Rețeta de negresă cu cartof dulce. Un desert cu arome deosebite
- Iulia Moraru
- 27 martie 2024, 09:01
Rețeta de negresă cu cartof dulce este o alternativă sănătoasă și delicioasă la dulciurile ultraprocesate găsite în magazine, care sunt încărcate de zahăr.
În cazul în care sunteți în căutarea unui nou desert pentru a vă răsfăța papilele gustative, puteți încerca rețeta de negresă cu cartof dulce. Este o opțiune simplă, ce nu necesită multe ingrediente.
Negresă cu cartof dulce, un desert sănătos și delicios
Pentru această rețetă aveți nevoie de:
- două căni de cartofi dulci, fierți și mărunțiți;
- o jumătate de cană de unt topit;
- două ouă;
- un sfert de cană de lapte de cocos;
- o cană de zahăr brun;
- o linguriță extract de vanilii
- o cană de făină de grâu;
- jumătate de cană de pudră de cacao;
- o linguriță de praf de copt;
- jumătate de linguriță de sare;
- jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu.
Mod de preparare
- Prima și prima dată preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius și puneți într-o tavă hârtie de copt.
- Într-un bol încăpător amestecați cartofii fierți și pisați cu untul topit, laptele de cocos și extractul de vanilie.
- După ce s-au omogenizat suficient de bine toate ingredientele, puteți adăuga și zahărul brun.
- Continuați să amestecați până se încorporează bine zahărul.
- Într-un alt bol, se amestecă ingredientele uscate: făina, pudra de cacao, sarea și bicarbonatul de sodiu.
- Această compoziție se adaugă peste amestecul lichid și se amestecă bine până se omogenizează.
- Aluatul rezultat se toarnă în tava pregătită, iar, dacă este necesar, se nivelează cu o spatulă.
- Pentru a fi gata de servit, negresa cu cartof dulce trebuie să stea în cuptor timp de maxim 30 de minute.
- Timpul de coacere poate varia în funcție de tipul cuptorului.
- După ce este coaptă, prăjitura trebuie lăsată să se răcească complet înainte de a fi tăiată, potrivit Fanatik.ro.
Cartoful dulce este o sursă excelentă de vitamine și minerale, precum vitamina A, vitamina C, potasiu și fibre alimentare.
De asemenea, consumul regulat de cartof dulce poate contribui la menținerea unei inimi sănătoase datorită conținutului de potasiu și antioxidanți, care pot ajuta la reducerea tensiunii arteriale și a riscului de boli cardiovasculare.