Ministrul Educației și Cercetării continuă seria de întâlniri în urma publicării rezultatelor testelor PISA. Astfel, la Biblioteca Central Universitară, a avut loc a doua dezbatere a acestora.
Ministrul Educației și Cercetării este decis să abordeze „cu seriozitate și responsabilitate, măsurile concrete pe care ministerul trebuie să le ia, măsuri pentru îmbunătățirea performanței elevilor români la testările internaționale”, după cum a declarat oficialul. În urma acestor dezbateri, s-a concluzionat faptul că „rezultatele testelor PISA confirmă o serie de probleme sistemice ale învățământului românesc, legate deopotrivă de calitate și de echitate. Ministerul Educației și Cercetării se va concentra în intervențiile pe termen scurt, mediu și lung, pe acei factori care țin în primul rând de școală: curriculum scris și cel predat, recrutarea și menținerea profesorilor în sistem, o mai bună pregătire inițială și continuă a profesorilor și nu în ultimul rând, resursele de învățare”, a declarat ministrul la dezbaterea de la Biblioteca Central Universitară.
Avem și noi PISA noastră
Ciprian Fartușnic, directorul Insitutului de Științe ale Educației, a atras atenția asupra faptului că acum, „avem în față un examen foarte dificil și anume, să înțelegem și să extragem tot ce ne spune PISA, în ceea ce privește ariile acolo unde noi nu suntem, acolo unde ar trebui să fim. În momentul de față este nevoie de a înțelege mai bine datele de la PISA și de a pune în relație aceste date cu poveștile pe care ni le spun alte testări și evaluări: Evaluarea Națională și BAC-ul spun o poveste profund compatibilă cu ceea ce spune PISA”.
Conform rezultatelor PISA, procentul de analfabetism funcțional a urcat de la 39% în 2015 la 44% în 2018, marcând o creștere de 5%. La Matematică se înregistrează cea mai mare scădere, comparativ cu testarea anterioară din 2015, țara noastră fiind în scădere cu 14 puncte. La Științe, rezultatele sunt și ele slabe, diferența față de cele de la PISA 2015 fiind de 9 puncte.