Republica Moldova și Norvegia, acord important în domeniul energetic. Memorandum semnat la Oslo

Energie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova și Norvegia vor bate palma pentru un acord foarte important în domeniul energetic.

Un Memorandum de cooperare, care prevede acest lucru, va fi semnat de miniștrii Energiei din cele două țări, la Oslo, în capitala țării nordice. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, care se află într-o vizită oficială în capitala Norvegiei.

Victor Parlicov a afirmat că, în cadrul vizitei oficiale la Oslo, va participa la „Masa rotundă pentru energie”, eveniment găzduit de Agenția Norvegiană pentru Cooperare.

Pe de altă parte, el va avea o întrevedere bilaterală cu omologul său norvegian, Terje Aasland. Cei doi oficiali vor semna un Memorandum de cooperare in domeniul energetic dintre Republica Moldova și Norvegia.

Republica Moldova semnează un acord de cooperare în domeniul energiei cu Norvegia

„Scopul documentului este consolidarea cooperării moldo-norvegiene în domeniul energetic și crearea oportunităților investiționale reciproc avantajoase”, a precizat ministrul Parlicov într-o postare pe contul de Facebook.

„De asemenea, împreună cu alți membri ai delegației Republicii Moldova în Regatul Norvegiei, vom avea o serie de întrevederi cu prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre, președintele legislativului, Masud Gharahkhani și cu membrii comisiei parlamentare pentru afaceri externe și apărare”.

Maia Sandu efectuează o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai, la invitația familiei regale. Șefa statului este însoțită de de trei miniștri: al Afacerilor Externe Mihai Popșoi, al Energiei Victor Parlicov și cel Apărării Anatolie Nosatîi.

Liderul de la Chișinău este primul președinte al Republicii Moldova care vizitează Norvegia, conform newsmaker.md.

Întâlnire, în luna aprilie, între premierul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe de la Oslo

La mijlocul lunii aprilie, premierul din Basarabia, Dorin Recean, s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide.

Liderul Executivului din capitala Republicii Moldova  s-a referit la asistența financiară acordată de partea norvegiană pentru sectorul educației, apărării, și în mod special, pentru susținerea proiectelor energetice din Moldova.