În acest an personalul bugetar a avut două zile libere în plus, 27 decembrie şi 3 ianuarie, astfel că turiştii și-au putut prelungi sejurul la 4-5 zile. În plus, aceștia și-au achitat vacanțele cu voucerele de vacanță primite de la Guvern.

„România rămâne principala opţiune de vacanţă atât a turiştilor români, dar şi a unui număr din ce în ce mai mare de turişti străini care au început să ia în calcul ţara noastră ca destinaţie de Revelion. Tarifele de cazare accesibile, mâncarea mai ieftină decât oriunde în destinaţiile concurente şi distribuirea voucherelor de vacanţă au ajutat la majorarea numărului de turişti. Cu toate acestea, vremea caldă, anormală pentru această perioadă, a scăzut cererea pentru destinaţiile de schi interne şi externe”, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele FPTR, citat de Agerpres.

Turismul rural în creștere

Cel mai mare număr de locuri vândute s-a înregistrat în turismul rural, 58.500 de turişti petrecându-şi noaptea de Revelion la pensiuni, cu 2,6% mai mulţi faţă de anul trecut. În aceste destinaţii s-au înregistrat sejururi de până la cinci nopţi datorită pachetelor de servicii. Staţiunile balneare au găzduit de peste 25.600 de români, în scădere cu 9,3 %, faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat în stațiunile turistice din zonele montane, pentru care au optat 49.300 de persoane, cu 32,4% mai mult faţă de anul trecut. Mai puțină căutare au avut ofertele de Revelion lansate de hotelurile și restaurantele din marele orașe ale țării, dar și locațiile din Delta Dunării și de pe Litoral.

Tarifele percepute în perioada Revelionului au fost mai mari comparativ cu 2019 cu o medie de 12%, sub creşterea elementelor care le compun, cum ar fi utilităţile şi salariile, care au avut creşteri de până la 25% în 2019. Diferența a fost compensată în parte de scăderea TVA-ului, dar și prin reducerea profitului  hotelurilor. Astfel, românii au cheltuit peste 210,857 milioane de lei pentru pachetele de Revelion în ţară, în creştere cu 17,5% faţă de anul anterior. Zonele cele mai căutate au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

 

Te-ar putea interesa și: