În cel mai important dosar instrumentat de justiţia română au mai rămas doar cele 3187 de victime (cifra oficială), multe nebuloase şi niciun urmărit penal.

EVZ a descoperit că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus anul trecut, sub semnătura procurorului general Laura Codruţa Kovesi, infirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale faţă de civilii învinuiţi în dosar, printre care Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Gelu Voican Voiculescu.

Secret. Acest cuvânt descrie cel mai bine modul în care s-au efectuat cercetările în dosarul Revoluţiei în ultimii douăzeci de ani. Ani în care nenumărate cauze conexate evenimentelor din 1989 au fost soluţionate în defavoarea victimelor.

Ani în care erorile de procedură au minat constant efortul juridic de a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi. Ani în care rezoluţiile, ordonanţele sau deciziile procurorilor, luate în cel mai important dosar instrumentat de justiţia română, au fost ţinute departe de ochii opiniei publice.

Neobservată până în prezent, o informare postată pe siteul Ministerului Public în urmă cu o lună şi jumătate indică proporţiile “operei” Parchetului General: la momentul actual, nicio persoană nu mai este urmărită penal în dosarul Revoluţiei, indiferent dacă vorbim de cauza aflată în cercetări la Secţia Parchetelor Militare ori de cea disjunsă la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din subordinea Parchetului General.

După ce, în decembrie 2004, procurorul Dan Voinea a dispus începerea urmăririi penale faţă de 102 persoane (militari şi civili), printr-o rezoluţie extrem de contestată pentru erorile de procedură, anul 2009 a închis “drama” învinuiţilor.

Semnăturile Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, şi ale lui Ion Vasilache, şeful Parchetelor Militare, au lăsat Revoluţia fără învinuiţi. Asociaţia 21 Decembrie 1989, cea care a înaintat în 2004 plângerea penală în baza căreia s-a dispus începerea urmăririi penale, a aflat abia acum două luni de rezoluţiile respective, deşi Parchetul ar fi trebuit să înştiinţeze victimele pentru a le da oportunitatea de a contesta decizia.

EVZ vă prezintă, în premieră, o realitate ţinută sub tăcere în ultimul an. O realitate care intră în coliziune cu toate declaraţiile Parchetului General din ultima jumătate de an. Dosarul Revoluţiei nu mai are învinuiţi. Nici militari. Nici civili. Pur şi simplu, pentru a folosi limbajul procurorilor, “cercetările se derulează în dosar”, iar “cauzele nu au fost soluţionate până în prezent”. Citiţi mai jos reacţiile Laurei Codruţa Kovesi, ale lui Dan Voinea, ale reprezentanţilor Asociaţiei 21 Decembrie sau ale fostului “învinuit” Teodor Brateş.

DOSARUL ALFA

“Învinuiţii”, mereu cu un pas în faţa “victimelor”

De implicaţiile penale ale Revoluţiei s-au ocupat, vreme de 15 ani, doar parchetele militare. Bilanţul? 4495 de dosare, din care 3135 au avut ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane, plus “vinovaţi” în 112 cauze, finalizate cu trimiterea în judecată a 245 de inculpaţi. În rest, un concurs de prevederi legale – prescripţia, legitima apărare, starea de necesitate, eroarea de fapt – au împins majoritatea dosarelor spre rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale. “Au fost soluţionate”, în terminologia Parchetului General.

Şi totuşi, un dosar, denumit astăzi, simbolic, “al Revoluţiei”, a ajuns să provoace nenumărate controverse în ultimii ani. 97/P/1990 este numărul sub care a fost înregistrată cauza şi, conform ordonanţei originare din iulie 1990, ea ar fi trebuit să elucideze condiţiile în care au fost ucise, rănite sau lipsite de libertate mai multe persoane înainte de 21 decembrie 1989.

Dosarul a fost închis în septembrie 1995, considerându-se că toţi factorii vinovaţi fuseseră judecaţi şi condamnaţi. Aproape zece ani mai târziu, cu doar câteva săptămâni înainte de prescrierea definitivă a faptelor, Asociaţia 21 Decembrie 1989 depunea la Secţia Parchetelor Militare o sesizare penală prin care solicita “extinderea cercetărilor pentru perioada 22-27 decembrie 1989”, înaintând şi o listă de peste 100 de persoane a căror învinuire era solicitată.

