Republica Moldova se depopulează, tinerii se simt jefuiți și fug de sărăcie. Derapajele guvernării, lipsa reformelor, au falimentat țara

Au trecut 5 ani de la frauda bancară de 1 miliard de dolari, care a șocat comunitatea internațională și a crescut nivelul sărăciei în Republica Moldova până la disperare, scrie Deutsche Welle.  Guvernul încă în funcție a pus povara fraudei uriașe (raportată la numărul mic de locuitori) pe spatele cetățenilor, înrobindu-i pentru următorii 25 de ani.  Deși condamnat în prima instanță, principalul suspect este în libertate și a ajuns deputat cu imunitate, prin acțiuni populiste. Autoritățile nu au recuperat niciun ban din miliardul furat, raportul detectivilor americani de la „Kroll” a fost secretizat și adăpostit la Procuratură, UE a stopat finanțarea țării din cauza rezistenței autorităților la reformele în domeniul justiției, iar produsele de primă necesitate costă de trei ori mai scump decât în UE în condițiile în care pensia multor bătrâni din Moldova abia dacă ajunge la 50 de euro. Conform rapoartelor internaționale, 106 tineri pleacă zilnic din Moldova și nu se mai întorc. 57% dintre moldovenii rămași acasă ar pleca definitv din țară. Conform datelor oficiale, peste 800.000 de moldoveni (din cele 3,5 milioane) deja au plecat. Altfel spus, în fiecare oră, în Moldova se nasc 5 oameni, 6 mor, iar 4 pleacă peste hotare. Încotro se îndreaptă Moldova? Despre aceasta DW a discutat cu ex-ministrul moldovean al Finanțelor, Veaceslav Negruța, expert în cadrul Transparency International Moldova.

 

DW: Se întâmplă ceva straniu pe piața din Moldova după alegeri: cartofii s-au scumpit brusc cu peste 120%. Se fac deja bancuri pe tema asta. Carburanții s-au scumpit și ei substanțial. Avem informații că s-a dat dezlegare la amenzi cu nemiluita pentru încălcările fixate de camerele de monitorizare a traficului rutier... Ce se întâmplă? S-au terminat banii sau cineva își recuperează banii cheltuiți în alegeri?

Veaceslav Negruța:Tot ce vine în ajun de alegeri ca pomană, binefacere, „grijă” și ”protecție” - de regulă, după alegeri, costă înzecit. Autoritățile, din dorința de a se menține la putere cu orice preț, au făcut populismul politică de stat. Cu asta zăbovesc guvernanții cetățenii. Iar lumea e credulă și, inclusiv cei creduli – toți plătim costuri exagerate: fie că este vorba de cartofi sau carburanți, fie că este vorba de servicii publice, mai puține și de o calitate mai proastă. Amenzile și penalitățile trebuie să impună respect față de Lege, față de bunul și serviciul de uz comun. Iar dacă instituțiile de menținere a ordinii sunt folosite în rol de „colindători” care adună bani la buget pentru a astupa niște găuri cu orice preț – e grav. Impresia mea este că, totuși, cineva și anturajul său își face din nou plinul. Nu știu dacă pentru un eventual exit definitiv... Cert este că, după ce au stors din industrii, acum storc din fiecare produs în parte. Evident, interesul este unul privat - de acumulări de fonduri și mai mari, care să lucreze în interesul unui grup anume, care controlează Guvernul.

Dar de unde mai au moldovenii bani, că salariile sunt mizere și nici de muncă nu prea mai găsești? Cum l-ați face pe un străin să înțeleagă cât de stresantă e sărăcia în Moldova? Exponenții guvernului expirat spun că Moldova prosperă. Simt oamenii această prosperitate?

