorbește constant despre lupta pe care o poartă Ungaria în Occident și în lume, în general, pentru a convinge oamenii de nedreptățile suferite de maghiari după încheierea Tratatului de la Trianon. Vecinii noștri publică literatură, istorie (un volum de 859 de pagini, în limba engleză, vizează problema minorității maghiare - pe ton revendicativ, bineînțeles), cărți, fel de fel de broșuri de propagandă în care validează și promovează harta Ungariei Mari, în detrimentul României și al altor state. Cum ar trebui să răspundem acestor intoxicări? Publicăm destul de puține cărți cu care să ne mândrim în străinătate (chiar, volumul coordonat de dumneavoastră va fi tradus în vreo limbă de circulație internațională?), nu mai detaliez faptul că ocupăm locuri rușinoase în Europa la achiziția de carte și la lectură.

- Și răspunsul la această întrebare ar necesita tomuri întregi de analize. Eu am avut ocazia să văd „pe teren” cum se manipulează opinia politică prin abordarea de care vorbiți. La începutul anilor ‘90, când negociam reacordarea de către S.U.A. a Clauzei Națiunii cele mai Favorizate pentru România, și la începutul anilor 2000, în procesul negocierii aderării la Uniunea Europeană, am simțit din plin efectul multor mistificări istorice, inclusiv a temei Tratatului de la Trianon. Budapesta a făcut din instrumentarea istoriei proprii și a regiunii nu doar o „pasiune” de politică internă, dar și o metodă de comunicare și acțiune în politica externă. De exemplu, aproape în întregul ultim deceniu, cînd europenii și nu numai arătau barbarismul și ororile Primului Război Mondial, din perspectiva unui secol trecut de la declanșarea conflagrației, în Ungaria s-a discutat pasional și în tonalități politice radicale despre consecințele Tratatului de la Trianon asupra Ungariei. Propaganda externă a fost la fel de activă, fiind surescitate și grupurile etnice maghiare din afara Ungariei. Repet, acesta este felul liderilor politici de la Budapesta de a-și afirma mitul identitar național în plan intern și internațional. În spatele respectivelor enunțuri putem presupune că se află și scopuri politice revizioniste care, până la urmă, pot fi interpretate ca sugestii de contestare a fruntariilor statelor învecinate Ungariei. Care a fost reacția din România la astfel de atitudini? O să vă spun doar foarte scurt: incosistență și inconsecvență!

Teme sensibile

- De ce credeți?

- O explicație ar fi și aceea că elita politică din România a avut ezitări și incapacitate de a defini coerent identitatea națiunii române și obiectivele evoluției ei, atât din cauza conjuncturilor politice, cât și lipsei unei dedicări pe termen lung dezvoltării națiunii și statului național român. Poate că o dată istoricii vor cerceta mai pe larg și acest fenomen al istoriei politice românești! Iar în ceea ce privește producția istoriografiei noastre, aceasta este deficitară pentru reconstituirea istoriei secolului al XX-lea, a unor teme așa-zis „sensibile” și mai ales a celor aflate în corelare cu istoria regională, europeană și universală. De unde și o sărăcie și chiar inhibiție a comunicării istoriografiei noastre cu mediile colegiale din Ungaria, din țările Europei Central-Sud-Estice, ca să nu mai vorbim de cele din Occident sau alte centre științifice și geostrategice globale. Nici nu vreau să-mi amintesc despre consecințele unei atari conduite în importantele comunități epistemice ale lumii, în prezent și viitor, și în cancelarii decizionale unde se caută soluții pentru echilibrarea intensității interdependențelor complexe de azi și de mâine! Despre publicarea volumului nostru într-o limbă de circulație internațională încă nu am vorbit cu editura. Vom vedea ce receptare va avea „Trianon, Trianon!”.

Rămâneți pe evz.ro. Va urma partea a doua a dialogului cu profesorul Vasile Pușcaș.

Despre carte

Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă

Autori: Florin Abraham, Vasile Sebastian Dâncu, Codruța-Ștefania Jucan-Popovici, Dumitru Preda, Vasile Pușcaș, Mariana-Narcisa Radu, Gabriel-Virgil Rusu, Tudor Salanțiu, Ionel N. Sava, Șerban Turcuș, Veronica Turcuș, Vasile Vesa.

Coordonatori: Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava. Prefaţă și postfaţă de Vasile Pușcaș Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders Concept grafic: Ciprian Butnaru Fotomontaj coperta I: Delegația maghiară sosește la Trianon (4 iunie 1920) Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș.

Explicații foto: Sosirea delegației maghiare, în frunte cu Ágost Benárd, la Palatul Versailles, pentru semnarea tratatului, 4 iunie 1920

Vasile Pușcaș, profesor, diplomat și om politic român

Surse foto: Wikipedia