Pentru cine lucrează procurorii?

Aici intră în scenă procurorul militar Dan Voinea, căruia i-a fost repartizată plângerea şi care a dispus, în decembrie 2004, admiterea ei, infirmarea rezoluţiei din septembrie 1995 şi începerea urmăririi penale faţă de persoanele indicate în sesizarea Asociaţiei 21 Decembrie. Pe parcursul cercetărilor, Dan Voinea (care s-a ocupat de dosar până în ianuarie 2009) a dispus şi conexarea altor 136 de cauze la dosarul mare.

În iulie 2007, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale, procurorilor militari li s-a interzis instrumentarea cauzelor în care sunt cercetaţi civili, motiv pentru care, în februarie 2008, dosarul învinuiţilor civili a ajuns pe masa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General. Astfel, 97/P/1990 a rămas “dosarul militarilor”, fiind instrumentat de Secţia Parchetelor Militare, iar 270/P/2008 a reunit cauza disjunsă a civililor. Dosarele aveau sub urmărire 86 de cadre militare şi 16 civili.

În aprilie 2009, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dispus “infirmarea măsurii de începere a urmării penale” faţă de învinuiţii civili. “Exemplul” a fost urmat în octombrie 2009 de Ion Vasilache, procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare, care a dispus exact aceeaşi măsură faţă de învinuiţii militari. Motivul? Nerespectarea, de către Dan Voinea, a condiţiilor de fond şi de formă în redactarea rezoluţiei din 2004 şi încălcarea dreptului la apărare al persoanelor puse sub învinuire.

VERSIUNEA LUI VOINEA

“Am fost şi sunt de partea victimelor”

Într-o discuţie purtată cu reporterul EVZ, Dan Voinea se disculpă pentru “erorile de procedură” pe care Parchetul General i le impută în dosarul 97/P/1990 spunând că “rezoluţia era doar un instrument de lucru, prin care o serie de persoane erau cercetate în legătură cu evenimentele din 1989, nicidecum inculpate” şi că “prevederile legale din 2004 nu mă obligau să respect condiţiile de formă de acum”. Parţial, Dan Voinea are dreptate, din moment ce forma actuală a Codului de procedura penală se datorează unei legi din 2006.

Majoritatea viciilor imputate acum nu erau valabile în 2004. Pe de altă parte, un element îi subminează lui Dan Voinea tot efortul argumentativ. Valabil şi la data redactării rezoluţiei, un articol din Codul de procedură penală spune că procurorul poate dispune începerea urmăririi penale “când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale”.

În decembrie 2004, Dan Voinea a încălcat această prevedere, incluzând în rezoluţia sa şi persoane decedate (precum Andruţa Ceauşescu, Nicolae Militaru sau Ştefan Guşă), ceea ce, în eventualitatea finalizării cercetărilor, ar fi împiedicat trimiterea în judecată a învinuiţilor din simplul motiv ca aceştia nu mai erau în viaţă. Astăzi, Dan Voinea se justifică spunând că a inclus acele persoane pentru a oferi o “recompensă morală victimelor”, din moment ce învinuiţii, fie ei şi decedaţi, puteau fi responsabili pentru o parte din crime.

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, susţine versiunea lui Dan Voinea, pe care îl consideră “de partea victimelor”. Acelaşi argument îl avansează şi fostul procuror militar când spune că “nu l-am anunţat pe Ion Iliescu că este învinuit pentru că ar fi luat toate măsurile pentru a împiedica cercetările. De altfel, după ce a aflat, a făcut presiuni la Curtea Constituţională, care mi-a interzis să-i mai cercetez pe civili”.

Măcar aici, textul de lege în vigoare în 2004 îi dă dreptate lui Voinea, care nu era obligat să-l înştiinţeze pe Iliescu imediat după redactarea rezoluţiei (“în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, o confirmă prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea”).

Articolul continuă în pagina următoare >>>>>>