Cu prosperitatea e mai complicat. E una strigată la televizorul care vorbește de bine guvernarea, laudă nemeritat... E cu totul altceva când încercăm să înțelegem de ce rămânem în urma tuturor? Și asta e trist, pentru că cei de aici, care știu ce vor și au o minimă siguranță că ar putea reuși economic în alte părți – pleacă. Pleacă acolo unde li se oferă un mediu sigur de activitate, viată decentă și protecție socială lor și copiilor. Demografia este un indicator care ne arată ce ne așteaptă în viitorul nu prea îndepărtat, dacă nu schimbăm acum politicile în Republica Moldova. Pentru că populismul nu trebuie să fie politică de stat. Problema noastră e lipsa de perspectivă. Oamenii văd cum Moldova e scoasă pe bucăți în offshoruri, prin privatizări și așa-zise parteneriate publice-private, de către guvernanți. Aceștia facilitează amnistii de capitaluri murdare, vând cetățenia țării nu celor care vor munci și vor crea aici locuri de muncă, ci celor care au probleme în țările lor. Prosperitatea înseamnă nu pachetul cu hrișcă, nu concerte sau discursuri electorale, ci perspectiva de a-ți pune în aplicare aptitudinile profesionale sau antreprenoriale din care să poți să faci valoare adăugată, venit pentru familie, iar o parte să dai în formă de impozite. Nu e normal să stai cu mâna întinsă la mila unor indivizi obscuri.

Premierul Pavel Filip a cerut zilele acestea, la Bruxelles, reluarea finanțării de către UE. Asta după ce anul trecut, când Vlad Plahotniuc s-a supărat pe UE, din cauză că nu i-a mai tolerat derapajele, a spus că o să ne descurcăm și fără banii UE. Acest nou demers al lui Pavel Filip adresat Bruxellesului e doar retorică – așa, ca să-l credem noi partener credibil al UE sau ne-a scăpat nouă vreo schimbare de atitudine din partea UE?

Subiectul finanțării externe este unul sensibil. Există un memorandum de finanțare semnat de UE și autoritățile de la Chișinău. Acesta conține angajamentele și condițiile pentru finanțare. Autoritățile moldovene nu au realizat, ci au sfidat angajamentele asumate în cadrul acestui memorandum de finanțare, au izolat Moldova de o finanțare ieftină și chiar gratuită oferită de UE. Totul doar pentru a-și croi un nou sistem electoral (sistemul mixt – n.n.) care să-i ofere confort și siguranță puterii de aici. „Reforme” mimate în justiție, neinvestigarea fraudei bancare și lipsa de responsabilizare și nerecuperarea miliardelor stoarse din sistemul bancar, inclusiv din BNM. Să ceri europenilor să-ți dea banii în astfel de circumstanțe – cred că a fost o greșală impardonabilă din partea celui care pretindea că „90 la sută din cei vizați de raportul „Kroll” sunt absolut onești” (premierul Pavel Filip a spus asta – n.n.). Nu cred că cele două rezoluții ale Parlamentului European, din 2018, despre Moldova, au fost tratate cu seriozitate de autoritățile de aici, iar această „cerere” vociferată de prim-ministru a împotmolit și mai mult perspectiva obținerii finanțării respective de către Republica Moldova. Bruxelles-ul își menține angajamentul în privința oferirii asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro Republicii Moldova. Dar acest angajament expiră la sfârșitul acestui an. Practic, anul viitor nu mai poți pretinde la această finanțare. Vor fi necesare noi discuții și negocieri. Asta în cazul în care UE mai contează pentru auotoritățile de aici.

Dar de unde s-a împrumutat sau de unde a luat Guvernul bani până acum, că s-au cheltuit totuși bani mulți pentru proiectele acelea demarate în ajun și în campania electorală?

