Cifre șocante: 4 milioane de români au plecat din țară și nu e război! În total, 10 milioane trăiesc în afara țării
- Ionel Dancu
- 13 decembrie 2017, 15:00
Potrivit statisticilor ONU, România a avut în 2015 cel mai accelerat fenomen al migrației într-un stat în care nu este război, țara noastră fiind întrecută doar de Siria. Statisticile la zi ale Guvernului României, consultate de EVZ, arată că exodul românilor continuă.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a trimis în Parlament, pe 8 decembrie, o informare potrivit căreia „numărul românilor de pretutindeni este estimat în acest moment la aproape 10 milioane”.
Dintre aceștia, peste 4 milioane de români au plecat în străinătate, iar aproape 6 milioane trăiesc în comunitățile istorice.
Din statistici rezultă că numărul românilor care au plecat din țară se află în continuare în creștere. Raportul ONU din 2015 vorbea de aproximativ 3,4 milioane de români care au plecat la muncă în străinătate, iar Guvernul vorbește acum de 4 milioane de români „potrivit estimărilor din 2016”. Estimările pe 2017 nu se regăsesc în raportul ministrului.
Unde au plecat cei mai mulți români, potrvit cifrelor guvernamentale:
- Italia – 1.152.000
- Spania – 1.005.564
- Germania – 452.718 (cifra nu cuprinde alți aproximativ 250.000 de persoane care au renunțat la cetățenia română și etnici germani originari din România)
- Statele Unite ale Americii – 468.994
- Marea Britanie – 400.000
- Canada – 204.626
- Franța – 200.000
- Austria – 105.651
- Belgia – 100.000
- Israel – 73.000 de persoane născute în România
- Irlanda – 50.000
- Portugalia – 40.000
- Olanda – 18.000
- Cipru – 24.378
- Suedia – 25.000
- Australia și Noua Zeelandă – 15.000
În comunitățile istorice românești se estimează că sunt:
- Republica Moldova – 3.938.679
- Ucraina – 258.619 „etnici moldoveni” și 150.989 de etnici români
- Sebia – 250.000 – 300.000 de români / „vlahi”
- Bulgaria – 3.598 „vlahi” și 866 români
- Ungaria – 200.000
- În restul Peninsulei Balcanice – 300.000 de persoane aparținând filonului lingvistic românesc.