Evenimentul Zilei > EVZ Special > Reporter EVZ, la mâna milei publice. Cerșetor pentru trei ore, o lecție prin care ar trebui să trecem toți!
Reporter EVZ, la mâna milei publice. Cerșetor pentru trei ore, o lecție prin care ar trebui să trecem toți!

Reporter EVZ, la mâna milei publice. Cerșetor pentru trei ore, o lecție prin care ar trebui să trecem toți!

Chiar și pe un frig de crăpau pietrele și cu zăpada așternută bine pe țiglele maronii ale caselor vechi, Brașovul oferă priveliști spectaculoase, care adună anual sute de mii de turiști. Atracția principală este Centrul Vechi. De acest lucru sunt conștienți și cei dornici să obțină bani ușor, fără muncă, doar cu o mână întinsă și o față care să mimeze sărăcia cruntă, dar și adevărații oropsiți ai sorții, împinși de destine tragice la apelul către mila publică, fără de care nu ar mai găsi cale de supraviețuire

Am dorit să fiu pentru câteva ore în pielea unui asmenea nefericit, să aflu astfel ce simte și câți bani poate strânge un cerșetor, mai ales în preajma Crăciunului când, este știut, oamenii sunt mai darnici. M-am deghizat într-un om al străzii, am luat chipul amărăciunii și al suferinței, și am întins mâna către trecătorii grabiți fața Gării orașului.


Gara nu este chiar așa de profitabilă

Îmbrăcat în haine sărace, ponosite de prea mult purtat, mi-am compus cât am putut mai bine o mină de om desnădăjduit, și am început să cer câte un leu de la trecători. Pentru că locul este măturat de ochii unor camere de supraveghere și patrulat periodic de polițiști, cerșetorul de mine a fost nevoit să se mute în stația de autobuze din apropiere. Tot ceea ce am obținut într-o oră de întins mâna a fost un pachet cu mâncare de pomana, dat de sufletul unui mort, al unei batrânici schioape, îmbrăcată și îmbrobodită în negru. Dezamăgit de rezultat, mi-am luat bagajul și m-am mutat în Centrul Vechi, pe principala stradă care duce la Biserica Neagră.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!”

Nimic mai adevărat! Replica îi aparține actorului Gheorghe Dinică și a fost rostită memorabil în „Filantropica”. Așa este! Povestea ajută decisiv! Îl face pe om să „vadă” drama, să se gândească brusc la faptul că pe toți ne poate lovi oricând nenorocirea, că oricare dintre noi poate ajunge cu mâna întinsă, că totul este doar o chestine de destin.

„Aveți să-mi dați și mie un leu? Sunt orfan și nu am casă. Vă rog frumos să mă ajutați.”, mi-am încropit eu mica mea poveste, una în măsura să stărnească resortul milei care sămi arunce bănuții în palmă. A funcționat! În doar trei ore am strâns 90 de lei! Ce-i drept, o geantă imensă, plină cu haine, întărea convingerea că sunt un amărât, fără casă.

La un calcul aritmetic simplu, în 8 ore aș fi putut primi 240 de lei, iar la finalul unei luni de cerșit în stradă, aș fi putut câștiga peste 5.000 de lei. Altfel spus, de două ori cât ar câștiga un om obișnuit, dintr-o slujbă oarecare. Nu sunt, însă, deloc sigur care bani sunt mai chinuiți, cei mai mulți, primiți de cerșetor, sau cei trudiți, câștigați de lucrător. Cert este că eu, după o oră de „cerșeală”, nu mă mai puteam mișca de frig și eram strivit de umilință.

Plină de baruri și magazine de fițe, artera pietonală din Centrul Vechi al Brașovului este un Eldorado al cerșetorilor

Rolul pe care l-am jucat a fost atât de impresionat încât, un tată care se plimba de mână cu fetiță sa i-a înmânat micuței un pumn de monede și a îndemnat-o să mi le dea. Gestul a fost făcut cu zâmbetul pe buze, tatăl poate pentru că îi dădea micuței o lecție practică de milă creștinească, fetița pentru că, poate, descoperea pentru prima dată farmecul generozității.



Mulți dintre cei care au fost milostivi cu mine chiar s-au arătat interesați de cazul meu.

„Ce ai pățit, cum ai ajuns aici?”, m-a întrebat șoptit un bătrân, ca și cum nu ar fi vrut să nu mă facă de râs, în timp ce scotea din buzunarul interior al unui pardesiu vechi o bancnotă împăturită de un leu. 5 minute mai târziu, un alt bărbat avea să-mi ofere generos 10 lei, rugându-mă să rostesc după el „bogdaproste!”.



De frica unei amenzi, sau chiar a unei nopți petrecute în arestul poliției, am decis să închid prăvălia înainte de căderea serii. Toată aventura mi-am terminat-o după numai trei ore, când am zărit că doi polițiști locali au dat să se apropie de locul în care mă așezasem.