În ultimatumul adresat României în 1940, "narodnîi komisarul" de externe Veaceslav Molotov argumenta cererea URSS prin "legătura istorică dintre Basarabia şi Ucraina Sovietică, atât în comunitatea sorţii istorice, cât şi în comunitatea de limbă şi componenţa naţională".
Cum în asemenea condiţii, brusc, peste câteva săptămâni, în Basarabia apare o numeroasă "populaţie moldovenească" care necesită o republică unională, şi unde au dispărut toţi "ucrainenii" din provincie? Să ne amintim că RASSM, creată la 1924 în partea de est a Nistrului, îşi avea oficial hotarul vestic pe Prut nu pe Nistru, considerând Basarabia parte a sa, "sub ocupaţie românească". Deci, până şi după 1940, în regiune trăiau moldoveni, iar în 1940 trăiau... de secole ucraineni. Nu este stranie confuzia sovieticilor, odată ce, prin crearea RSSM, Sovietul Suprem şi-a încălcat propria constituţie, care prevedea primirea, dar nu şi crearea, unor noi republici în uniune. Prin urmare, stat nelegitim şi din punct de vedere al legislaţiei sovietice. Dar nu este de mirare, unica prevedere a acestei constituţii care era respectată era, se pare, doar denumirea statului. De ce moldoveniştii nu includ republica autonomă din perioada interbelică printre "republicile moldoveneşti" care marchează continuitatea "statalităţii moldoveneşti"? Fie o consideră una şi aceeaşi cu republica unională de după, dar în acest caz se prăbuşeşte teza despre continuitate cu Moldova medievală (ori Kotovski puţin seamănă cu Bogdan-vodă), fie tind să o ţină în umbră, deoarece nu era un stat de sine-stătător, ci în componenţa RSS Ucrainene, şi nu corespunde ideii autodoterminării moldovenilor. Preferă să deplângă două decenii unirea RDM cu România, până la “eliberarea" din 1940. Continuitatea dintre cele două republici este discutabilă. Pe de o parte, prima a fost ridicată de la rangul de autonomă la rangul de unională. Pe de altă parte, s-au produs modificări teritoriale substanţiale, inclusiv la est de Nistru. Bunăoară, prima capitală, Balta, s-a pomenit în componenţa Ucrainei. Iar legea stipula “formarea RSSM", nu "înălţarea" RASSM. Cert este că în ambele cazuri moldovenii nu au participat la crearea statului, spre deosebire de RDM ori RM de astăzi. Iar textul lui Molotov (din care reiese a fi teritoriu ucrainesc) devine chiar jenant pentru cei ce consideră 1940 restabilirea statalităţii moldoveneşti. Crearea RMN a urmat acelaşi scenariu (fără participarea moldovenilor), iar republica-soră din sud (Găgăuzia) a omis îndeobşte termenul de moldovenească (reieşind că moldovenii au ocupat cândva pâmântul găgăuz, iar republica lor este una anti-moldovenească). De altfel, majoritatea fanaticilor apărători de astăzi ai independenţei, în anii `89-`91 erau fanatici opozanţi ai acesteia, şi astazi privesc RM mai mult drept un fel de "RSSM 2" (dovadă stă practic negarea Declaraţiei de Independenţă), visând la federalizare, care ar lichida până şi caracterul ei de "moldovenească". Cum se ştie, în istorie nu există cuvântul "dacă". Dar acesta există în titulatură. Dacă nu s-ar fi produs Mica Unire la 1859, iar în Principatul Moldovei, printr-o revoluţie ori o reformă, regimul ar fi fost schimbat din monarhie în republică, aceasta ar fi fost "Republica Moldova" autentică. Dealtfel, acest proces s-a produs, la 1947, dar în componenţa deja a României, adică concomitent în Ţara Românească şi în Ţara Moldovei. Când s-a vorbit despre principesa Margareta, în timpul vizitei sale la Chişinău, ca urmaşă a lui Ştefan cel Mare, indicându-se o descendenţă familială, care face ocolul întregii Europe, prin regele polon Stanislaw Leszczynski şi Casa de Savoya, s-a omis descendenţa sa directă, fără filiere dinastice europene, interconectate profund (bunăoară, în Primul Război Mondial, toţi duşmanii împăratului Wilhelm II îi erau rude). Deoarece scaunul Moldovei, ca şi al Munteniei, nu era ereditar, ci electiv, şi cum prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza cele două scaune au fost unificate, trecând apoi dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, şi apoi instituindu-se domnia ereditară (prin Constituţiile din 1866 şi 1923), Principesa Margareta, prin tatăl său regele Mihai I, este urmaşă a tuturor domnilor Moldovei medievale ( la fel precum regina Elisabeta este urmaşa tuturor liniilor dinastice ale Septarhiei Anglo-Saxone din Britania, deşi la fel reprezintă o dinastie germană). În secolele V-VII, Regatul francilor al primei dinastii, Merovingiană, suferea deseori de pe urma fărâmiţărilor dinastice. Şi astfel aveau un rege la Paris, altul la Soissons, altul la Metz etc. Toţi erau franci, dar numai acei care reuşeau prin moştenire ori război să le unifice pe toate acestea, primeau titlul de "rege al francilor", semn al conştiinţei unităţii. La fel şi în cazul nostru, republici moldoveneşti pot exista o mie, dar Moldova este una singură, şi există în cadrul României, ţară pe care a creat-o împreună cu Muntenia. Prin urmare, dacă este să căutăm "statalitatea moldovenească" autentică, o găsim doar la Bucureşti. Nu în zadar Declaraţia de Independenţă, actul fondator al Republicii Moldova, indică : "CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei... SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 "Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale", PROCLAMĂ:...".
Recomandările noastre
