Suntem invitaţi acum să credem că magistraţii sunt decişi să-şi facă datoria. Am vrea să fim optimişti, dar nu putem crede că lucrurile se schimbă radical peste noapte.
Putem să stăm mult şi bine în Săptămâna Mare: pilda lui Iuda, îmbolnăvit de lăcomie şi vânzător al lui Iisus pentru 30 de arginţi, nu impresionează pe nimeni. Judecând după veneraţia de care s-au bucurat oamenii cu bani în mass- media, pe stadioane, în sate şi oraşe, am putea chiar să ne imaginăm că, dacă ar trăi astăzi, Iuda ar deveni un role model, pentru că „s-a descurcat”, a făcut rost de bani şi s-a pus bine cu puterea. Iisus cel sărac, smerit şi răstignit pe cruce nu ar satisface probabil criteriile de performanţă instituite în societatea noastră eliberată de comunism, în care de la bun început ni s-a spus să nu ne întrebăm cum au făcut îmbogăţiţii tranziţiei primul milion şi cum au reuşit să fure a doua oară casele confiscate în regimul comunist. Aş fi în stare să pun pariu că, dacă am întreba un politician care sunt valorile morale ale societăţii româneşti actuale, nu ar şti să răspundă.
Pe parcursul ultimilor 20 de ani, numărul celor care au contestat public, în numele unei ordini morale, constituirea noilor ierarhii de valori în societatea românească a scăzut constant, iar impostorii, interlopii şi escrocii au devenit mai întâi acceptabili, apoi fie parlamentari şi miniştri, fie finanţatori de parlamentari, de miniştri şi de cluburi sportive. Toţi s-au bucurat de impunitate în faţa justiţiei, care ar fi trebuit să fie gardianul ordinii morale, dobândind astfel o aură de invincibilitate şi statut de vedetă. Dacă societatea românească este astăzi într-o derivă morală, acest lucru se datorează deopotrivă magistraţilor care iau protejat pe infractori, politicienilor care au făcut presiuni asupra justiţiei şi televiziunilor care i-au glorificat pe răufăcători, multiplicând orice inepţie sau vulgaritate rostită de aceştia în zeci de sincroane şi videoclipuri. Şi poate şi acelor preoţi care s-au ploconit în faţa unor personalităţi dubioase pentru a primi o parte din banii lor negri.
Iată de ce este atât de greu de înţeles cum s-a ajuns la arestările operate zilele trecute în rândurile arbitrilor şi patronilor de cluburi de fotbal. Nu poţi să nu te întrebi de ce au aşteptat atâta vreme procurorii pentru a sancţiona escrocheriile din fotbal, cunoscute de ani de zile. Imaginaţi-vă că justiţia şi-ar fi făcut datoria încă din 1990 sancţionând toate fărădelegile, inclusiv cele din fotbal. Gigi Becali nu ar mai fi dominat ecranele, sfidând pe toată lumea; spaţiul public ar fi fost mai sănătos; iar tinerii s-ar fi îndreptat către alte modele.
Este normal ca Mitică Dragomir, George Copos sau membrii clanului Becali să nu priceapă ce se întâmplă. Miercuri seara, la RealitateaTV, „Corleone” justifica în mod halucinant plăţile ile gale din fotbal, încercând să ne convingă că ele nu reprezintă acte de corupţie. La un moment dat, încolţit de Robert Turcescu şi de Vlad Enăchescu, a pierdut orice fir logic. Ceea ce apăra domnul Dragomir era însă exact sistemul ticăloşit care a devenit realitate acceptată într-o ţară fără repere morale la nivelul instituţiilor şi al mass-media. Cancerul corupţiei a răpus nu numai fotbalul, acest sport extraordinar confiscat de bandiţi, ci toată sfera publică - de la şcoli la ministere, de la primăriile de comună la parlament.
Suntem invitaţi acum să credem că s-a terminat cu fărădelegile şi că magistraţii sunt decişi să-şi facă datoria. Am vrea să fim optimişti, dar nu putem crede că lucrurile se schimbă radical peste noapte. Este nevoie ca sancţionarea fărădelegii să se transforme din excepţie în regulă şi să se pronunţe măcar o singură sentinţă judecătorească definitivă în dosarele de corupţie din fotbal şi din politică. Abia atunci vom crede că la capătul tunelului se vede cu adevărat o luminiţă şi nu o iluzie optică.
Recomandările noastre
