Se cere „REVOCAREA lui Kovesi şi Lazăr”. Ministrul Justiţiei se poate face vinovat de abuzurile DNA care continuă
- Antonia Hendrik
- 25 septembrie 2017, 14:52
Liviu Pleşoianu, revine cu un mesaj pe pagina sa de socializare şi cere ministrului Jujtiţiei, încă o dată, REVOCAREA şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi si a lui Lazăr. Spunând că: „Orice secundă în plus de PASIVITATE afectează GRAV atât DEMOCRAȚIA, cât și JUSTIȚIA din România”.
"Ministrul Justiției trebuia să ceară REVOCAREA lui Kovesi și Lazăr după fiecare dintre nenumăratele ieșiri în decor ale acestora. Faptul că DNA recidivează i se datorează! Lipsa de "oportunitate" a revocării nu putea decât să le ofere lui Kovesi și Lazăr OPORTUNITATEA de a continua #ABUZURILE. E simplu, e logic, e elementar...
Sunt luni de zile deja de când domnul Tudorel Toader e așteptat să servească în terenul lui Iohannis. Data trecută, în primăvară, a RATAT EPOCAL. Dacă nici acum nu e în stare să servească bine, atunci mai bine se retrage și lasă pe altcineva!
Cum spuneam și în martie, dacă ministrul Justiției e capabil să servească bine în terenul lui Iohannis propunând REVOCAREA lui Kovesi și a lui Lazăr, atunci merg și eu (și sigur nu doar eu) în tribune, fix în preajma "Președintelui-jucător". Dar pentru ca mingea aia să ajungă în terenul lui Iohannis, avem nevoie mai întâi de un MINISTRU!
...Orice secundă în plus de PASIVITATE afectează GRAV atât DEMOCRAȚIA, cât și JUSTIȚIA din România. Nu putem să-l așteptăm la infinit pe domnul Toader!" a scris deputatul PSD pe pagina sa de Facebook.