Roger Waters, scrisoare către Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. „Dacă asta vreți, duceți-vă dracului”

Roger Waters, scrisoare către Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. „Dacă asta vreți, duceți-vă dracului”

Roger Waters, co-fondatorul trupei Pink Floyd, i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui rus Vladimir Putin, în care îi cere să înceteze războiul din Ucraina.

Artistul a postat scrisoarea pe rețelele de socializare. El a subliniat că a fost îndemnat să-i scrie lui Vladimir Putin după ce a văzut comentarii la scrisorile sale către prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska. În acest caz, internauții se întrebau de ce s-a adresat doar unei singure părți a conflictului.

În plus, Roger Waters a precizat că de la începutul războiului din Ucraina, el „a încercat să-și folosească mica influență pentru a încuraja o încetare a focului și apelarea la o soluționare diplomatică care să răspundă nevoilor de securitate atât ale Ucrainei, cât și ale Federației Ruse”.

„Ați dori să se pună capăt acestui război?”

Așadar, artistul s-a adresat direct lui Vladimir Putin. Waters i-a adresat următoarea întrebare: „Ați dori să se pună capăt acestui război? Dacă mi-ați răspunde «Da, vă rog». Asta ar face imediat lucrurile mult mai ușoare. Dacă ați spune: «De asemenea, Federația Rusă nu mai are niciun interes teritorial în afară de securitatea populațiilor vorbitoare de limbă rusă din Crimeea, Donețk și Lugansk». Și asta ar ajuta.”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Artistul continuă mesajul prin a pune accentul pe faptul că unele persoane afirmă că Rusia va vrea să invadeze întreaga Europă. În acest caz, invazia ar începe cu Polonia și ar continua cu restul statelor baltice. „Dacă asta vreți, duceți-vă dracului și am putea la fel de bine să încetăm cu toții să mai jucăm jocul disperat de periculos al găinii nucleare cu care șoimii de pe ambele părți ale Atlanticului par atât de confortabili, și să o facem.”, a continuat cântărețul. Mai mult decât atât, artistul l-a încurajat pe Putin să transmită un mesaj de asigurare publică prin care să zică că Rusia nu are niciun interes să cucerească Europa.

Va negocia Rusia cu Ucraina?

În finalul scrisorii lui Roger Waters este abordată ideea unei negocieri între Rusia și Ucraina.  Așadar, bărbatul a continuat prin a spune că în discursurile anterioare ale liderului de la Kremlin acesta s-a arătat dispus să negocieze o stare de neutralitate pentru o Ucraina. Totuși, acest lucru ar trebui să includă un acord absolut obligatoriu pentru a nu mai invada nicio țară niciodată.

„Știu că SUA și NATO invadează alte țări suverane cât ai clipi sau pentru câțiva barili de petrol, dar asta nu înseamnă că ar trebui, invazia ta în Ucraina m-a luat prin surprindere, acesta este un război odios de agresiune atroce, provocat sau nu”, a adăugat Waters. Artistul a spus că și-ar dori să primească un răspuns de la Vladimir Putin. Mai mult decât atât, acest lucru ar reprezenta o „mișcare onorabilă în direcția corectă spre o pace durabilă”, informează NME.