Republica Moldova, în Uniunea Europeană. Mesaj pentru Federația Rusă

Uniunea Europeană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Federația Rusă nu este mulțumită de faptul că Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, dar asta nu decide Rusia, ci Moldova, cetățenii și autoritățile din Moldova sunt importante pentru UE. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell Fontelles, după cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Sursa foto: Facebook/Dorin Recean

Premierul Dorin Recean a declarat că „Republica Moldova se va mobiliza, își va reafirma la 20 octombrie parcursul european și va întreprinde toate reformele necesare care vor aduce reziliență și sustenabilitate instituțiilor din țara noastră”.

Republica Moldova trebuie să realizeze toate sarcinile primite

Întrebați despre posibilitatea demarării pe 25 iunie a negocierilor de aderare cu Republica Moldova, oficialii au remarcat că „ar fi mai ușor să atingem obiectivul dacă toate sarcinile ar fi realizate”.

„Când ne gândim la această întrebare, în primul rând, trebuie să ne referim la ce mai trebuie făcut. Cred că mai e încă un subiect care trebuie abordat, cel puțin încă unul care încă nu e rezolvat, dar am primit asigurări din partea Guvernului că se va face ce e de făcut.

Acum, dacă se realizează înainte de 25 iunie sau nu, nu cred că vă pot eu răspunde la această întrebare. Comisia a făcut toate propunerile pentru ca decizia respectivă să fie luată de Consiliul European și să fie convocată prima conferință interguvernamentală, prima etapă formală a negocierilor. Dacă Consiliul va fi gata înainte de data menționată și dacă putem convoca această conferință interguvernamentală, urmează să vedem. Sigur că ar fi mai ușor să atingem obiectivul dacă toate sarcinile ar fi realizate”, a declarat Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, citat de moldpres.md.

Dorin Recean: Nu există o dată, dar există un obiectiv

La rândul său, premierul Dorin Recean a pus că „noi avem obiectivul să fim pregătiți pentru sfârșitul lunii iunie, în același timp și Comisia și statele membre au nevoie să se pregătească pentru acest lucru. Nu există o dată, dar există un obiectiv”.

La Bruxelles s-a desfășurat, pe 21 mai, cea de-a 8-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană. Aceasta este prima reuniune de când Republica Moldova a obținut decizia de a iniția negocierile de aderare la UE.