Dată fiind decretarea mobilizării parțiale în Rusia, Republica Moldova își avertizează cetățenii de acolo că dacă vor alege să meargă la război în Ucraina, ar trebui să știe că sunt pasibili de a răspunde penal, în acord cu legile țării.
Conform normelor legislative din Republica Moldova, cetățenii moldoveni care devin mercenari în conflicte/activități militare riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Republica Moldova își îndeamnă cetățenii din Rusia să nu lupte în războiul din Ucraina
„Participarea într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente se pedepseşte în ţara noastră cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea şi finanţarea lor sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) într-un comunicat.
Mai mult, MAEIE invocă necesitatea de a preîntâmpina ori combate acțiuni specifice mercenariatului, dar și identificarea şi apoi arestarea celor care iau parte la astfel de acțiuni ilicite.
„Facem apel către cetăţenii Republicii Moldova să contacteze ambasada ţării noastre la Moscova în cazul lezării drepturilor lor pentru oferirea suportului consular. Totodată, persoanele cu cetăţenie dublă trebuie să ţină cont de faptul că, pe teritoriul Rusiei, sunt consideraţi cetăţeni ruşi de către Federaţia Rusă, iar opţiunile Republicii Moldova de a oferi asistenţă consulară sunt limitate”, a mai adăugat MAEIE.
Cei care participă la război vor rămâne fără cetățenie
Pe lângă asta, Republica Moldova, prin MAEIE, a condamnat escaladarea conflictului militar din Ucraina, mai ales că președintele Rusiei Vladimir Putin a decretat stare de mobilizare, organizând și așa-zisele referendumuri, care contravin normelor de drept internațional, după cum remarcă instituția în cauză. Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, declarase anterior că moldovenii care posedă pașaport rusesc și care decid să se implice în războiul din Ucraina riscă să nu mai fie considerați cetățeni ai Republicii, conform Deschide.md.
Înrolarea rezerviștilor, decretată de Vladimir Putin, „determină autoritățile de la Chișinău să întreprindă măsuri ce ar descuraja mobilizarea moldovenilor care au și cetățenie rusă, în special din regiunea transnistreană, pentru a lupta împotriva Ucrainei. Cei care vor accepta să lupte de partea agresorului rus vor rămâne fără cetățenia Republicii Moldova. La fel, vor fi înăsprite pedepsele pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova și se înrolează, ca mercenari, de partea agresorului rus”, a declarat preşedintele Republcii Moldova.
Tot Maia Sandu a anunțat recent, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, că se lucrează la destabilizarea Republicii Moldova, iar riscurile de securitate sunt în creștere. Pentru a spori apărarea Republicii Moldova, președintele moldovean a menționat „că sectoarele de apărare, securitate și de menținere a ordinii publice urmează a fi consolidate”.