Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a anunţat că în acest an, la nivel mondial, 57 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa, iar 533 se află în detenţie. Conform RSF încă 65 de reprezentanţi ai presei sunt "prizonieri", iar 49 de jurnalişti sunt daţi dispăruţi.
În raportul pe anul 2022 dat publicităţii ieri de Organizaţia Reporteri fără Frontiere, cu centrul la Paris, se arată că s-a înregistrat un regres serios în privinţa drepturilor jurnaliştilor şi că un număr record de jurnalişti se află în detenţie.
Conform RSF, la data de 1 decembrie, numărul jurnaliştilor care erau arestaţi era cu 13,4% mai mare în comparaţie cu anul trecut.
La publicarea raportului pe anul 2022, secretarul general al RSF, Christophe Deloire, a declarat: "Regimurile dictatoriale şi autoritare îşi umplu accelerat închisorile cu jurnalişti."
Conform RSF numai o treime dintre jurnalişti au primit sentinţe, ceilalţi sunt arestaţi fără a avea sentinţe judecătoreşti.
Datele organizaţiei arată că în China, în acest an, se află în detenţie110 jurnalişti. China este urmată de Myanmar cu 62 de jurnalişti, Iran cu 47 de jurnalişti, Vietnam cu 39 de jurnalişti şi Belarus cu 31 de jurnalişti încarceraţi. 54% din jurnaliştii aflaţi în detenţie în întreaga lume sunt în cinci ţări.
Conform RSF, odată cu protestele care au început după decesul Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, arestată de poliţia moravurilor pentru că purta în mod inadecvat vălul islamic, numărul jurnaliştilor arestaţi a crescut cu repeziciune.
După ce numărul jurnaliştilor arestaţi a crescut la 34, la o lună de la începerea protestelor, Iranul s-a plasat pe locul 3 în lume în privinţa numărului de jurnalişti aflaţi în detenţie.
Jurnaliştii Nilufar Hamedi şi Elahe Mohammedi, aflaţi în închisoare, au fost condamnaţi la moarte.
Numărul jurnalistelor arestate s-a dublat în 5 ani de zile
RSF precizează că numărul jurnalistelor aflate în detenţie a înregistrat o creştere record. Conform organizaţiei, numărul jurnalistelor care se află în detenţie este de 78. În comparaţie cu anul trecut se înregistrează o creştere cu 27,9%. Creşterea în rândul jurnaliştilor a fost de 11,2%. Dintre jurnaliştii arestaţi 14,6% sunt femei. Cu 5 ani în urmă procentul acestora era de 7%.
Situaţia din Turcia
În raport, referirea la Turcia este cuprinsă într-un singur paragraf şi se atrage atenţia asupra arestării jurnaliştilor kurzi. După luna iunie, se mai arată în raport, au fost arestate trei jurnaliste şi o angajată din presă. Se atrage atenţia asupra arestării redactorului şef al Jin News, Safiye Alağaş.
Asasinarea jurnaliştilor
Mexicul se află pe primul loc în privinţa asasinatelor asupra jurnaliştilor. În acest an, în Mexic au fost ucişi 11 jurnalişti, 6 în Haiti şi 3 în Brazilia. În primele 6 luni ale războiului declanşat de Rusia la 24 februarie împotriva Ucrainei şi-au pierdut viaţa 8 jurnalişti, notează cumhuriyet.com.tr
(Traducerea Rador)