Proiectele electorale demarate de guvernare merită o atenție mai specială, inclusiv din partea unor organe responsabile de investigații și de folosirea banilor prin sistemul finanțelor publice. Sunt unele proiecte lansate care au componenta financiară lipsită de transparență, chiar dacă au fost „împachetate” ca parteneriate publice-private. Finanțarea este una cel puțin neclară, dar cu angajamente ulterioare care vor fi puse pe seama statului. Aceste proiecte fac parte din portofoliul de business al acelui grup de interese care, prin cumul, e reprezentat și la guvernare de un anume partid. Pachetele sociale, reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, cadourile de sărbători – tpate vor fi acoperite financiar din impozite și taxe sau, dacă acestea vor fi insuficiente, din credite luate de la anumiți creditori. Aceste promisiuni salariale și electorale nu au avut suficientă acoperire prevăzută în buget. Lucrurile se complică și prin lipsa finanțării din exterior, inclusiv de către UE, Banca Mondială și o componentă de la FMI. Pentru a acoperi găurile, cea mai simplă procedură de colectare a veniturilor suplimentare la buget, aplicată de guvernare, este: unu - presiunea asupra oamenilor de afaceri și, doi - creșterea prețurilor. Creșterea prețurilor generează o creștere de venituri la buget, în special a TVA și accize. De exemplu, dacă un kg de cartofi costă 8 lei – TVA care revine statului este de 1,60 lei. Dacă cartoful costă 25 lei – statului îi revin 5 lei. La fel se întâmplă și cu alte produse și servicii, pentru că dacă cresc prețurile la carburanți sau alte produse sensibile – survine o creștere în lanț. În consecință, plătim noi toți pentru așteptările inflaționiste declanșate de autorități. Nu guvernarea. Autoritățile au provocat, au generat aceste scumpiri prin promisiunile lor electorale pe care acum încearcă să le acopere financiar, reducând considerabil puterea de cumpărare din salariul chipurile majorat înainte de alegeri, pentru că dacă anterior cu 100 de lei puteai cumpăra 12 kg de cartofi, după majorare cu 100 lei cumperi doar 4 kg de cartofi. Simțiți diferența? Toate proiectele electorale sunt în interes de business sau în interes politic al aceluiași grup de interese adunat în jurul unei persoane. Și asta e cea mai mare problemă pe care nu doar noi aici o simțim. Sunt date peste cap mai multe acorduri și angajamente asumate de Republica Moldova în alți ani doar pentru că interesul de grup monopolizează activitățile din toate domeniile de viață. Iar asta ne costă.

Dvs ați împărțit calendarul celebrului jaf bancar de 1 miliard de dolari, din 2014, în 5 etape. Să înțelegem că jaful încă nu s-a încheiat? Acum ce etapă suportăm? Vă rog să le descrieți scurt pe fiecare.

Din păcate, această istorie tristă nu se va încheia cel puțin până în 2041 – termen asumat de guvernul Filip pentru rambursarea datoriei. Până atunci fiecare dintre noi suntem obligați să achităm ceea ce au extras alții din sistemul bancar, inclusiv din BNM. Pe lângă 13,3 miliarde lei convertite în datorie publică mai avem de plătiti peste 11 miliarde lei ca dobânzi până în 2041. Doar recuperarea grabnică a miliardelor de la cei vizați în raportul Kroll poate opri această nedreptate. Din păcate, vedem că se întâmplă exact invers - principalii figuranți în jaful bancar sunt protejați de guvernare, miliardele extrase se învârt și caută căi de legalizare, apar tot soiul de inițiative precum „amnistierea capitalurilor”, privatizări ciudate și parteneriate publice private – toate facilitează legalizarea banilor murdari și deresponsabilizează persoanele implicate în jaf. Vedem 5 etape distincte în modul cum a avut loc această celebră fraudă bancară: •   Preluarea de către ”grupul Shor” a câtorva bănci sub control în perioada 2011-2013, care ulterior au fost implicate în ”furtul miliardului”. •   Pregătirea cadrului legal, inclusiv prin asumarea răspunderii Guvernului, în perioada 2013-2014 chiurile pentru „salvarea băncilor” devalizate și „depozitele” oamenilor prin acordarea de credite de urgență de către Banca Națională cu garanția Guvernului. •   Noiembrie 2014 – ”furtul miliardului” propriu-zis din care s-au înfruptat și alte bănci, nu doar cele 3 direct implicate. •   Convertirea garanțiilor de stat în datorie publică internă prin asumarea răspunderii Guvernului Filip în octombrie 2016. •   Și, începând cu decembrie 2016 - tentative de legalizare a banilor furați prin promovarea unor legi nocive de către exponenții grupului de interese afiliat direct guvernării. Unele dintre aceste legi sunt cunoscute ca ”legea amnistiei capitalurilor”, ”legea cetățeniei prin investiție” și ”legea decriminalizării afacerilor”. Fără anchete și investigații veritabile, cu atragerea altor jurisdicții și organe competente din exterior, vom continua să trăim sentimentul că ne este furat viitorul nostru al tuturor celor care suntem aici și am ales să muncim acasă indiferent de obstacole. Această povară - povara „miliardului furat”, atâta timp cât este mușamalizată de autorități, este ca o piatră legată de piciorul acestui stat. O piatră în măsură să oprească orice proces de democratizare, europenizare – orice tentativă de a păși spre normalitate.

