ROLAND GARROS. Halep a demarat spre cea mai mare performanță

ROLAND GARROS. Halep a demarat spre cea mai mare performanță

Jucătoarea „tricoloră” s-a califi cat, fără probleme, în turul al doilea de la Roland Garros.

Simona Halep a jubilat, ieri, în capitala Franței, după ce a reușit se treacă la pas de jucătoarea Alisia Kleibanova, scor 6-0, 6-2. Pe arena „Philippe Chatrier”, Simona (favorita numărul 4 a turneului) nu a avut probleme în jocul contra tenismenei din Rusia și a profitat imediat de serviciile slab executate ale adversarei, care s-a întrecut în duble-greșeli și greșeli forțate.

Astfel, românca în vârstă de 22 de ani a încheiat rapid partida primului tur, în doar 55 de minute, urmând să o înfrunte în turul secund pe englezoiaca Heather Watson. „E prima dată pentru mine când joc pe Chatrier, mă simt foarte bine, am savurat meciul și mulțumesc tuturor celor care au venit să mă susțină. Sper să am un turneu bun în continuare”, a afirmat Simona Halep imediat după încheierea jocului.

Na Li, eliminare șoc

Simona are un tablou mai ușor, după ce Na Li, numărul doi mondial și campioana turneului Australian Open, la începutul anului, a șocat, ieri, prin înfrângerea suferită în fața jucătoarei din Hexagon, Kristina Mladenovici (5-7, 6-3, 1-6). În urma acestui rezultat, sportiva noastră a rămas principala favorită a părții inferioare a tabloului, iar contracandidatele principale pentru ultimul act de la Roland Garros sunt Ana Ivanovici, Petra Kvitova și Jelena Jankovici.

Victorie și pentru Sorana

Sorana Cîrstea a reușit si ea să se califice în al doilea tur din cadrul turneului de Mare Șlem de la Paris, după ce a trecut, în trei seturi (scor 6-7, 7-5, 6-2), de canadianca Aleksandra Wozniak. Sorana o va înfrunta în jocul următor pe brazilianca Teliana Pereira.

Alexandra Cadanțu, cea de-a treia româncă de la Roland Garros, a părăsit turneul, după ce a pierdut meciul împotriva olandezei Kiki Bertens, în doar două seturi, 6-7, 1-6. Mai mult, pentru calificările obținute în al doilea act competițional, Simona Halep și Sorana Cîrstea vor primi cate un cec în valoare de 42.000 de euro.