Rică Răducanu, fostul portar de la Steaua, Rapid și Sportul Studențesc a fost internat de urgență la un spital din București.
Fostul portar al naționalei României, Rică Răducanu a fost internat de urgență la Spitalul Colentina din Capitală.
Internarea lui Rică vine în contextul în care încă de la începutul anului au apărut în spațiul public informații cu privire la faptul la starea de sănătate precară a fostului fotbalist.
Rică Răducanu, diagnosticat cu apnee
Vara trecută, Rică a declarat că riscă să moară în somn. La control, medicul i-a spus fostului portar că în 5 minute a avut 77 de secunde în care nu a respirat. De acum înainte, Rică Răducanu va trebui să doarmă purtând o mască.
"Din cauza loviturilor și a plonjoanelor. Mulți mi-au dat cu piciorul în nas, mi-au rupt toată partea asta și nu respir deloc pe aici. Apoi am avut probme cu gâtul, cu lovituri la cap, peste tot și mi-a zis că trebuie să vin, că s-ar putea să mor în somn”, a dezvăluit fostul sportiv.