Reţeaua de spionaj a Chinei a invadat lumea

Reţeaua de spionaj a Chinei a invadat lumea

Un raport recent susține că Beijingul a deturnat în mod sistematic trafi cul de internet din Statele Unite, Canada, Europa și alte țări prin „bug-uri” de securitate în structura profundă a internetului. Pentru a simplifi ca, serviciile de spionaj de la Beijing pot primi și citi mesajele unui utilizator, înainte ca acesta să o facă. De asemenea, pot capta parolele și alte date personale, folosindu-se de site-urile pe care le vizitează ţinta.

Raportul, intitulat „China ’s Maxim – Leave No Access Point Unexploited: The Hidden Story of China Telecom’s BGP Hijacking” şi elaborat de Chris C Demchak ( US Naval War College) şi Yuval Shavitt (Tel Aviv University), a fost publicat de Military Cyber Professionals Association. Potrivit sursei citate de Asia Times, raportul susține că un acord voluntar SUA-China, semnat în 2016, avea menirea să oprească forțele militare în a întreprinde operaţiuni de hacking în societăţile comerciale, în vederea obţinerii de câștiguri economice. Iar acest lucru ar fi trebuit să mai reducă furtul agenţilor chinezi din obiectivele occidentale. Cu toate acestea, dezvoltarea tehnologică a Chinei continuă să fie „dependentă de furtul masiv de informaţii din străinătate”.

 

Cel mai recent caz de spionaj

Ne puteți urmări și pe Google News

Doi ofițeri de informații chinezi au fost acuzați recent de Departamentul de Justiție al Statelor Unite pentru tentativă de furt de tehnologie pentru un nou tip de motor cu reacție. China respinge informaţiile, dar tensiunile dintre Washington şi Beijing continuă să crească, întrucât, pe lângă disputele comerciale, acuzaţiile de spionaj sunt la ordinea zilei.

Potrivit CNN, Zha Rong și Chai Meng, ofițeri de informații din cadrul departamentului provincial Jiangsu al Ministerului Securității de Stat (MSS) din China, sunt acuzați că au încercat să acceseze fără drept informaţii secrete şi să penetreze companii private americane, pe parcursul a cinci ani, în încercarea de a fura tehnologie.

„Această acțiune este un alt exemplu de eforturi infracţionale ale MSS, pentru a facilita furtul de date secrete, pentru câștigul comercial al Chinei”, a declarat procuroul american Adam Braverman, citat de CNN. „Efortul concertat de a fura, mai degrabă decât de a cumpăra pur și simplu, produse disponibile pe piață ar trebui să ofenseze orice companie care investește talente, energie și banii acționarilor în dezvoltarea produselor”, a continuat procurorul.

Declarația Departamentului de Justiție al Statelor Unite nu indică în mod explicit unde se află în prezent Zha Rong și Chai Meng. Statele Unite nu au un tratat de extrădare cu Beijungul și, dacă cei doi agenţi sunt în China, este puţin probabil ca guvernul chinez să renunțe la ei. Miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Lu Kang, a respins acuzațiile ca fiind „ficțiune pură și complet fabricate”.

Extragerea de informaţii sensibile şi secrete comerciale

La mijlocul lunii octombrie, autorităţile de la Washington au anunţat că un ofiţer de informaţii al Chinei ar fi coordonat o operaţiune prin care mai mulţi angajaţi ai unor companii americane din domeniul aviaţiei ar fi fost convinşi să meargă în China, sub pretextul invitaţiei la diverse prezentări sau să se întâlnească cu oficiali chinezi pe teritoriul Europei. Dar scopul era, în realitate, extragerea de informaţii tehnice sensibile legate de secretele comerciale ale angajatorilor lor. Printre cei vizaţi se numără şi un angajat al diviziei de aviaţie a General Electric, cea care, de regulă, încheie diverse contracte publice cu Departamentul de Apărare. Pe fir a intrat şi FBI, motiv pentru care ofiţerul chinez de informaţii a şi fost arestat în aprilie, în Belgia, în baza unui mandat de arestare emis de autorităţile americane. Bruxellesul l-a extrădat în SUA, o decizie fără precedent ţinând cont că acesta nu este nici belgian, nici american.

 

Telefonul lui Trump, interceptat de chinezi?

Preşedintele american Donald Trump continuă să folosească telefonul mobil în conversaţii în ciuda atenţionărilor din partea serviciilor secrete că aceste discuţii sunt interceptate cu regularitate de China şi Rusia. Potrivit unor foşti şi actuali oficiali de la Casa Albă citaţi de cotidianul american, spionii chinezi ascultă convorbirile lui Trump de pe iPhone, iar consilierii preşedintelui i-au spus că şi spionii ruşi îl interceptează în mod regulat. Responsabilii citaţi spun că preşedintele are două iPhone-uri oficiale care au fost ajustate de Agenţia Naţională de Securitate pentru a li se limita capacităţile şi vulnerabilităţile şi un al treilea telefon personal care nu este diferit de sutele de milioane de iPhone-uri folosite în întreaga lume. Potrivit oficialilor citaţi, agenţiile americane de spionaj au stabilit, de pildă, că Beijingul încearcă să se folosească de date obţinute în aceste convorbiri - cum gândeşte Trump, ce argumente tind să aibă efect asupra sa şi pe cine este înclinat să asculte - pentru a preveni escaladarea războiului comercial cu SUA. Printr-un amestec de lobby şi spionaj, China a reuşit să redacteze o listă de persoane cu care Trump discută în mod obişnuit în speranţa de a le folosi pentru a-l influenţa pe preşedinte.