Dar guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a spus zilele acestea că au fost recuperate 2 miliarde 285 de milioane de lei din creditul de urgență de 14 miliarde de lei, acordat de banca centrală, cu garanția Guvernului, atunci, în timpul fraudei bancare...

Și guvernatorii sunt oameni și, uneori, își permit să mai glumească. Această declarație, ca și cele ale altor exponenți ai guvernării, sunt fixate și, la momentul potrivit, vor fi descalificate. Deocamdată vreau doar să spun că astfel de declarații, pe lângă faptul că sunt iresponsabile, ele fac parte dintr-un spectacol de manipulare și dezinformare. Pe timpuri, pentru astfel de acțiuni făcute în mod intenționat, existau responsabilizări pe măsură. Îmi aduc aminte când a fost demis guvernul lui Ferenc Gyurcsany în Budapesta pentru faptul că prim-ministrul a dezinformat opinia publică folosind informații statistice incorecte... Cert este că nu pot fi considerate recuperări din fraudă încasările realizate de administratorii procedurilor de lichidare în procesul de insolvabilitate. Și nici încasarea mijloacelor din „transparentizarea acțiunilor” la MAIB și MICB (două bănci moldovenești – n.n.), în baza legii Candu-Creangă, nu pot fi atribuite ”recuperării creditului de urgență” din simplu motiv că creditele de urgență au fost acordate altor 3 bănci implicate direct în fraudă și nu celor „transparentizate”. La fel, nu poți reduce proporția fraudei bancare pe cele trei bănci doar la 14 miliarde de lei credite de urgență oferite de BNM. Chiar BNM, în documentele sale, menționează și alte 34 de miliarde de lei incluse în dosare pornite în cazul a trei bănci din acest vestit grup menționat de „Kroll”. A nu se uita că BNM, în 2017, insista că există decizii judecătorești de recuperare a 12+3 miliarde lei... Între timp acestea, miraculos, s-au „evaporat” fără a fi executate. Iată aici BNM ar avea un cuvânt greu de spus. Fără a recurge la manipularea cu cifre și fapte. Recuperarea contează enorm. Cu orice zi pierdută, scade șansa opririi contorului prin care guvernul Filip a somat, în 2016, cetățenii să acopere craterul financiar generat de frauda bancară. Repet, suntem prea departe încă pentru a vorbi despre recuperea mijloacelor financiare fraudate prin sistemul bancar. Iar achitarea sau stingerea titlurilor emise de Ministerul Finanțelor în favoarea BNM este din altă operă - deocamdată neinvestigată de autorități.

