Români înșelați de o companie de telefonie mobilă. Li s-a promis un telefon gratuit. Când le-a venit factura au rămas șocați
- Antonia Hendrik
- 21 august 2022, 16:05
Mai mulți români au fost înșelați de o companie de telefonie mobilă. Acestora li s-a promis un telefon gratuit cu condiția de a se prelungi contractul. Oamenii, crezând în oferta operatorului, au acceptat, dar când au primit prima factură au rămas șocați.
O companie de telefonie mobilă a promis clienților că vor primi un telefon gratis dacă îşi prelungesc contractul. Zis şi făcut, numai că surpriza le-a fost mare atunci când le-a venit prima factură.
Au urmat reclamațiile de înșelăciune la adresa companiei de telefonie mobilă deoarece facturile au venit de două ori mai mari pentru cei care au acceptat oferta.
De exemplu, o femeie în vârstă de 51 de ani din Baia Mare a ajuns să plătească o factură de două ori mai mare, după ce a fost convinsă să ia un telefon ”gratuit”, doar cu prelungirea contractului.
Costul abonamentului mai mare cu aproximativ 100 de lei
Prima factură a venit după o lună. Femeia a remarcat o sumă foarte mare pe care o avea de achitat, așa că s-a dus la magazinul respectiv să ceară niște explicații.
„Am fost abordată de o doamna aparent foarte drăguță, care îmi oferea un telefon gratuit, fără implicarea unor costuri suplimentare. Așa îmi spunea, dar uimirea mi-a fost mare când am vrut să plătesc factură telefonică zilele acestea aveam în plus aproximativ 100 de lei”, a povestit femeia înșelată de companie.
Mi s-a spus că este rată pentru telefonul care de fapt fusese promis gratuit. Au spus că nu se modifică absolut nimic. În plus, pe factură apărea rata 27 de lei. Atunci mă întreb ce semnifică restul, până la 97 de lei”, povestește femeia înşealtă care a decis să facă o reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș.
Cei care înşelau oamenii erau veniți de la Bucureşti
Şi continuă: „Alături mai era o bătrânică de 79 de ani care pățise la fel. Întrebând pe cei ce erau în cadrul acestui magazin de ce se permit aceste înșelătorii într-o companie renumită. Răspunsul a fost că sunt veniți de la București cei ce fac aceste contracte”.
Femeia a împărtășit necazul pe rețelele de socializare. Surpriza a fost mare să afle că sunt mulți care că au pățit același lucru.Femeia de 79 de ani povestit că până acum plătea 54 de lei pentru abonament, iar acum plătește 175 lei.
”M-am dus la magazin să plătesc și mi-au spus că am 175 de lei de plată. Am întrebat de ce și mi-au spus că am rată la telefon. Dar nici măcar nu a fost vorba de așa ceva. Mi-au spus că e bonus, că nu am nimic de plătit”, a povestit și bătrâna, potrivit adevarul.ro.