Descinderi la postul vamal Leușeni. Opt angajați, bănuiți că ar fi primit remunerații ilicite de la transportatori
- Ana Munteanu
- 23 decembrie 2024, 16:11
Republica Moldova. Descinderi la postul vamal Leușeni. Ofițerii anticorupție și procurorii din nordul țării au efectuat luni percheziții într-un dosar de corupere pasivă, în care sunt vizați opt angajați vamali.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), acțiunile de urmărire penală au avut loc într-un dosar de corupere pasivă. Cei opt sunt bănuiți că ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la transportatori la trecerea frontierei de stat.
Remunerațiile ar fi fost pretinse pentru diverse servicii
Conform materialelor cauzei, angajații cu funcții de execuție și de conducere din cadrul Biroului Vamal Centru și Postului Vamal Leușeni, invocând diverse încălcări sau neconcordanțe în documentele de transport sau în alte documente prezentate de către persoanele fizice sau reprezentanții persoanelor juridice la trecerea frontierei de stat, ar fi pretins și primit mai multe sume de bani.
„Remunerațiile ar fi fost cerute pentru diverse servicii, precum facilitarea trecerii peste frontiera de stat a mărfurilor fără declararea acestora și supunerea achitării dreptului de import, grăbirea procesului de verificare a mijloacelor de transport”, a precizat CNA.
De dimineață, ofițerii CNA au operat percheziții la cei opt angajați vamali. De la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, acte vamale, dar și bani. Cei opt urmează să fie escortați la sediul CNA pentru audieri.
Serviciul Vamal acordă sprijin organelor abilitate în desfășurarea investigațiilor
Autoritatea vamală a oferit o reacție după inițierea perchezițiilor.
„Cu referire la acțiunile desfășurate de CNA și procurorii municipiului Bălți în cadrul unui dosar de corupere pasivă, în care sunt vizați angajați vamali, Serviciul Vamal acordă sprijin deplin organelor abilitate în desfășurarea investigațiilor privind acuzațiile de corupție. Combaterea corupției și asigurarea integrității în activitatea vamală reprezintă priorități fundamentale pentru instituția noastră”, a anunțat Serviciul Vamal.
„Reafirmăm angajamentul ferm față de principiul toleranței zero față de corupție, prin implementarea unor mecanisme eficiente de prevenire și sancționare a comportamentelor incompatibile cu standardele de integritate și legalitate. Încurajăm transparența în investigarea acestor cazuri și subliniem că orice persoană vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a subliniat instituția.
Investigațiile pe caz continue.