Republica Moldova primește 10 milioane de euro, bani pentru investiții în Sănătate. De unde vin fondurile

Virus. Sursa foto: Pixabay

Republica Moldova primește suma de 10 milioane de euro, din partea Fondului Pandemic și partenerilor externi. Suma reprezintă asistență pentru consolidarea domeniului sănătății din țara vecină. Proiectul urmează să fie implementat în următorii trei ani și are scopul de a pregăti sistemul să facă față unei eventuale pandemii.

Resursele partenerilor externi vor fi direcționate în capacitarea instituțiilor medicale, dezvoltarea sistemelor de laborator, pentru a reacționa prompt și urgent la orice risc de sănătate publică, a declarat ministra de resort, Ala Nemerenco. Conform oficialului de la Chișinău, au fost demarate deja procedurile de semnare a Acordului, pentru debursarea banilor, iar în curând acesta va fi aprobat de Guvern.

Ministerul Sănătății a decis să gestioneze aceste resurse împreună cu Organizația Mondială a Sănătății și desigur Banca Mondială, care este finanțatorul principal și să oferim OMS dreptul de gestionare mai autonomă a unei sume de 4,4 milioane de dolari, este vorba cel mai mult de asistență tehnică pe care o va oferi, dar și fortificarea laboratoarelor. Celelalte 5,6 milioane de dolari le va gestiona Ministerul Sănătății.”

Republica Moldova, bani primiți pentru domeniul Sănătății

Fondul Pandemic a fost elaborat ca un răspuns răspuns la pandemia generată de virusul Covid-19, cu scopul de a mobiliza finanțări globale în pregătirea sistemului de o nouă criză în viitor, a subliniat reprezentanta Fondului, Priya Basu.

„Abordarea Fondului Pandemic urmărește ca toate entitățile să poată comunica pentru a face față împreună tuturor crizelor. Avem nevoie de o pledoarie ca să obținem susținere financiară pentru amenințările ce țin de pandemii. Proiectul din Republica Moldova exemplifică cum angajamentul nostru, a mai multor parteneri, va contribui la realizarea acestui obiectiv, deoarece vom avea mai multe ministere implicate și o colaborare în cadrul sistemului de ocrotire a sănătății din Republica Moldova”, a mai spus Basu.

Anul trecut, Consiliul de conducere al Fondului pentru pandemii a aprobat granturi menite să sporească rezistența la viitoarele pandemii în 37 de țări din șase regiuni, printre care și Republica Moldova. Proiectele selectate vor obține finanțare pentru a consolida supravegherea bolilor și avertizarea timpurie, sistemele de laborator și forța de muncă din domeniul sănătății.