Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, formațiune politică aflată în opoziție, a distribuit pe 24 iunie, un comunicat de presă dedicat obținerii de către statul moldovean a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Socialiștii consideră că acest statut oferit Chișinăului este „o decizie politică luată într-un context geopolitic tensionat”. Potrivit lor „liderii UE cunosc realitățile din Republica Moldova, însă interesul geopolitic i-au împins spre această decizie de context”.
Potrivit PSRM :„Integrarea în UE presupune cedarea unei părți a suveranității naționale. Potrivit Constituției RM suveranitatea aparține poporului. Iată de ce decizia de a ceda o parte a suveranității, prin asumarea drumului european, ar fi trebuit să fie consultată cu întregul popor, printr-un referendum național”, au precizat aceștia.
Constat că opoziția parlamentară dintre Prut și Nistru a spus, „ nu”, cu subiect și predicat, parcursului european al statului moldovean. Ei au solicitat ca acest drum european să fie asumat constituțional – prin referendum național ori printr-un vot cu majoritate constituțională de 67 de deputați în Parlamentul moldovean.
Politicienii moldoveni, dar și analiștii ori experții independenți, sunt conștienți că autoritățile de la Chișinău au primit un cec în alb, care se datorează războiului din Ucraina. Toți știu, la Chișinău, București prin Bruxelles că statul moldovean nu ar fi meritat real acest statut. Republica Moldova nu îndeplinește nici pe departe criteriile de la Copenhaga dar, așa cum s-a mai spus - nici România ori Bulgaria nu au îndeplinit aceste criterii când au primit statutul de țară candidat.
Statut oferit Chișinăului este cu adevărat „o decizie politică luată într-un context geopolitic tensionat”.
Construirea proiectului de țară al statului moldovean, poate fi construit în jurul primirii acestui statut: consolidarea internă pentru pregătirea pentru aderare. Procesul de aderarea va fi unul lung. Dar acest lucru nu ar împiedica clasa politică moldoveană, prezentă ori viitoare, să facă dovada sinergiei cu întreaga societate moldoveană. Din acest motiv, decidenții politici actuali între Prut și Nistru trebuie să inițieze și să organizeze o întâlnire a delegațiilor tuturor partidelor parlamentare și ne-parlamentare pentru semnarea unui acord inter-partinic pentru susținerea reformelor necesare aderării la UE.
În condițiile în care socialiștii nu au spus „nu” definitiv integrării europene e clar că aceștia vor să participe la un dialog cu decidentul politic actual la această temă. Cu siguranță și comuniștii ori reprezentanții Partidului Șor au aceiași nevoie de dialog. Urmând exemplul liderilor partidelor politice românești care, la 21 iunie 1995, au semnat un document care atesta acordul tuturor forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană, președinta Maia Sandu poate da startul pregătirii unei asemenea întâlniri interpartinice.
În același timp, rămân convins de necesitatea explicării beneficiilor statutului de țară candidat la UE decidenților politici de la Tiraspol. Este știut, că o bună parte din producția industrială a regiunii separatiste are ca destinație state din UE. De asemenea, datele arată că, din 24 februarie, data agresiunii ruse în Ucraina, numărul de locuitori ai regiunii separatiste care au cerut/primit cetățenie/pașaport moldovenesc este în permanentă creștere. Deci există argumente pentru transmiterea acestor oportunități de aderare și celor din Tiraspol.
Ideea principală a viitorului proiect de țară al Republicii Moldova ține de reducerea forțelor centrifuge existente în societate moldavă și transformarea acestora într-o forță centripetă care ar aduna toate energiile necesare îndeplinirii criteriilor de aderare.
Decidenții politici ai PAS sunt obligați să crească forța de atracție a capabilității de existență a statului moldovean și să demonstreze dorința lor de a guverna în interesul tuturor locuitorilor dintre Prut și Nistru. De aici și necesitatea semnării unui acord de tip Snagov și de găsire a energiilor care ar consolida statul moldovean. Asumarea de către președinta Maia Sandu și partidul de guvernământ a unui asemenea comportament ar uni societatea moldoveană.