Românii așteaptă cu sufletul la gură sărbătorile de iarnă și, chiar dacă acestea sunt puse sub semnul pericolului decretării stării de urgență, oamenii au intrat în febra pregătirilor.
În această perioadă, toată lumea caută cele mai avantajoase oferte pentru a petrece, în special, noaptea care marchează trecerea dintre ani. Patronii hotelurilor și pensiunilor din zonele turistice își pun mari speranțe în sărbătorile de iarnă din acest an, mai ales că domeniul turistic a avut enorm de suferit, din cauza pandemiei de coronavirus, cunoscând o scădere drastică a cifrei de afaceri.
Astfel, în stațiunile montane precum Predeal, Rânca, Sinaia, Bușteni, Poiana Brașov, au apărut deja ofertele pentru Revelion. Cea mai ieftină noapte de cazare pornește de la prețul de 220 de lei, însă condițiile asigurate nu sunt tocmai cele la care visează românii care s-au obișnuit cu confort premium și opulență.
Pe de altă parte, cei care vor să petreacă Revelionul într-un lux complet trebuie să știe că pot scoate din buzunar chiar și 1.700 de lei pe noapte, la cele mai luxoase hoteluri din stațiunile montane, potrivit Cancan.
Revine România la lockdown?
Specialiștii estimează că în perioada următoare vom ajunge să înregistrăm chiar și 15.000 de cazuri de infectare pe zi, din cauza pandemiei de coronavirus. Multe voci din mediul public, politicieni și medici deopotrivă, anticipează că după alegerile parlamentare decretarea unei noi stări de urgență este mai mult decât probabilă.
Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că nu există intenţia de a declara starea de urgenţă şi nici cea a instituirii unei carantine generale în perioada următoare. Președintele a mai precizat că nu se poate vorbi de o relaxare, chiar dacă unele persoane şi-ar dori să fie anulate restricţiile în perioada sărbătorilor de iarnă.
“Trebuie să fim foarte precauţi, nici nu se vor lua înapoi restricţiile fiindcă numărul de infectări e în continuare foarte mare, suntem în palierul de 8.000-9.000 de cazuri, ATI-urile sunt aproape toate pline, iar numărul de decese este în continuare foarte mare. Nu putem să vorbim acum de o relaxare.
Ştiu că toată lumea îşi doreşte să se anuleze toate măsurile de restricţie şi să intrăm în sărbători ca de obicei. Acest lucru, din păcate, nu cred că este posibil. Este puţin probabil ca până la mijlocul lui decembrie sau până la sfârşitul lui decembrie numărul de infectări să scadă atât de mult încât să se renunţe la restricţii”, a transmis preşedintele.