Liţă – aşa cum a fost poreclit de mamă pentru că, prea mic fiind, spunea căliţă în loc de cărniţă – a fost la apogeul carierei în anii 1970. În acel deceniu a bifat peste 50 de meciuri la echipa naţională și a jucat pentru Rapid și Steaua. În vorbe sau în gesturi, printre cei care au depus mărturie pentru genialitatea mijlocaşului Ion Liţă Dumitru se numără Ilie Balaci, Gheorghe Hagi, Pele sau Johan Cruyff.

„Idolul meu a fost nea Liță Dumitru. Am crescut cu el, cu meciurile fantastice pe care le făcea la Steaua și la echipa națională. Mi-a fost exemplu în tot ce am făcut la începutul carierei mele”, spunea
Gheorghe Hagi.

„Liţă Dumitru, din punctul meu de vedere, privind cu ochii antrenorului, făcea cele două faze. Avea foarte multe lucruri. Gicu Dobrin alegea soluţia cea mai bună, în cel mai scurt timp. Aici a fost peste toţi. A apărut apoi Hagi, cu aceste ruperi de ritm, cu acest şut extraordinar, nimicitor. Dar parcă Liţă Dumitru avea mai mult decât cei doi, pentru mine el a fost cel mai complet”, completa regretatul Ilie Balaci.

Ion Liţă Dumitru dă mâna cu Johan Cruyff la returul dintre Steaua şi Barcelona, scor 1-3, în care căpitanul gazdelor a marcat din penalty.

Legendarul Pele i-a menţionat numele într-o carte în care şi-a amintit despre idolul Giuleştiului ca despre un adversar redutabil la Campionatul Mondial din Mexic, 1970. La finalul meciului disputat la Guadalajara între Brazilia şi România (3-2) Pele a spus despre Ion Liţă Dumitru că „după Nobby Stiles şi Mario Coluna (n.r. – căpitanul Portugaliei la Campionatul Mondial din 1966)”, el a fost „cel mai al dracului mijlocaş pe care l-a întâlnit la Mondiale”. Şi când cel care a câştigat de 3 ori Campionatul Mondial şi a fost declarat în 1999 Jucătorul Secolului de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) creează un asemenea compliment, o însemna ceva…

În ceea ce-l priveşte pe un alt mare virtuoz al fotbalului, Johan Cruyff (n.r. – idolul lui Ion Liţă Dumitru), acesta a recunoscut pursângele din faţa lui şi la returul din Cupa UEFA (n.r. – actuala Liga Europa), între Steaua şi Barcelona (scor 1-3), i-a dat tricoul şi banderola de căpitan la finalul partidei. Marele mijlocaş olandez care a câştigat Balonul de aur de 3 ori (1971, 1973, 1974) o fi pus, probabil, o vorbă bună şi în birourile conducerii de pe Camp Nou, care a vrut să-l transfere pe internaţionalul român. Din păcate pentru el, ideologia Epocii de Aur interzicea astfel de mutări şi Liţă a fost nevoit să refuze acel transfer, nedorind ca familia din România să suporte ulterior represaliile regimului comunist. Şi ce păcat că mezinul lotului României la CM din Mexic a dat unui electrician din Timişoara suvenirurile primite de la Cruyff. A regretat enorm gestul care demască totuşi un contratimp atât de definitoriu pentru Liţă…

Primul contratimp pentru Ion Liţă Dumitru

Cumva, acest contratimp l-a tot urmărit mai ales când balanţa vieţii lui era în echilibru, iar el parcă ar fi vrut să ştie pe ce parte să se situeze pentru a o înclina astfel încât să-i fie şi mai bine. Fix atunci făcea ce făcea şi greşea… Conform unui interviu acordat pentru Evenimentul zilei, prima mare greşeală a fost în 1980, când a plecat de la Steaua la Poli Timişoara.

„Voiam însă neapărat să fac o facultate, îmi intrase mie asta în cap. Bine, eu fusesem student la IEFS, dar după ce am bătut într-un meci. Sportul Studențesc cu 4-0, Nicu Ceaușescu, protectorul lor, le-a dat ordin celor din conducerea facultății să fiu picat la toate examenele!

Ajuns la Timişoara, m-a luat în primire profesorul Covaci, decanul Facultăţii de Mecanică din Timişoara, unde mă băgaseră cei de la Poli. Un om senzaţional, datorită lui am terminat facultatea aia. «Măi, Liţă, cum ai putut tu, mă, să pleci de la Steaua, să laşi un grad de locotenent colonel pentru o facultate? Ce a fost în capul tău?».

M-a trimis la cursuri, trebuia să dau și pe acolo, dar n-aveam nicio treabă. La un curs de fizică m-a ridicat profesorul în picioare. Pe tablă erau niște tabele, el mi-a dat o bucată de metal și mi-a zis ceva. În gândul meu, «ce, mă?». La matematică la fel, erau nişte maţe dealea desenate pe tablă şi nu ştiu ce trebuia să aflu.

M-au ajutat însă cei de la club, iar la examenul de final tot decanul Covaci a venit şi mi-a spus: «Uite, sunt 6 întrebări şi 6 răspunsuri, din astea îţi vor da. Învaţă-le pe-astea şi ai absolvit!». Le-am învăţat şi aşa am reuşit să termin facultatea. Şi în plan personal, dar mai ales în plan sportiv am greşit că am plecat de la Steaua la 30 de ani”, a mai spus cel care la un moment dat a fost şi căpitan la Steaua.

Momentul 1988, a doua mare greşeală

„A doua eroare gravă am făcut-o când am ales să rămân în Germania, în 1988. Tocmai salvasem Rapidul de la retrogradare, când m-am hotărât să plec în Germania. Ce prost! Marin Bărbulescu, cel care era comandantul Miliţiei Capitalei şi se ocupa de Victoria Bucureşti, îmi spusese în mai multe rânduri că eu voi fi următorul antrenor al Victoriei.

N-am avut însă răbdare să mai aştept. În Germania mi-a mers bine o perioadă. De la 7:00 la 17:00 făceam transport de mobilă în diferite oraşe cu un bus pe care-l cumpărasem în leasing, apoi veneam la antrenament, la Wurzburg, unde eram antrenor-jucător. După Revoluţie reuşisem să-mi aduc soţia şi copiii, dar prin 1992 sau 1993 s-a stricat afacerea şi atunci am decis să ne întoarcem în ţară”, rememora în urmă cu 5 ani cel căruia i se poate reproşa doar faptul că poate nu a fost înzestrat cu dribling atât de rafinat precum al marilor mijlocaşi din fotbalul românesc.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE