Angajații băncilor elene de la noi își asigură clienții pe depozite că nu au de ce să fie îngrijorați și susțin că activitatea de creditare se desfășoară normal
Grecii au votat la referendum că nu acceptă condiţiile de austeritate impuse de creditorii internaţionali, iar viitorul ţării în zona euro pare tot mai nesigur. Situaţia delicată a Greciei îi poate face pe clienţii băncilor românești cu capital grecesc de la noi să-și ridice semne de întrebare. Într-o anchetă incognito, am luat pulsul sucursalelor acestor creditori. Prima oprire, o sucursală Piraeus Bank din centrul Capitalei. Înăuntru, atmosfera era calmă și relaxată. „Operaţiunile băncii decurg normal, nu există restricţii de niciun fel. Creditarea decurge ca și până acum”, a declarat angajatul Piraeus. Ce credit ai putea lua de aici? Există restricții? Absolut niciuna. La un venit lunar de circa 2.500 lei net, pe drepturi de autor, banca oferă un credit de nevoi personale de puţin peste 30.000 de lei, pe 60 de luni, DAE fiind aproape 12%. Rata lunară este de aproape 658 lei. Nici Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, nu pare influenţată de situaţia tensionată din Grecia. Sau, cel puțin, asta spun angajații. „Acordăm credite în condiții normale, nu există restricții, nu suntem afectați de problemele din Grecia”, a declarat angajatul băncii. În aceleași condiţii enumerate mai sus, am reușit să obţinem 54.000 de lei, cu aproape 50% mai mult decât la Piraeus. DAE este 12,31%, rata lunară este de circa 1.188 lei, perioada 60 de luni. Oficialul băncii mi-a oferit și altă opţiune, aceea a utilizării unui card de cumpărături care oferă facilitatea achiziţiei în 12 rate fără dobândă și care se pretează bine pentru achiziţii de bunuri de folosinţă îndelungată.
„Banca mamă ar putea retrage o treime”
La Alpha Bank, situaţia nu pare să fie diferită. „Banca mamă ar putea retrage aproape o treime din capitalul băncii românești, dar asta nu va influenţa activitatea noastră. Totul decurge normal”, a declarat reprezentantul instituţiei. Informația ar putea să ne alarmeze. Pare a veni însă nu pe filieră „internă”, ci din declarațiile guvernatorului Mugur Isărescu, care a spus recent că 27% din finanțările subsidiarelor locale grecești provin de la băncile mamă. Angajatul ne spune că nu au avut probleme cu oameni care să vină să-și retragă masiv economiile, încrederea rămâne ridicată. Banca îmi oferă circa 10.000 de euro la un DAE de 11,22% și o rată lunară de circa 956 lei pe 5 ani. La Bancpost, reprezentantul băncii ne dă asigurări. „Situaţia este foarte diferită în Grecia faţă de România. Aici muncim mai mult, ne plătim taxele. Sistemul bancar românesc este foarte bine organizat și foarte solid, este foarte greu de crezut că se poate întâmpla ceva rău, chiar și în cazul unui șoc puternic pe piețele externe”, a declarat optimist acesta. Am reușit să obţin 33.000 de lei cu DAE de 12,9% (care poate scădea până la 9,9%, în funcţie de factori care ţin de gradul de risc), cu o rată lunară de circa 757 lei (705 lei la DAE 9,9%) pe 5 ani. Și aici mi s-a prezentat avantajul unui card de cumpărături cu rate fără dobândă. Așadar, bani pentru împrumuturi, există.
Accentul pe atragerea de depozite
Ca și în ultimii ani, băncile românești cu capital grecesc practică în prezent cele mai mari dobânzi la depozite, așadar vor să atragă cât mai mulţi bani de la populaţie, ceea ce arată o oarecare nesiguranţă în ceea ce privește alte surse de finanţare, în special de la băncile mamă. Pe fondul crizei, toate băncile au redus liniile de finanțare către subsidiarele din alte state, iar cele din Grecia cu atât mai mult. Potrivit Conso.ro, Piraeus Bank oferă, dintre băncile grecești, cea mai mare dobândă la depozitele cu scadenţa la 3 luni, 2,5%. Urmează Alpha Bank cu 2,45% și Banca Românească cu 2,4%. Totodată, Piraeus Bank Romania a anunţat recent lansarea unui produs unic în România, cardul de salariu cu zero comisioane și taxe de administrare și zero comision la retragerea de numerar de la alte bancomate decât cele Piraeus Bank, pentru veniturile de minim 2.000 de lei lunar.
BNR - băncile grecești sunt stabile
Recent, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a făcut o radiografie a băncilor românești cu capital grecești: Alpha Bank, Piraeus Bank, Banca Românească și Bancpost. „În caz de momente emoționale, mai mult sau mai puțin justificate, băncile pot asigura lichiditatea, se aprovizionează de la BNR și singurii care pierd sunt deponenții: timp, dobândă și comisioanele de retragere”, a explicat Isărescu, citat de Agerpres. Acesta a subliniat faptul că nu există o dependenţă faţă de băncile mamă, capitalizarea este ridicată. Un șoc care ar putea veni totuși în viitorul apropiat. Bulgaria, spre exemplu, a anunţat o măsură dură: trecerea sub control a subsidiarelor băncilor greceşti pentru a bloca ieşirea de capital din ţară.