Am asistat în ultima vreme la privatizarea aproape pe furiș a câtorva companii mari: „Air Moldova”, „Tutun-CTC”, o companie fondată de un american s-a pricopsit cu Gările Auto din Moldova... Am văzut că lucrările de construcție a Arenei Chișinău (un proiect împins cu putere prin Parlament de democratul Andrian Candu) nu s-au oprit nici iarna. Se întorc banii spălați din miliardul furat?

Exact! Toate acestea, enumerate de dumneavoastră, conțin elemente de scheme orchestrate de legalizare/spălare de bani, pe de o parte, dar și de o eventuală readucere în țară a unei părți din ”miliardele” extrase. Vă dați seama că nu vorbim la modul serios despre „un american”, „creditor turc” sau „investitor” serios în toate aceste cazuri. Dar nu numai acestea. Mai sunt și „proiectele” cu dializa, radioterapie oncologică și mai urmează și altele dacă nu sunt opriți. Toate sunt gestionate ca proiecte de afaceri care au beneficiari direcți/finali, iar cei din preajma acestor „proiecte” nu sunt întâmplători. Nici jurisdicțiile implicate nu sunt întâmplătoare. Multe o să le aflăm mai târziu. Poate prea târziu. Iar cel mai trist este că pentru toate aceste capricii ale afaceriștilor plătește omul simplu. Direct sau indirect. Iar instituțiile statului sunt deconectate în a-și exercita atribuțiile de prevenire, pentru că recuperările ulterioare de pe urma schemelor sunt practic de formă. Unica posibilitate fezabilă este prevenirea.

Ce se întâmplă cu băncile moldovenești? Majoritatea și-au schimbat acționarii în ultimii doi ani, iar la un moment dat, în ajun să fie vândută o bancă, ex-guvernatorul Sergiu Cioclea și-a dat demisia. Care sunt dedesubturile legate de aceste metamorfoze la bănci? S-a reușit securizarea pieței bancare după „laundromatul” rusesc și jaful bancar din 2014?

Oficial, ne merge bine. Avem o legislație nouă impusă, într-un fel, în 2016, de partenerii de dezvoltare, chiar dacă unele autorități s-au opus sau chiar au încercat să vicieze noile legi. Aparent, pachetele de acțiuni la unele bănci au trecut sau trec prin procedura de „transparentizare”. Și asta, ca idee, e OK. La modul practic, ne-ar trebui câțiva ani să ne asigurăm că schimbările au funcționat bine. Din păcate, unii investitori bancari serioși se retrag! Locul lor le este ocupat de grupuri cvasi-financiare conectate la centre de interese mai puțin transparente, cu beneficiari care au un trecut mai puțin ortodox. Și aici ar trebui să intervină banca centrală independentă – să oprească, la momentul potrivit procesul, dacă este cazul. Doar o bancă centrală cu funcție de supraveghere poate opri procesul, având acces la informații relevante. Și nu doar în Moldova. Securizarea pieței bancare după toate laundromatele în care a fost implicată Moldova e o misiune deloc simplă și ușoară. Iar o breșă poate apărea în orice minut dacă filtrele sunt sparte și „cedează” în minutul programat. Contează foarte mult independența instituțională a BNM. E o condiție necesară, dar nu și suficientă. Demisia inexplicată a unei persoane cum este guvernatorul este un element care lasă loc de speculații, dar și de îngrijorări pentru o entitate care, confrom legii, trebuie să fie independentă.

