Român înjughiat în plină stradă, în Italia. Medicii fac tot ce pot ca să-l ţină în viaţă

Român înjughiat în plină stradă, în Italia. Medicii fac tot ce pot ca să-l ţină în viaţă

Un român, în vârstă de 26 de ani, a fost văzut de mai mulți șoferi pe un drum de lângă Casteldebole, la periferia orașului Bologna, că era prăbuşit la pământ.

 

Incidentul a avut loc pe data de 18 septembrie, la ora 16:30, când mai mulţi martori au dat telefon la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutor.

Până să vină ambulanţa, o dubiță în care se aflau 3 persoane a venit şi l-a luat pe românul înjunghiat. Apoi, l-a lăsat pe român chiar în fața spitalului Maggiore din Bologna, în stare critică.

Ne puteți urmări și pe Google News

La scurt timp, indivizii care se aflau în vehicul au dispărut fără nicio explicație.

Rănit grav, românul a reușit să se prezinte în fața medicilor, spunându-le că s-a rănit singur la piept. Specialiștii l-au băgat direct în sala de operații, pentru o intervenție de urgență, însă pronosticul este rezervat. În aceste moment, tânărul se află la terapie intensivă.

Cazul a fost preluat de carabinieri. Anchetatorii analizează acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona unde a fost găsit românul și cele din apropierea spitalului pentru a-i identifica pe pasagerii din dubă, potrivit stiridiaspora.ro