În urmă cu o săptămână, EVZ a relatat drama unei românce care a devenit prizonieră într-o societate în care emigrase cu toată încrederea. Povestea Elenei Petrov şi cea pe care o vom prezenta astăzi au rolul de a atrage atenţia româncelor care văd în emigrare o şansă, iar în iubiţii de origine străină - "prinţi pe cai albi", veniţi să le salveze.

Atât Elena, cât şi Rodica Viorica Lazăr sunt două românce a căror poveste a început ca un basm.

Locuiesc în sudul Italiei, nu au împlinit încă vârsta de 30 de ani, dar experienţa pe care cele două au avut-o pot ajuta alte zeci de femei să evite o dramă. Avem povestea a două românce care vorbesc despre abuzurile şi violenţele din partea soţilor şi despre cât e de dificil să lupţi pentru custodia copilului într-o ţară în care eşti străină şi fără sprijin. Nici Elena, despre a cărei poveste am relatat pe 1 mai, nici Rodica, nu au ales să-şi spună povestea pentru a fi judecate, ci pentru a primi un sfat şi pentru a oferi tinerele românce o altă imagine a ceea ce înseamnă emigrarea.

Rodica Lazăr (26 de ani) a plecat din România în Italia, unde mama ei locuia de mai mulţi ani. La scurt timp l-a întâlnit pe viitorul soţ, dar povestea de dragoste s-a transformat, în câteva luni, într-un coşmar. Singurul scop pe care românca îl are acum este să nu piardă copilul născut din relaţia eşuată. Tânăra spune că are impresia că totul este împotriva ei: de la asistenţii sociali şi până la judecătorul care a acordat custodia micuţului fostului său soţ. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut speranţa că va putea reintra în drepturile părinteşti.

În timpul facultăţii de finanţe–bănci, din cadrul Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti, Rodica s-a angajat la o societate de credite bancare. Totul părea că merge bine în viaţa ei, până a decis să abandoneze totul şi să se mute în Italia.

"Mama mea locuia de mai mulţi ani în Italia. S-a căsătorit cu un cetăţean italian şi, ori de câte ori aveam posibilitatea, mergeam să o vizitez. Am terminat facultatea şi am lucrat într-o firmă de credite din Bucureşti. Eram obişnuită să muncesc pentru a mă întreţine, iar în timpul vacanţelor mergeam la mama. Într-una din vizitele mele acolo l-am cunoscut pe cel care l-am considerat il mio principe azzuro. M-am îndrăgostit şi, după ce am terminat facultatea, am decis să încep o relaţie cu el, plecând din ţară şi stabilindu-mă în Italia."

La scurt timp, s-a mutat cu iubitul său, în casa părinţilor săi. Acesta a fost momentul în care viaţa româncei s-a schimbat definitiv. "La început s-a purtat foarte frumos, am fost chiar şi într-o croazieră împreună. De atunci, practic, am observat un anumit comportament oarecum ciudat. Era foarte gelos şi, de multe ori, atitudinea sa devenea violentă. A început să mă bată, să mă jignească, chiar dacă rămăsesem însărcinată. Aceasta a fost, de fapt, şi motivul pentru care am rămas împreună cu el, după ce începuse să devieze în comportamnet. Am sperat că se va schimba odată cu naşterea copilului nostru".

După naşterea copilului, românca a insistat pe lângă tatăl copilului său să locuiască doar singuri. "Am spus mereu să stăm separaţi de părinţii lui, dar am fost mereu interpretată greşit. Orice făceam se înţelegea greşit. Ne-am certat chiar şi de la numele copilului sau de la faptul că eu îmi doream să muncesc şi să nu devin casnică. Totul era interpretat greşit. Mă bătea, mă jignea şi mă umilea de faţă cu părinţii. Îmi controla actele, în geantă, iar vizitele mamei şi ale surorii mele nu erau văzute bine. Mi-a luat inclusiv. Eram, practic, ruptă de lume. O singură dată am reuşit să intru pe internet şi atunci s-a declanşat infernul. M-a tras de păr, m-a bătut şi jignit. Mi-a interzis să iau legătura cu careva", îşi aminteşte Rodica.

După denunţul la poliţie şi-a pierdut copilul

Aflată în această situaţie, românca a decis să-şi denunţe concubinul la poliţie. În Sicilia, însă, pentru multe familii, a te adresa autorităţilor, trecând peste decizia familiei, este o jignire.

Rodica e nevoită să plece cu copilul. "Într-o seară, n-am mai rezistat şi am decis să mă adresez la poliţie sau carabinieri. Am făcut denunţ iar aceştia au reacţionat promt. M-au adus acasă, iar partenerul meu a promis, de faţă cu ei, să-şi schimbe atitudinea. A fost o minciună. Mi-a dat telefonul de faţă cu poliţiştii şi, imediat ce aceştia au plecat, mi l-a luat înapoi. Au urmat alte jigniri şi insulte. Am plecat definitiv de la el, cu tot cu copil. Nu vă spun că, între timp, aflasem despre faptul că înaintea mea au fost alte două fete, tot străine, care avuseseră parte de acelaşi comportament. Norocul lor a fost că nu rămăseseră însărcinate şi au putut pleca definitiv".

Un tribunal a decis ca tatăl copilului să primească custodia, astfel că românca îl poate vizita o oră pe săptămână.

"M-am mutat la sora mea, şi eram hotărâtă să-mi refac viaţa şi să-mi cresc copilul singură. Tatăl copilului a făcut însă un recurs cerând să i se încredinţeze copilul. A venit asistenţa socială să vadă condiţiile în care trăiam şi mi-a ascultat povestea. Asistenta socială părea să mă considere pe mine vinovată de tot ce s-a întâmplat. Ceea ce a scris în raportul către judecător a fost de neimaginat. A scris că trăiesc în condiţii mizere, că nu am nicio sursă de venit, că sora mea e o prostituată, iar mama mea nu poate da credibilitate, pentru că suferă de boli mintale. Toate, minciuni sau invenţii! Casa mea era curată, copilul mereu îngrijit, iar eu lucrez ca vânzătoare. Sora mea nu are relaţii ciudate sau cu mai mulţi bărbaţi, iar mama nici vorbă să sufere de vreo boală psihică. Avocaţii pe care i-am avut, din oficiu sau plătiţi, nu au făcut nimic. Parcă ar fi fost angajaţi de fostul meu partener. Nu am cum să plătesc un avocat bun care să mă susţină şi cred că voi pierde definitiv copilul. M-am adresat şi unei instituţii care apără femeile supuse violenţelor, în speranţa că pot avea dreptul la un psiholog sau la un avocat. Dar nimic parcă nu se mişcă. Nu ştiu cine sau cum mă mai poate ajuta! Am un serviciu şi puterea de a-mi îngriji singură copilul, însă nu mă pot bate cu societatea în care sunt nevoită să trăiesc!"