Cine și de ce tăinuiește de popor cel de-al doilea raport al detectivilor de la „Kroll” referitor la furtul miliardului? Guvernatorul Armașu spune că BNM, care a angajat detectivii americani să caute banii furați, nu deține fizic acel raport. Cică „a fost ridicat de Procuratura Generală în martie 2018”. Între timp, condamnatul în prima instanță pentru frauda bancară a ajuns deputat. De ce se întâmplă asta? Sunt protejați hoții de organele de stat? Azi, dintr-o parte, aceste lucruri se văd anume așa – ca formă de a zădărnici investigarea fraudei și recuperarea fondurilor, ca formă de a oferi impunitate celor vizați direct în anumite investigații, inclusiv ale „Kroll”. Să fie clar: BNM și Kroll (împreună cu Steptoe&Jonson) au avut două contracte. Achitarea pentru munca făcută se face de BNM în baza prezentării lucrului făcut (rapoarte) de către „Kroll”. Clauze de confidențialitate au existat și în cazul primului raport și în cazul celui de al doilea, care mai conținea și strategia de recuperare, conform caietului de sarcini enunțat de autorități la momentul semnării contractului. Primul raport a fost „scurs” publicului de ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu, contrar clauzei de confidențialitate, iar BNM nu a făcut nimic pentru a sesiza organele competente în legătură cu „scurgerea” intenționată a raportului. A influențat această „scurgere” ancheta? Eu zic că nu. Organele competente au etichetat raportul „Kroll-1” ca „beletristică”. Societatea a încercat să pună presiune pe autorități, dar nimic nu s-a mișcat. Unicul lucru pe care l-a generat „scurgerea” a fost loializarea principalului individ, vizat în raportul „Kroll”, față de autorități, iar autoritățile au început, vedem, să-i poarte de grijă. BNM trebuia să constate „scurgerea”, pentru că pot fi urmări ulterioare față de statul Republica Moldova în cazul unor litigii internaționale în interesul „grupului Shor”. Al doilea raport „Kroll” la fel conține mai multe lucruri necesare anchetei. Faptul că prim-minsitrul Filip a încercat să compromită lucrul celor de la „Kroll” și „Steptoe&Jonson”, încercând să substituie o anchetă, apărându-i pe cei „90% de absolut onești” vizați în raportul „Kroll-2” este un indicator clar care explică de ce „a dispărut” raportul de la BNM. A fost luat la păstrare în altă instituție. Dacă admitem că numele personajelor, companiilor, jurisdicțiilor deja cunoscute (din primul raport) reprezintă doar 10% - vă imaginați câte nume sunt dosite (protejate) prin tăinuirea raportului „Kroll-2”? Probabil asta este miza mare a unei astfel de secretomanii în jurul acestui raport. BNM a plătit sau urmează să plătească celor de la „Kroll” (condițiile inițial anunțate prevedeau un procent din suma recuperată, de rând cu o plată fixă). Și dacă BNM nu are raportul, cum poate estima că „Kroll” a făcut lucrul conform caietului de sarcini și conform contractului? Sau poate BNM a plătit deja? Dar cum să plătești pentru ceva și ulterior să fii lipsit de dreptul de a folosi acest ceva în interes public?

Pentru a invoca „interesul anchetei”, ar trebui să te asiguri că a mai rămas o minimă încredere că instituțiile lucrează cu aceste rapoarte „Kroll”. Și dacă nu? Dacă instituțiile statului, de fapt, dezasamblează ancheta, oferind indirect protecție beneficiarilor de pe urma hoției, timp pentru a ascunde urmele și miliardele – atunci unica rezolvare este publicarea raportului. Asta ar permite, prin presiuni publice pozitive, amplificate cu cele ale partenerilor de dezvoltare, desfacerea acestui nod care strânge de gât Republica Moldova.

Sunt multe întrebări care, sigur, îl depășesc chiar și pe actualul guvernator. Acesta de asemenea este un indiciu care ne permite să ne dăm seama cât de independentă este BNM. Cum v-ați simți Dvs dacă, în calitate de guvernator al BNM, ați fi invitat în fața aleșilor poporului din lista „Kroll” să dați explicații despre creșterea prețurilor? Dar despre investigarea fraudelor bancare sau despre implicarea Moldovei în aproape toate laundromatele care s-au întamplat în lume? Nu-i așa că trăim un paradox? Moldova e un stat capturat cu instituții nefuncționale!