Scenariul pus în practică de Forţele Navale Române,  la fiecare ediţie a Zilei Marinei, cuprinde, printre altele, „atacurile” pe mare şi pe uscat, scafandri militari plonjând din elicoptere, trăgând tiruri de focuri până să ajungă în valuri pentru a salva echipajul unei nave „ocupate de piraţi”, explozii, incendii, împuşcături, jocuri marinăreşti. Marea a fost străbătută de fregate, de bricul Mircea, dragoare, puitori de mine, corvete. Au avut loc exerciţii de respingere a atacului aviaţiei inamice, exerciţii de căutare, descoperire şi atacul submarinelor. Puşcaşii marini au contraatacat de pe mal cu pistoalele mitralieră. Un militar „camuflat” într-un post de observaţie a avut însă ghinion. Urma să se folosească de o mitralieră de companie, cu bandă de cartuşe, dar i s-a blocat arma.

Bricul Mircea, mai important decât Zeul Neptun

A apărut de pe mare, cu o navă, şi Zeul Neptun, scafandrul militar Georgel Ilina, însoţit de alaiul de „nimfe”. Anunţaţi de o voce din megafon, conform scenariului, au coborât pe faleza Comandamentului Flotei, pentru a binecuvânta festivităţile. „Iata-mă prezent pe meleagurile legendarului Tomis. În deplinătatea puterilor mele, am domolit, atât cât a fost posibil, vânt…”. Atât a apucat să spună zeul Neptun. L-a tăiat vocea din megafon care a introdus, în peisaj, bricul Mircea. „Salutul tradiţional de pe vergi al marinarilor de pe nava şcoală Mircea este însoţit de  trei strigăte de Ura. Cadeţii salută, astfel, întreaga asistenţă”, a tunat, autoritară, vocea. Şi astfel, în difuzoare, s-au auzit  trei de „Uraaa”, gata înregistrate, pentru că mateloţii erau prea departe, în larg. Una peste alta, repetiţia generală „a fost un succes”.

Canicula scurtează slujba religioasă de Ziua Marinei

Fiecare exerciţiu milutar se desfăşoară, de obicei, la minut şi secundă. Organizatorii au însă emoţii în privinţa arhiepiscopului Teodosie, al Tomisului, al  cărui Te Deum de Ziua Marinei se lungeşte atât de mult încât militarii, obligaţi să stea smirnă, leşină pe capete, doborâţi de caniculă. Anul trecut, deşi i se făceau semne discrete să „o scurteze”, arhiepiscopul şi-a văzut de slujbă până când organizatorii l-au acoperit cu vocile din megafoane care au prezentat continuarea demonstarţiilor navale. Surse militare au declarat pentru EVZ că pentru această ediţie, vicepremierul Gabriel Oprea i-a cerut arhiepiscopului Teodosie, personal, să oficieze un Te Deum de exact cinci minute. Se pare că înaltul ierarh s-a conformat, biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului anunţând că IPS Teodosie trebuie să ajungă, repede, la alt eveniment religios de Sfânta Marie.