Republica Moldova, dorită în UE: Există o deschidere fără precedent

Republica Moldova, dorită în UE: Există o deschidere fără precedent Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova are șanse mari să intre în Uniunea Europeană, deoarece se bucură de o deschidere foarte mare la nivel european. De altfel, liderii de la Chișinău au avut discuții cu mai mulți lideri europeni depre progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderarea la UE.

Republica Moldova este așteptată cu brațele deschise în UE. Progresul Republicii Moldova în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană a fost discutat de președintele Maia Sandu cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo, și cu cel al Irlandei, Leo Varadkar, anunță Președenția.

Maia Sandu a vorbit despre eforturile consistente ale Republicii Moldova în realizarea reformelor necesare pentru modernizarea țării și avansarea pe calea europeană. Ea a evidențiat progrese semnificative în îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, reflectate și în raportul Comisiei din 8 decembrie.

Maia Sandu

Sursa foto: Arhiva EVZ

În cadrul discuțiilor, șefa statului i-a îndemnat pe liderii belgian și irlandez să susțină decizia de inițiere a negocierilor cu Republica Moldova cât mai curând posibil. Problema urmează să fie dezbătută la reuniunea Consiliului European din perioada 14-15 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Republica Moldova, șanse mari de a adera la Uniunea Europeană

Recent, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre UE să inițieze negocierile de aderare a Republicii Moldova și a Ucrainei la blocul comunitar.

Europarlamentarul  român Eugen Tomac a spus că Republica Moldova are mari șanse de a adera la Uniunea Europeană, întrucât există o deschidere fără precedent, în acest sens, la nivel european.

”Ce trebuie să știe cetățenii Republicii Moldova este că, la nivel european, există o deschidere fără precedent.  Ea a fost confirmată și anul trecut, prin Summitul Comunității Politice Europene, prin toate deciziile pe care le-a luat Uniunea Europeană. În același timp. Este bine să se țină cont de faptul că decizia de începere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, nu este o decizie individuală.  Este nevoie de acordul tuturor statelor, pentru ca procesul să înceapă”, a spus Eugen Tomac.

Moldova și Ucraina se sprijină reciproc

Ministrul de Externe al Moldovei,Nicu Popescu, și Olga Stefanishyna, viceprim-ministru ucrainean pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică, au discutat, de asemenea, despre progresele înregistrate de Republica Moldova și Ucraina în procesul de aderarea la UE. Ei și-au exprimat speranța, că la mijlocul lunii decembrie, aceste două state vor primi un răspuns pozitiv privind startul negocierilor de aderare.

”Împreună cu doamna Stefanishyna, am remarcat progresele semnificative înregistrate atât de Republica Moldova, cât și de Ucraina, care a condus la recomandarea Comisiei Europene către Consiliul European pentru începerea negocierilor de aderare cu țările noastre. Ne bazăm pe faptul că această recomandare va constitui o fundație solidă pentru statele membre ale Uniunii Europene să-și exprime susținerea prin votul lor în cadrul Consiliului programat pentru 14-15 decembrie”, a spus șeful diplomației de la Chișinău.