Rolul jucat de Ponta la moțiunea de cenzură. Care a fost obiectivul
- Magda Spiridon
- 5 februarie 2020, 22:40
De trei ani de zile, acest parlament nu a dezbătut și nu a adoptat proiectul de act normativ. Ultima șmecherie a PSD a fost în data de 23 decembrie, când dimineață, la ora 9:00, au fost convocate Birourile permanente reunite și ca să nu intre în plenul Camerei, după ce a existat o înțelegere care configurase o majoritate de 173 de voturi în favoarea proiectului de lege la Camera Deputaților, BPR-urile în care PSD are majoritatea au decis să trimită toate proiectele legislative cu caracter electoral.
Inclusiv cele trei proiecte de lege, cel mai vechi al nostru, de trei ani de zile, mai e şi proiectul de lege al PMP, care a şi trecut prin aprobare tacită din Senat și proiectul de lege al USR - toate au fost trimisă la ședința Comisiei de cod electoral, care își încheiase activitatea, în conformitate cu hotărârea plenului reunit, în data de 19 decembrie”, a detaliat Orban.